Calatoria inimii III

alone together

Singuri impreuna

Nevoile vin mereu in perechi: sa fii singur, sa fii cu cineva; sa vorbesti despre probleme, sa lasi problemele deoparte; sa te joci, sa muncesti. Cand consolidam relatia cu o nevoie fata de care am avut trairi negative, aceasta ne ofera libertatea sa recunoastem si sa respectam nevoia complementara, pe care partenerul nostru a reprezentat-o de obicei in conflictele noastre. Astfel ajungem la vindecarea polaritatii care s-a creat intre noi.

Acest tip de vindecare este foarte importanta atunci cand un cuplu e in razboi in legatura cu problema de baza dintr-o relatie – cum sa negocieze polii fundamentali ai separarii si apropierii. Toti tanjim sa ne apropiem si sa intram in contact cu ceilalti, dar avem in acelasi timp o dorinta de solitudine, libertate individuala si spatiu. Doar recunoscand ambele laturi ne putem rezolva dramele din copilarie, putem dezvolta relatii mai sanatoase si putem deveni mai „intregi”.

Sa traim cu un partener intim si sa ne ramanem in acelasi timp credinciosi noua insine e dificil. Pe de o parte, un cuplu nu poate ramane intr-o stare perpetua de apropiere. Fiindca doi iubiti sunt intotdeauna oameni separati, fiecare cu propriile lui experiente, preferinte si ritmuri, cu un temperament si o cale proprie, ei nu pot realiza niciodata o uniune absoluta intr-un mod definitiv, neintrerupt. Daca incercam sa ne simtim in siguranta creandu-ne o identitate ca „noi”, nu cream decat dependenta si saracire interioara. Neglijam izvoarele adanci si tacute de vitalitate din interiorul nostru si adevarul simplu al experientei noastre, care iese adesea cel mai puternic  la suprafata in momentele cand nu suntem implicati in „relationare”. Indiferent cat de apropiati suntem de alta persoana, o parte din noi este fundamental si vesnic singura si, in felul sau propriu, salbatica si libera. Daca folosim o relatie ca sa negam asta, nu poate fi decat superficiala sau distorsionata, fiindca nu va fi conforma cu realitatea.

Pe de alta parte, daca negam sau ne reprimam nevoia de apropiere, ne distorsionam natura. Nu exista individ total independent. O retea vasta de relatii ne leaga de alti oameni si de Cosmos, ca intreg. Iubirea ne incalzeste si ne deschide catre viata. De aceea, ca sa fim in intregime noi insine, avem nevoie sa ne angajam cu caldura in relatiile cu altii.

[…] Relatia nu este o forma de a fi impreuna, ci o curgere neintrerupta inainte si inapoi intre apropiere si separare. Asa cum Luna incepe sa descreasca la apogeul cresterii si mareea isi schimba directia in momentul de maxim al fluxului, la fel, dupa momente de apropiere intensa, doi parteneri incep in mod natural sa se retraga in singuratatea lor. In momentele cand se simt cu desavarsire separati, se naste dorinta de a fi din nou impreuna. Sanatatea unei relatii depinde de capacitatea ambilor parteneri de a se misca liber intre acesti doi poli.

Este o descoperire-cheie in orice relatie. Ne imaginam adesea ca a avea un spatiu propriu e opusul intimitatii. De fapt, este exact opusul: spatiul e ceea ce permite intimitatii sa existe. Permite celor doi sa se intalneasca si sa se atinga cu intensitate, sa „se vada unul pe altul intregi, pe fundalul unui cer vast”, dupa cum scria Rilke. Iubita lui Rilke, lou Andreas-Salome, ii impartasea viziunea cand a scris: „Doi devin unul doar atunci cand raman doi.” Electrizarea din legatura erotica a unui cuplu curge cel mai liber atunci cand cei doi nu sunt intrepatrunsi, ci mai degraba se simt ca doi poli distincti, separati, barbat si femeie.

De fiecare data cand unul dintre parteneri se identifica cu apropierea sau separarea ca scop in sine, nu va face decat sa provoace o lupta cu partenerul care, constient sau nu, se va simti obligat sa compenseze pozitia dezechilibrata. Daca insa vedem cum aceste lupte ne pot ajuta sa invatam sa echilibram parti diferite din noi insine, le putem privi cu mai mult optimism – nu ca pe niste acte de razboi, ci ca pe niste pasi dintr-un dans pe care il invatam.

Asa putem sa folosim fiecare obstacol pe care il intalnim in calea relatiei ca parte a caii. Conflictele cu partenerul nostru ne ajuta sa identificam si sa intram in contact cu esentiale parti lipsa din noi. Imprietenindu-ne cu ele, eliberam un spectru mai larg de puteri si posibilitati din interiorul nostru. Incepem sa ne umplem, sa ne sensibilizam si sa ne deschidem, iar asta permite iubirii sa curga prin noi mai liber, cu mai putine piedici.

Sursa: John Welwood – Calatoria inimii