Calatoria inimii V – Niveluri de relationare

boo

Cea mai primitiva legatura care se formeaza intre partenerii intimi este impulsul de fuziune simbiotica, nascut dintr-o dorinta de a obtine hrana emotionala care ne-a lipsit in copilarie. Desigur, e ceva obisnuit pentru multe cupluri, la inceputul relatiei lor, sa treaca printr-o faza simbiotica temporara, cand renunta la alte activitati sau prieteni si isi petrec majoritatea timpului liber impreuna. Aceasta faza a unei relatii poate ajuta doi oameni sa stabileasca o stransa legatura emotionala. Totusi, daca simbioza devine dinamica principala intr-o relatie sau se prelungeste prea mult timp, va deveni tot mai limitativa. Creeaza o dinamica de tipul parinte-copil care restrange spectrul de exprimare si interactiune a celor doi, subminand tensiunea barbat-femeie dintre ei si creand tipare de dependenta.

Dupa nevoia primitiva de fuziune simbiotica, dorinta cea mai bazala intr-o relatie intima este cea de companie . Ea poate imbraca forme mai mult sau mai putin sofisticate. La un nivel simplu, e posibil doar sa ne dorim alt corp langa noi, aproape ca un animal de casa, cu care sa impartim patul sau care sa ne tina companie. La un nivel mai sofisticat, copilul din noi vrea un tovaras de joaca, cineva cu care sa radem si sa ne zbenguim, iar adultul savureaza activitatile facute in comun, cum ar fi gatitul sau mersul la evenimente culturale impreuna. Compania simpla joaca un rol in toate relatiile, desi unii oameni nu par sa-si doreasca nimic mai mult de la un partener intim.

Un alt nivel de relationare poate sa apara cand doi oameni impart nu doar activitatile si compania celuilalt, ci si interese, scopuri sau valori comune. Putem numi acest nivel, de la care cuplul incepe sa creeze o lume impartasita, comunitatea. Ca si tovarasia, comunitatea este o forma concreta, pamanteasca de relationare.

Dupa impartasirea valorilor si intereselor se afla comunicarea. La acest nivel, impartasim ce se intampla in noi – gandurile, viziunile, experientele si sentimentele noastre. Stabilirea unei bune comunicari e mult mai solicitanta decat crearea tovarasiei si a comuniunii. Presupune ca doi parteneri de cuplu sa fie suficient de onesti si de curajosi sa expuna ce se intampla in interiorul lor si sa fie dispusi sa lucreze cu obstacolele inevitabile in calea impartasirii adevarurilor lor diferite. O buna comunicare este probabil cel mai important element pentru sanatatea de zi cu zi a unei relatii.

O extensie a comunicarii este comuniunea. Dincolo de impartasirea gandurilor si sentimentelor, este o recunoastere profunda a fiintei altei persoane. Aceasta are loc de multe ori in tacere – privind, poate, in ochii partenerului, facand dragoste, plimbandu-ne prin padure sau ascultand muzica impreuna. Deodata, ne simtim atinsi si vazuti, nu ca o personalitate, ci in profunzimea fiintei noastre. Suntem in totalitate noi insine si in acelasi timp in contact complet cu partenerul nostru. Acest tip de legatura este atat de rar si de izbitor, incat e de obicei inconfundabil atunci cand apare. Doi oameni pot lucra la comunicare, dar comuniunea e mai spontana, dincolo de vointa. Comunicarea si comuniunea sunt forme mai profunde si mai subtile de intimitate decat compania si comunitatea, avand loc la nivelul mintii si inimii.

Intimitatea mai profunda a comuniunii poate sa trezeasca o aspiratie de a depasi de tot separarea noastra, o aspiratie de uniune totala cu o persoana pe care o iubim. Chiar daca aspiratia exprima o nevoie umana autentica, e mai adecvat sa fie indreptata catre divin, absolut, infinit. Cand e atasata unei relatii intime, de multe ori creeaza probleme. Daca aducem toata aspiratia noastra de realizare spirituala intr-o relatie finita, putem ajunge la idealizare, dependenta si moarte. Cel mai adecvat mod de a ne satisface aspiratia catre unime este printr-o practica spirituala autentica, cum ar fi meditatia, care ne invata cum sa trecem dincolo de mintea opozitionala, in toate domeniile vietii noastre. Indrumandu-ne in aceasta directie, relatia intima poate sa inspire acest tip de practica, dar nu poate fi niciodata un substitut total pentru ea.

Toate relatiile vor avea anumite zone de forta de-a lungul acestui continuum de conexiune. Unele cupluri pot sa imparta compania si interesele comune, dar sa aiba putina comunicare adevarata sau comuniune; altele pot sa aiba momente ocazionale de comuniune, dar sa gaseasca cea mai puternica legatura la niveluri mai bazale. Altii pot sa imparta  o comuniune sufleteasca profunda, dar sa aiba putine in comun in planul pamantesc al comunitatii si companiei. Unor astfel de cupluri le va fi probabil greu sa-si creeze o viata impreuna, pentru ca le lipsesc formele mai simple de relationare la care sa regreseze cand intensitatea comuniunii lor scade. Cuplurile care impartasesc o conexiune profunda la nivelul fiintei, o comunicare buna, interese si valori comune si o bucurie simpla a companiei celuilalt au un echilibru ideal al relationarii ceresti si pamantesti. (Sexualitatea poate opera la oricare dintre aceste niveluri – ca forma de fuziune simbiotica, ca si companie trupeasca, ca un sport comun, ca o forma de comunicare sau ca o comuniune mai profunda. )

Sursa: John Welwood – Calatoria inimii