Acum ceva timp am avut prilejul sa experimentez 10 zile din ceea ce mai jos Gurdjieff numeste “tacerea absoluta”. Si a fost una din cele mai profunde perioade de care-mi amintesc. In vipassana se numeste “tacere nobila”. De atunci tot caut spatiul si timpul pentru reiterarea experientei. Prin ceea ce spune nenea Gurdjieff mai jos, mi se ofera o varianta de aplicare a tacerii nobile in mijlocul vietii.
Tacerea absoluta este mai usoara. Tacerea absoluta este insa o cale in afara vietii. Omul ar trebui sa fie in desert sau intr-o manastire. Aici noi vorbim de lucrul cu sine in mijlocul vietii. Iar aici poti pastra tacerea intr-un asemenea mod incat nimeni sa nu-si dea seama macar. Toata problema vine din faptul ca noi spunem mult prea multe lucruri. Daca ne-am limita la cuvintele realmente necesare, numai aceasta si s-ar putea numi pastrarea tacerii. Si la fel este pentru orice altceva: pentru hrana, pentru placeri, pentru somn; pentru fiecare lucru exista o limita a necesarului. Dincolo de aceasta incepe „pacatul”. Acest lucru trebuie inteles bine; „pacatul” este ceva ce nu este necesar.
Sursa: Ouspensky – In cautarea miraculosului
Nemuritoarea de rând 