Tag Archives: Elena Francisc

Evanghelia dupa Isus Hristos

20180320_112242

Thomas Jefferson in corespondenta sa:

Intreaga istoria acestor carti [Evangheliile] are atatea lacune si este atat de indoielnica, incat imi pare de prisos sa intreprind o cercetare amanuntita: iar cu textul lor s-a jonglat atat de mult, ca si cu textele altor carti referitoare la acestea, incat suntem indreptatiti, din aceasta pricina, sa avem multe ezitari privind care parti din acestea sunt autentice. In Noul Testament se gasesc dovezi intrinseci ca parti din acesta provin de la un om de factura extraordinara,  dar si ca alte parti sunt emanate de minti cu totul inferioare. E la fel de usor sa discerni aceste parti pe cat de usor e sa deosebesti diamantele dintr-o gramada de balegar. (Catre John Adams, 24 ianuarie 1814)

Trebuie sa limitam volumul la relatarile simplilor evanghelisti, sa alegem, chiar si de la acestia, numai cuvintele referitoare la Isus, depasind ambiguitatile la care au recurs de multe ori, fie din uitare, fie din neintelegerea a ceea ce le-a parvenit de la el, introducand propriile opinii gresite asupra dictoanelor sale si relatand ininteligibil ceea ce ei insisi nu au inteles. Va ramane astfel cel mai sublim si generos cod etic care ii va fi vreodata daruit omului. (Catre John Adams, 12 octombrie 1813)

………

Toti oamenii de stiinta prestigiosi de astazi admit ca Evangheliile oficiale au fost compilate in Grecia, la zeci de ani dupa moartea lui Isus, de catre oameni care nu i-au auzit invatatura, si ca o mare parte din ceea ce spune „Isus” din Evanghelii isi are originea nu in propriile cuvinte rostite de Isus in aramaica, care au fost pierdute pentru totdeauna, ci in foarte feluritele invataturi ale bisericii timpurii. Iar daca de multe ori nu putem fi siguri de cele ce le-a spus, putem fi siguri de ce anume nu a spus.

……………….

Cuvintele lui Isus sunt autentice cand cercetarea lor indica faptul ca e probabil sau posibil ca acestea sa provina de la el si, in acelasi timp, cuvintele au un timbru pe care l-am auzit in enunturile sale esentiale. Un astfel de rationament poate parea drept cerc vicios. Doar ca nu e vorba de rationament, ci de o maniera de ascultare.

Niciun cititor atent al Evangheliilor nu poate sa nu fi realizat diferenta dintre respiratia ampla a unor astfel de pasaje si tonul amar, acuzator al unora din fragmentele adaugate de biserica timpurie. Nu e vorba numai de elementul polemic din Evanghelii, de crednta in diavoli, de miracolele ostentative si de invierea in sine, pe care Jefferson, Tolstoi sau Gandhi le-au perceput ca fiind neconforme cu Isus, cat mai ales tezele care contrazic direct invatatura autentica, puse in seama lui „Isus”, de doctrine si atitudini atat de ofensive, incat „i-au facut pe multi oameni de buna-credinta sa respinga totul, dezgustati”. In cuvintele si prin actiunile sale, Isus ne invata sa nu judecam (in sensul de a nu condamna), ci sa ne pastram inima deschisa in raport cu toti oamenii; „Isus” de mai tarziu este judecatorul arhetipal, care va descinde teribil pe creasta norilor, pentru recompensele si condamnarile definitive ale lumii. Isus ne avertizeaza cu privire la furie si predica iubirea fata de dusmani; „Isus” isi numeste dusmanii „copiii diavolului” si arunca asupra lor insulta si dispret. Isus vorbeste de Dumnezeu ca un tata iubitor chiar si pentru cel naravit; „Isus” predica despre un Dumnezeu care ii va arunca pe cei neascultatori in flacarile vesnice. Isus ii include pe toti oamenii atunci cand il numeste pe Dumnezeu „Tatal vostru din ceruri”; „Isus” spune „Tatal meu din ceruri”. Isus ne invata ca toti facatorii de pace si toti cei care-si iubesc dusmanii sunt fii ai lui Dumnezeu; „Isus” se refera la sine insusi ca „Fiul lui Dumnezeu”. Isus nu tine sa se defineasca cine e el ( cu exceptia, in treacat, a unei referiri la sine ca profet); „Isus” vorbeste intr-una despre sine. Isus ne invata iertarea absoluta a lui Dumnezeu; „Isus” face declaratia ingrozitoare ca „oricine va huli impotriva Duhului Sfant nu va capata iertare in veac: ci este vinovat de un pacat vesnic”. Simbolul acestei constiinte marginite, sectare, este o afirmatie pe care un invatat crestin din secolul al doilea o pune in seama Mantuitorului reinviat, la sfarsitul Evangheliei lui Marcu: „Cel ce va crede si se va boteza va fi mantuit; dar cine nu va crede va fi osandit”. Nu e de mirare ca, manat de o indignare greu stapanita, Jefferson scria urmatoarele:

Printre afirmatiile si discursurile pe care i le atribuie biografii sai, am gasit multe pasaje pline de imaginatie aleasa, de o morala corecta, ca si de atitudinea cea mai blanda; asa cum am gasit si altele denotand atat de multa ignoranta, atata absurd, atat de mult neadevar, sarlatanie si impostura, incat e imposibil sa afirmi cu certitudine ca astfel de contradictii au emanat de la aceeasi fiinta. (Catre William Short, 13 aprilie 1820)

Daca lasam deoparte pasajele sectare, putem constata faptul ca Isus vorbeste in armonie cu invataturile supreme ale tuturor marilor religii: cu Upanisadele, Tao Te Ching, cu sutrele budiste, cu maestrii Zen, sufiti si hasidici. Nu vreau sa sustin ca toate aceste invataturi spun exact acelasi lucru. Exista multe nuante, accente si mijloace tehnice diferite. Dar cand cuvintele provin din cele mai profunde experiente spirituale, dintr-o inima curatita de doctrine si credinte, ele transcend granitele religioase si ele li se pot adresa tuturor oamenilor, barbat si femeie, liber sau inrobit, grec sau evreu.

Sursa: Stephen Mitchell – Evanghelia dupa Isus Hristos

Advertisements

Spirala vietii

20180216_120944

Dar daca un om are impresia Chemarii – sentimentul ca-l asteapta o aventura  -, iar el nu-l urmeaza, ci ramane in societate, fiindca acolo se afla in siguranta, atunci fluxul vietii seaca. Iar apoi, spre sfarsitul varstei de mijloc, descopera ca a ajuns pana-n varful scarii, dar scara e sprijinita de alt perete, nu de cel care trebuia.

Daca ai insa indrazneala de a risca, viata se deschide, se deschide, se deschide pe toata lungimea ei. Nu sunt superstitios, dar s-ar putea spune ca cred in magia spiritului. Simt ca daca omul da ascultare la ceea ce eu numesc „fericirea” sa – acel lucru care te atinge in miezul fiintei si despre care simti ca este insasi viata ta –  , usile se vor deschide. Chiar asa! S-au deschis in viata mea si in viata multor altor oameni pe care-i cunosc.

Schopenhauer are un eseu minunat, intitulat „O aparenta intentie a sortii individului”, in care arata ca atunci cand ajungi la o anumita varsta – cea pe care o am eu acum – si-ti privesti viata, ea pare aproape la fel de ordonata ca un roman. Si, asa cum in romanele lui Dickens micile intalniri accidentale si alte lucruri similare se dovedesc a fi elemente principale ale firului narativ, la fel si in viata ta. Iar lucrurile care, la momentul respectiv, pareau a fi greseli se dovedesc a fi crize directoare. In final, el se intreaba: „Cine a scris romanul acesta?” Joseph Campbell

Sursa: Christopher M. Bache – Spirala vietii

Fara granite III

umb

Realitatea fundamentala este o uniune a contrariilor. Si dat fiind ca tocmai granitele pe care le trasam si le suprapunem peste lumea reala sunt cele care o faramiteaza in nenumarate perechi de contrarii, afirmatia acestor traditii orientale, conform careia realitatea este libera de poli opusi, inseamna totodata ca realitatea este libera de orice granite si limitari. Faptul ca realitatea este non-duala se traduce prin aceea ca este si lipsita de granite.

Prin urmare, solutionarea conflictului intre contrarii necesita eliminarea tuturor granitelor, nu asmutirea treptata a contrariilor unele impotriva celorlalte. Lupta dintre polii opusi este un simptom al convingerii ca limitele sunt reale, iar pentru a scapa de acest simptom trebuie sa ajungem la insasi radacina problemei: granitele iluzorii.

Dar, intrebam noi, ce se va intampla cu nazuinta noastra spre progres daca recunoastem ca toate contrariile sunt unul si acelasi lucru? Ei bine, cu putin noroc, va disparea si,o data cu ea, se va spulbera si acea stranie nemultumire sustinuta de iluzia ca iarba este mai verde de cealalta parte a gardului. Dar se impune o clarificare. Nu vreau sa spun prin aceasta ca vom inceta sa inregistram progrese in domenii ca medicina, agricultura sau tehnologia. Vom renunta doar la iluzia ca fericirea noastra depinde de ele. Fiindca atunci cand vom reusi sa privim dincolo de iluzia granitelor create de noi vom vedea pe loc Universul asa cum l-a vazut Adam inainte de cadere: o unitate organica, omogena, o armonie a contrariilor, o imbinare a pozitivului cu negativul, in deplin consens cu existenta noastra vibratorie. Atunci cand vom intelege ca polii opusi sunt unul si acelasi lucru, haosul devine armonie, luptele se transforma in dans, iar vechii dusmani devin prieteni. Atunci ne vom putea imprieteni cu intregul Univers, nu doar ci o jumatate din el.

…………………………..

De cate ori construim o granita, ne limitam, ne ingradim si ne ingustam imaginea de sine, astfel incat identitatea noastra trece treptat de la aceea a Universului la cea a organismului, apoi la eu si, in final, la supraeu. In sens figurat, sinele devine tot mai mic, in vreme ce non-sinele creste mereu. Cu fiecare granita, o noua fateta a sinelui este proiectata si, astfel, apare ca fiind externa, straina, afara, de cealalta parte a baricadei. Prin urmare, a construi o granita inseamna a crea o proiectie – o fateta a sinelui care apare acum ca fiind a non-sinelui. In mod similar, a ne reinsusi o proiectie nu inseamna altceva decat a desfiinta o granita. Cand imi dau seama ca o proiectie ce parea a exista „in exterior” este, de fapt, propria mea reflexie, parte din mine insumi, am distrus granita respectiva dintre sine si non-sine. Campul constiintei devine mai larg, mai deschis, mai liber si mai neingradit. A accepta si a deveni in cele din urma una cu un fost „inamic” presupune distrugerea liniei frontului si extinderea teritoriului in care ma pot misca liber. Aceste fatete proiectate nu mi se vor mai parea amenintatoare, fiindca sunt, de fapt, una cu mine.

…………………

Acele elemente din mediu (oameni sau obiecte) care ne afecteaza puternic, in loc doar sa ne informeze sunt, de obicei, propriile noastre proiectii. Acele aspecte care ne deranjeaza, ne stanjenesc sau ne irita – ori, la extrema cealalta, care ne atrag sau ne obsedeaza – sunt de cele mai multe ori reflexii ale umbrei.

…………..

Trasaturile distinctive ale proiectiei: tu nu ai acea trasatura, la toti ceilalti ea abunda.  🙂

……………..

Asa putem intelege de ce, in toate traditiile mistice, acela care izbuteste sa vada dincolo de iluzia contrariilor este considerat „eliberat”. Pentru ca a „iesit de sub tirania perechilor” de contrarii, a scapat de conflictele si problemele absurde implicate de lupta contrariilor. El a renuntat sa mai manevreze polii opusi unul impotriva celuilalt in cautarea pacii, izbutind sa-i transceanda pe amandoi. Nu-si mai pune problema binelui fata de rau, ci a trecut dincolo de bine si de rau. Nu mai este vorba de viata in opozitie cu moartea, ci despre un centru al constiintei care le transcende pe ambele. Ideea este nu atat separarea contrariilor si inregistrarea unui „progres pozitiv”, cat unificarea si armonizarea polilor opusi, a celui pozitiv cu cel negativ, descoperind un teritoriu comun care le depaseste si le cuprinde pe amandoua. Iar aces teritoriu este chiar constiinta unitara. (…) Eliberarea nu inseamna eliminarea negativului, ci eliberarea de ambii poli ai perechii.

Sursa: Ken Wilber – Fara granite

Fara granite II

Capture

Apar mereu noi terapii, mai moderne, mai eficiente, mai eliberatoare. Noii nostri vraci ies in valuri pe portile institutelor de perfectionare si revolutioneaza semnificatia termenului „terapie”, indreptandu-ne atentia asupra intregului organism, nu doar a psihicului destrupat. Suntem in prezent martori la formarea tamaduitorilor de suflete transpersonali, care ne directioneaza atentia spre constiinta supra-individuala. Dar, dat fiind faptul ca ei nu izbutesc sa se puna de acord unii cu altii, noi pe cine sa credem?

Una dintre cele mai serioase probleme pe care le ridica aceasta controversa de tip „cine are dreptate?” este aceea ca atat profesionistii, cat si amatorii tind sa presupuna ca diversele categorii de tamaduitori de suflete abordeaza fiinta umana din unghiuri diferite. Adevarul este insa altul: ei abordeaza diferite niveluri ale constiintei umane din unghiuri diferite. Astazi nu gasim tamaduitori in care sa ne incredem pe deplin fiindca ne inchipuim ca toti se refera la acelasi nivel al constiintei. Prin urmare, par a se contrazice unul pe altul, cel putin in privinta aspectelor esentiale, iar noi ne lasam prinsi in aceasta contradictie.

Dar o data ce recunoastem natura complexa, multistratificata, a constiintei umane, o data ce intelegem ca fiinta noastra comporta mai multe niveluri, ne dam seama ca exista un motiv intemeiat pentru care multiplele tipuri de terapii difera intre ele: fiindca fiecare se adreseaza altui nivel al sufletului. Astfel, daca intelegem ca numerosii tamaduitori de suflete abordeaza in mod corect diferite niveluri ale constiintei, vom putea asculta cu mai multa disponibilitate opiniile fiecarui specialist despre propriul sau nivel. Iar daca suferim la acel nivel, putem asculta cu atentie spusele lui: probabil ne va ajuta sa gasim semnificatia suferintei prin care trecem, sa o suportam in mod cosntient, cu intelegere, si sa o depasim.

……………..

Starea ta de constiinta este acum – indiferent daca iti dai seama sau nu – constiinta unitara. Acum, deja esti Cosmosul, deja esti totalitatea experientei tale actuale. Starea ta prezenta este intotdeauna constiinta unitara, fiindca sinele separat, care pare a fi unicul obstacol major in calea constiintei unitare, este, de fiecare data, o iluzie. Nu e nevoie sa incerci sa distrugi sinele separat, fiindca nu exista. Tot ce trebuie sa faci este sa-l cauti si vei vedea ca nu-l vei gasi. Acest esec in sine este o recunoastere a constiintei unitare. Cu alte cuvinte, ori de cate ori iti cauti „sinele” si nu-l gasesti, revii in starea reala, initiala, a constiintei unitare.

Oricat de bizar ar parea la prima vedere, ideea ca sinele separat nu exista a fost evidenta pentru misticii si inteleptii dintotdeauna si ea formeaza nucleul filozofiei perene. Exista numeroase citate care ar putea ilustra acest cocnept, insa celebrul rezumat al invataturilor lui Buddha este cu adevarat reprezentativ:

Doar suferinta exista, nu si cel ce sufera;

Fapta exista, dar nu si faptasul ei;

Nirvana e, dar nimeni care o cauta;

Calea exista, dar nimeni ce paseste pe ea.

Acesta este conceptul despre care s-a spus dintotdeauna ca reprezinta eliberarea de orice suferinta. Exprimat pozitiv, suna astfel: cand inteleg ca sinele meu este Totul, atunci vad ca nu exista nimic in afara mea care mi-ar putea provoca suferinta. Nu exista in afara Universului nimic de care Universul s-ar putea ciocni. Sau, exprimat negativ: intelegerea acestui concept este eliberarea de orice suferinta, fiindca este o eliberare de notiunea ca exista un sine care poate suferi. Wei Wu Wei se intreba:

Din ce esti nefericit?

Fiindca 99,9 la suta

Din tot ceea ce gandesti

Si din tot ceea ce faci,

E pentru tine insuti –

Si tu nu existi.

Numai partile sufera, nu si Intregul. Iar exprimata „negativ” de mistici, aceasta idee devine: „Te eliberezi de suferinta cand intelegi ca partea este o iluzie – nu exista un sine separat care sa sufere.” Exprimata pozitiv, suna astfel: „Tu esti intotdeauna Intregul, care cunoaste doar libertate, detasare si stralucire. A intui Intregul inseamna a scapa de soarta partilor, care nu e altceva decat durere, suferinta si moarte.” Budismul Hinayana pune accentul pe cea dintai, hinduismul si crestinismul pe ultima, iar budismul Mahayana pare sa fi gasit un echilibru fericit intre cele doua. Dar toate se bazeaza pe acelasi concept.

Cand intelegem ca nu exista parti, devenim una cu Intregul. Cand intelegem ca nu exista sine (iar asta se intampla exact acum), intelegem ca adevarata noastra identitate este intotdeauna Identitatea Suprema. In atotprezenta lumina a constiintei fara granite, ceea ce ne inchipuiam odata a fi sinele izolat, se dovedeste a fi una cu intregul Univers. Iar acesta este sinele real. Oriunde ne-am uita, nu vedem decat chipul nostru original.

…………….

„Nu exista moarte, exista doar iluzia si impresia acelei iluzii, pe care omul o pastreaza in fata sa sub forma fricii, toata viata.” Hazrat Inayat Khan

……………

Daca va aflati cufundati in mare pana la gat, nu exista o cale prin care sa ajungeti la apa. 🙂

Sursa: Ken Wilber – Fara granite

Fara granite I

fara granite

Este una din cele mai bune carti de psihologie transpersonala si constiinta pe care am pus mana in ultima vreme. Ken Wilber are o claritate in expunere si o vedere de ansamblu pe care putini o au. A reusit sa dea structura si coerenta informatiilor haotice ingurgitate de mine de-a lungul timpului….dar si experientele traite le vad in alta lumina acum.

Este printre primele carti ale lui si prima tradusa la noi. Am mai vazut o conferinta din 2017 in care vorbea de psihologia lui integrativa si e geniala abordarea lui. Simt ca acesta este pentru mine inceputul unei prietenii frumoase cu cartile lui, indiferent de limba in care sunt editate.

In postarile ce urmeaza voi reda cateva citate din carte cu care am ramas.

 

Adevarata practica spirituala nu este o tehnica pe care o aplicam douazeci de minute pe zi, doua ore pe zi sau sase ore pe zi. Nu este o metoda pe care o practicam o data pe zi, dimineata, ori o data pe saptamana, duminica. Practica spirituala nu este o activitate oarecare intre alte activitati; este baza tuturor activitatilor umane, sursa si confirmarea lor. Este devotamentul fata de Adevarul Transcendent trait, intrupat, intuit si practicat douazeci si patru de ore pe zi. A-ti cunoaste sinele inseamna a-ti dedica intreaga fiinta realizarii acestui sine in toate fiintele, in conformitate cu legamantul fundamental: „Oricat de mare ar fi numarul fiintelor, jur sa le eliberez; oricat de maret e Adevarul, jur sa-l implinesc.”

Sursa: Ken Wilber – Fara granite

Iubiri perfecte, relatii imperfecte III

welwood

JOCUL RELATIILOR

Oricat de minunat este sa primesti iubire de la sursa absoluta, acest aspect nu diminueaza in nici un fel placerea deosebita si semnificatia de a impartasi exprimarea umana, cand stralucerste printr-un zambet, o privire sau prin contactul energetic al inimilor, mintilor si mainilor. Intr-adevar, iubirea intima, personala nu este doar o reflectare pala a iubirii absolute, ci o extensie a ei. Pana la urma, sursa absoluta nu are ochi expresivi in care sa privim, care sa ne umple de caldura si tandrete. Si doar corpurile umane pot simti toate nuantele atingerii. Doar in jocurile sexuale, cei doi poli ai existentei – spirit si trup, masculin si feminin, cer si pamant, frumos si bestie –  se alatura untr-o uniune completa a trupurilor. Doar doua persoane pot pronunta cuvintele sacre „iti vad frumusetea” sau „te iubesc pentru ceea ce esti”. Iubirea plina de suflet, personala – capacitatea de a pretui si a raspunde frumusetii unice a celuilalt, care la randul sau raspunde frumusetii noastre unice – este o bucurie pe care putine placeri lumesti o pot egala.

Multi invatatori spirituali, precum Krishnamurti, vor sa dea numele de iubire doar acelei iubiri pure, neinsufletite, ca si cum iubirea relativa, cu toate pasiunile ei fluctuante, nu ar merita acest nume. Deschiderea neinsufletita, neconditionata este cu siguranta esenta iubirii si cea mai mare posibilitate a ei. Fiind cea mai subtila si rafinata frecventa a iubirii, expresia pura a spiritului, este asemenea capatului ultraviolet al spectrului de lumina – lumina alba pura.

Totusi, iubirea este si o lumina cu spectru larg, cu multe umbre si nuante, pornind de la ultraviolet – deschiderea spiritului pur – pana la infrarosu – caldura contactului corporal si emotional. De vreme ce oamenii nu sunt doar spirit pur, caldura infrarosie a intimitatii personale si sexuale poate ajuta la sincronizarea si insufletirea corpului si sufletului ca intrumente ale unei rezonante mai profunde. Prin iubirea umana intrupata, divinul coboara pe pamant.

…………

„Pentru a-l gasi pe cel iubit trebuie sa devii cel iubit” inseamna sa devii una cu iubirea care ne iubeste mereu.

…………….

Termenul budist pentru iubirea perfecta este inima treaza – prezenta naturala deschisa a naturii noastre adevarate (bodhichitta absoluta in sanscrita). Daca traim in aceasta prezenta deschisa inseamna, in traditia crestina, ca il iubim pe Dumnezeu cu toata inima si mintea noastra. Conexiunea cu iubirea absoluta poate oferi un sentiment „de verticalitate”, pentru ca pare a curge de undeva de sus, ca un rau de binecuvantare – de la Dumnezeu, gurul intelepciunii sau deschiderea vasta de deasupra centrului coroanei. Acest flux patrunde si umple de energie centrul inimii, care radiaza apoi „orizontal” blandete si afectiune pentru toate fiintele. Radiatia infrarosie reprezinta inima relativ treaza (bodhichitta relativa).

Conexiunea verticala, cu deschiderea vasta asemenea cerului de deasupra, ne indreapta, metaforic vorbind, permitandu-ne sa avem o postura verticala, echilibrata in relatiile cu ceilalti. La fel cum s-a exprimat unul din studentii mei, vorbind despre rezultatele obtinute de el prin practicarea iubirii absolute: „M-am simtit drept. Si am observat ca a incerca sa obtii iubire este ca si cum te-ai inclina la un anumit unghi. Cand ma inclin asa, pierd legatura verticala cu propriul meu teren de sustinere si devin si mai disperat sa castig iubirea din exterior.” Daca ne indreptam astfel, putem practica blandetea adevarata, fara a folosi vreun tertip pentru a-i face pe altii sa ne placa.

…………………………

„Cand iubesti iti iubesti propria inima.” Sri Poonja

………………..

Daca stim ca suntem sustinuti de marea iubire, ne eliberam de statutul de cersetori care asteapta cu nerabdare urmatoarea pomana. Si astfel putem actiona mai creativ si mai eficient in lume. Cand nu mai incercam in secret sa castigam iubirea prin munca, devenim artisti, oameni de afaceri, politicienti, parinti, studenti sau profesori mult mai buni. Suntem liberi sa facem ce facem ca o forma de joc creativ, si nu ca o forma de autovalidare. Acelasi principiu este valabil in orice sfera, de la conducerea politica pana la practica spirituala.

…………………

„Trebuie sa te indragostesti de cel din inima ta”, spune invatatorul Poonja. „Atunci vei vedea ca el a fost mereu acolo, dar tu ai vrut altceva. Pentru a gusta din fericire, uita toate celelalte arome si gusta vinul servit in tine insuti.” Caldura si deschiderea din nucleul nostru este cel mai intim iubit, care este mereu prezent si in bratele caruia putem in sfarsit sa ne gasim linistea.

……………

Ai nevoie de oameni pana cand nu mai ai.  🙂

…………………

Sursa: John Welwood – Iubiri perfecte, relatii imperfecte

Iubiri perfecte, relatii imperfecte II

welwood

Desi iubirea perfecta poate straluci in relatii in anumite momente, nu putem sa ne bazam pe alti oameni ca sursa consistenta de iubire. Totusi, chiar daca iubirea umana se manifesta de obicei in mod imperfect, exista o alta dimensiune a ei care este perfecta, intreaga si mereu disponibila. Ea curge direct in inima din sursa principala a tuturor lucrurilor – fie ca numim aceasta sursa Dumnezeu, Tao sau natura lui Buddha. Aceasta este marea iubire, iubirea absoluta – deschidere si caldura neconditionata si pura – care se afla chiar in nucleul fiintei noastre.

………

„Sa iubesti inseamna sa raspandesti lumina”, scrie Rilke, in timp ce „sa fii iubit inseamna sa te inflacarezi”. Cine poate spune ca a fi inflacarat e mai putin sfant decat a raspandi lumina? si cum putem lumina cu adevarat daca nu suntem inflacarati?

………………….

Exista doua tipuri generale de rani ale iubirii care determina frica de intimitate. Cand parintii sunt sufocanti si nu ofera copiilor destul spatiu, acestia vor creste cu teama ca, daca se apropie cineva, risca sa fie inghititi, controlati, manipulati sau violati. Iar atunci cand parintii nu ofera sprijin emotional, copiii cresc cu teama ca relatiile vor duce la abandon, pierderi sau lipsuri. Teama de sufocare duce in general la retrageri din relatii, in timp ce teama de abandon duce la dependenta de partener, desi aceste tipuri de rani se pot prezent si sub multe alte forme. Multi sufera intr-o oarecare masura din cauza ambelor, ceea ce determina relatii de tipul „trage-impinge”, in care un partener il urmareste pe celalalt, care se retrage, insa se retrage la randu-i cand celalalt vrea sa se apropie.

 (…) Cele doua aspecte ale sustinerii – protectia si spatiul, adaptarea si libertatea – corespund celor doua calitati esentiale ale iubirii, caldura si deschiderea, care sunt innascute in fiinta noastra. Caldura este impulsul nostru natural de a atinge ce se afla dincolo de noi, de a lua contact cu ceilalti, de a intampina, imbratisa si a ne bucura. Deschiderea este capacitatea de a lasa lucrurile asa cum sunt, de a permite, de a lasa de la noi si a-i accepta pe ceilalti asa cum sunt, intr-un mod delicat si primitor, fara sa trebuiasca sa-i dominam sau sa-i supunem vointei noastre. Aceasta acceptare este cea mai mare dovada de bunatate pe care le-o putem oferi celor pe care-i iubim. Laolalta, deschiderea si caldura ne permit sa recunoastem si sa apreciem frumusetea naturala din nucleul tuturor lucrurilor si fiintelor – pe scurt, sa iubim.

…………….

Dorinta noastra de a avea parte de iubirea si uniunea perfecta isi are locul ei si propria frumusete. Nascuta dintr-o cunoastere intuitiva a perfectiunii din interiorul inimii, ea indica ce muritorii de rand nu ne pot oferi de obicei. Dorim sa vindecam separarea fata de viata, de Dumnezeu, de propria inima. Cand este corect inteleasa, aceasta dorinta ne poate inspira sa ne autodepasim, sa ne daruim cu toata inima sau sa ne intoarcem catre spiritualitate. Este o cheie care, dupa cum vom vedea, deschide usa prin care iubirea absoluta poate patrunde cu totul in noi.

Totusi, in mod invariabil dam de probleme, cand transferam aceasta dorinta asupra altei persoane. De aceea este important sa facem distinctia intre iubirea absoluta si cea relativa – ca sa nu cautam iubirea perfecta in situatii imperfecte. Desi legaturile intime ne pot oferi sclipiri de uniune absoluta, pur si simplu nu ne putem baza pe ele pentru asta. Singura sursa reala a iubirii perfecte este ceea ce este perfect – inima deschisa, treaza, din centrul fiintei. Doar ea ne permita sa cunoastem uniunea perfecta, unde totul ne apartine pentru ca noi apartinem intregului. Daca asteptam asta de la relatii, riscam sa ne simtim tradati, deznadajduiti sau raniti.

…………………….

Inima imi e camin.

………………..

Cine este cel nefericit?

Cel care gaseste vina.

Anonim

……………………

Ai nevoie de un grad mare de maturitate pentru a-i lasa pe cei pe care-i iubesti sa fie oameni unici, diferiti, cu toate nevoile, perspectivele si sentimentele lor aparte.

…………….

„Nu exista oameni rai, ci doar oameni care nuau fost iubiti cum trebuie.” Arnaud Desjardins

Sursa: John Welwood – Iubiri perfecte, relatii imperfecte