Tag Archives: Elena Francisc

Revolutia constiintei III

YEHUDI MENUHIN: Pentru a preveni ceea ce marea majoritate considera azi drept o inevitabila sinucidere colectiva, trebuie sa invatam cum sa permitem manifestarea potentialului pe care-l avem. La nastere fiecare dintre noi purtam amintirea speciei noastre, a structurii ei genetice, a perceptiei universale a infinitului si a abilitatii de a ne asculta pe noi insine. Invatam sa ne folosim auzul si vazul care ne ajuta sa apreciem si sa cream muzica si arta; ne dezvoltam din punct de vedere intelectual dobandind cunostinte si abilitati si trecem prin viata incercand sa ne folosim capacitatile la maximum. Cu toate acestea, nu intelegem cum sa exprimam sentimentul infinitului pe care-l purtam in noi. Incercam sa-l transformam in ceva tangibil, substantial si puternic pentru a avea controlul absolut asupra propriei persoane si a lumii noastre. Se pare ca singurul mod de a transmite sentimentul de eternitate fara a ne afecta ambitiile este prin expresia artistica si creativa, prin crearea unei opere care poate fi infinit de frumoasa – un exemplu de modalitate in care creativitatea poate salva aspectele brute, grosiere ale realitatii. As spune ca fara arta si fara umilinta sentimentul infinitului are putine sanse de a se exprima in afara puterii de a avea, a domina si a exercita controlul absolut. Cand eul domina, dorinta noastra de putere nu are limite. Individul poate fi vazut doar ca „o piesa intr-un mecanism”,dar, dincolo de ego, toti avem un eu care cunoaste secretul celulelor vii si crede in posibilitatea uniunii mistice cu Intregul.

Sursa: Ervin Laszlo, Stanislav Grof, Peter Russell – Revolutia constiintei

Advertisements

Revolutia constiintei II

nasturel

GROF: Imi aduc aminte de o discutie pe care am avut-o acum multi ani cu un barbat care iesise dintr-o experienta psihedelica in care isi investigase sensul profund al vietii. Descoperise ca multe din lucrurile pe care le facea erau lipsite de autenticitate si satisfactie. Nu le traia cu toata inima. Multe din ele erau vise neimplinite si asteptari ale parintilor, iar el se straduia sa-i multumeasca. Mai descoperise si ce puternice erau modelele inoculate de cultura, de cei din jur si de circumstante.

La un moment dat , mi-a spus: „Stii, cel mai important lucru in viata e sa ne gasim ~constiinta de nasturel~”. Nu stiam cuvantul, pentru ca omul tocmai il inventase, asa ca l-am rugat sa imi explice. „Nu trebuie sa fie neaparat floarea numita nasturel, poate sa fie oricare alta floare sau planta. Uita-te la ele! Toate sunt in contact direct cu Pamantul, Soarele si Ploaia. Nasturelul nu vrea sa fie trandafir. Nu-si face probleme daca va ajunge intr-un buchet de mireasa, intr-o salata sau daca va fi mancat de un iepure sau calcat de o vaca”. Si a continuat sa-mi spuna ca simtea ca toate falsele modele pe care ni le impun intamplarile vietii contin un germene al adevaratei noastre meniri cosmice. Asta era pentru el constiinta de nasturel. Cand descoperim ce inseamna asta pentru fiecare si incepem sa o folosim ca principiu calauzitor, viata noastra devine creativa, implinita si usoara. Joseph Campbell numea asta „cautarea fericirii”.

Sursa: Ervin Laszlo, Stanislav Grof, Peter Russell – Revolutia constiintei

Revolutia constiintei I

rev

Grof: In mistere, cei initiati erau expusi unor proceduri de alterare a mintii si aveau puternice experiente de moarte si renastere. Cele mai renumite dintre aceste ritualuri erau misterele eleusiene practicate o data la cinci ani pe o perioada de aproape 2000 de ani in Eleusis, langa Atena. Un studiu fascinant de Gordon Wasson (care a adus ciupercile magice mexicane in Europa), Albert Hoffmann (descoperitorul LSD) si Carl Ruck (un savant grec) a aratat ca singura cheie a evenimentelor din misterele eleusiene era potiunea sacra kykeon, o impartasanie halucinogena facuta din corn de secara si similara ca efecte cu LSD. Cand am vizitat Eleusis cu sotia, am afla ca numarul de oameni care fusesera initiati in Eleusis, in sala principala (telestrion) o data la cinci ani fusese de 3000. Acest lucru trebuie sa fi avut o influenta extraordinara asupra culturii grecesti si, prin aceasta, asupra culturii europene in general. Istoricii n-au recunoscut acest lucru.

Lista celor initiati in misterele grecesti este un fel de „Who is Who in Antichitate”. Ea ii include pe filosofii Platon, Aristotel, poetul Epictet, pe dramaturgii Pindar,Euripide si Eschil, pe legendarul conducator militar Alcibiade si pe omul de stat roman Cicero. Luand in considerare acestea, a devenit evident pentru mine ca descoperirile noastre in domeniul cercetarii starilor neobisnuite de constienta au fost de fapt redescoperiri ale gandirii si intelepciunii antice. Noi n-am facut decat sa le reformulam in termeni moderni.

Russell: Da, redescoperim o intelepciune care a fost redescoperita de mai multe ori in multe culturi. Ceea ce exploram este natura mintii umane – iar natura esentiala a mintii nu s-a schimbat fundamental in descursul istoriei. Ceea ce s-a schimbat sunt doar elementele de care suntem constienti, cunostintele, intelegerea lumii, credintele si valorile noastre. Acestea s-au schimbat considerabil. Dar modul in care mintea ne este cuprinsa de frica, modul in care se implica in probleme, cel in care este influentata de dorintele noastre s-a schimbat foarte putin. Dinamica esentiala a mintii e neschimbata de 2500 de ani. De aceea sunt Upanisadele si Platon atat de valoroase azi.

Sursa: Ervin Laszlo, Stanislav Grof, Peter Russell – Revolutia constiintei

Cartea Maestrului Interior I

Cartea-Maestrului-Interior-FaceBook

„Această Carte este o experiență în care intrăm împreună, este o Călătorie interioară și, ca orice adevărată Călătorie, este transformatoare. La capătul unei Călătorii nu mai suntem cei care au început-o. Suntem altcineva. Experiența Călătoriei ne transformă. Identitatea noastră se schimbă cu fiecare respirație, cu fiecare pas, cu fiecare înțelegere, cu fiecare trăire. Fiecare percepție și fiecare gest pe care îl facem într-o Călătorie creează realități noi care devin parte din ceea ce suntem. Viața fiecăruia dintre noi este o Călătorie transformatoare, fie că ne dăm seama de acest lucru, fie că nu. Orice moment, orice relație, orice poveste pe care o trăim este o aventură la capătul căreia identitatea noastră se schimbă, devine mai largă, mai cuprinzătoare, mai profundă și mai vastă…”

……………….

„…Frica se naște din separare. În esență, toate modulările interioare de energie numite emoții, sunt expresii ale fricii. Furia este frică proiectată în exterior. Frustrarea este furie reținută, îngropată. Rușinea este frica în fața judecății celorlalți. Vinovăția este aceeași frică, doar că judecata a fost urmată de o condamnare. Tristețea este frica ajunsă în stadiul ispășirii. Depresia este forma ultimă a tristeții, în care încetează orice luptă și în care nu mai urmează decât moartea. Întreaga energie a ființei a fost investită în zidul de separare. Singurătatea ființei este absolută.

Nimeni nu ți-a spus, atunci când erai copil, hei, știi, vor exista inevitabil momente în care îți va fi frică. Ți s-a spus că trebuie să fii curajos, dar nimeni nu ți-a spus cum să faci asta. În același mod, nimeni nu ți-a vorbit vreodată despre iubire, despre conexiune, despre nevoile fundamentale ale ființei și despre lucrurile esențiale care constituie viața. Părinții și școala, societatea, biserica, științele, morala, toate predau despre cum trebuie să fii, dar ignoră în mod deliberat cele mai mari provocări pe care le întâmpină o ființă umană în experiența vieții sale. Toată învățătura este despre cum să ignorăm, să îngropăm, să ne prefacem că nu există durerea, frica, furia, rușinea, vinovăția. Este despre cum să părem ceva, cum să creăm măștile pe care să le arătăm lumii, dar nimic despre lumea noastră interioară. Toată educația este despre a deveni soldați disciplinați ai unei lumi a măștilor, despre a ascunde și a masca trăirile, emoțiile și sentimentele noastre. Mai mult decât atât, această lume interioară, subiectivă, a ajuns să fie privită ca fiind complet neimportantă în raport cu dimensiunea obiectivă, exterioară a experienței umane. Asta însă nu a anihilat dimensiunea lăuntrică, nu a făcut-o să dispară. Dimpotrivă. Îngroparea ei a creat o tensiune enormă care se poate vedea pretutindeni de jur-împrejurul nostru, în lumea obiectivă, zguduită de conflict și de criză…”

……………..

„…preluăm ca fiind personală o gândire care a fost gândită deja.
Partea cea mai spectaculoasă, dar și cea mai toxică în preluarea locurilor comune ale gândirii colective, nu este investirea energiei sacre a Atenției în moduri gândire comună, ci faptul că preluăm poziționările față de realitate ale mulțimii. Ceea ce este bine sau rău, potrivit sau nepotrivit, ceea știu sau nu știu. Tot ceea ce credem că știm deja despre noi înșine și despre realitate este mental, și este rezultatul unei poziționări anterioare, pe care am făcut-o noi înșine sau alții înaintea noastră. Indiferent dacă am făcut-o noi înșine sau alții, concluziile despre realitate devin un fel de etichetă pusă pe un fapt și reprezintă o sudare a unei realități la un moment dat. În trecut. Cu alte cuvinte, a ști este o raportare permanentă la trecut și la concluziile acestuia. Suntem mândri de tot ceea ce știm, o masă imensă de informații și de concluzii asupra realității, trase cândva, și credem că asta ne oferă o șansă de a administra realitatea pe baza informațiilor vechi…”

Sursa:Horia Francisc-Țurcanu – Cartea Maestrului Interior

Gratie si Forta

wilber

Iluminarea sau eliberarea pune capat suferintei. Gautama Buddha, de exemplu, a afirmat ca el i-a invatat pe altii doar doua lucruri: ce provoaca suferinta si cum sa-i puna capat. Suferinta e cauzata de perceptiile si dorintele sinelui separat, iar ceea ce ii pune capat este calea meditatiei care transcende sinele si dorintele. Suferinta este inerenta “nodului” sau „contractiei” cunoscute ca sine, si singurul mod de a pune capat suferintei este de a pune capat sinelui insusi. Nu inseamna ca dupa iluminare sau dupa practica spirituala, in general, nu vei mai simti durere, chin sau frica. Le simti. Este vorba pur si simplu de faptul ca ele nu iti mai ameninta existenta si, prin urmare, inceteaza sa mai fie problematice. Nu te mai identifici cu ele, nu le mai dramatizezi, nu le mai energizezi, nu mai esti amenintat de ele. Pe de o parte, nu mai exista nici un sine fragmentat care sa ameninte, si pe de alta parte, marele Sine nu poate fi amenintat deoarece, el fiind Totul, nu exista nimic in afara lui care i-ar putea face rau. In inima apare o relaxare, o deconectare profunda. Individul isi da seama ca, indiferent cat de multa suferinta poate sa apara, ea nu-i va afecta in mod fundamental Fiinta reala. Suferinta vine si pleaca, dar persoana poseda acum „pacea care depaseste intelegerea”. Inteleptul simte suferinta, dar nu il mai doare. Deoarece inteleptul e constient de suferinta, el este motivat de compasiune, de dorinta de a-i ajuta pe toti cei care sufera si cred ca suferinta e reala.

…………………..

Exercitiul Martorului

Am un corp, dar nu sunt corpul meu. Pot sa-mi vad si sa-mi simt corpul, iar ceea ce poate fi vazut si simtit nu este adevarata Entitate care Vede. Corpul meu poate fi obosit sau activ, bolnav sau sanatos, greu sau usor, nelinistit sau calm, dar nu are nimic de-a face cu sinele interior, Martorul. Am un corp, dar nu sunt corpul meu.

Am dorinte, dar nu sunt dorintele mele. Pot sa-mi cunosc dorintele, iar ceea ce poate fi cunoscut nu este adevarata Entitate care Cunoaste. Dorintele vin si pleaca, trec prin constiinta mea, dar ele nu imi afecteaza sinele interior, Martorul. Am dorinte, dar nu sunt dorintele mele.

Am emotii, dar nu sunt emotiile mele. Pot sa-mi simt si sa-mi inteleg emotiile, iar ceea ce poate fi simtit si inteles nu este adevarata Entitate care Simte. Emotiile trec prin mine, dar ele nu-mi afecteaza sinele interior, Martorul. Am emotii, dar nu sunt emotiile mele.

Am ganduri, dar nu sunt gandurile mele. Pot sa-mi vad si sa-mi cunosc gandurile, iar ceea ce poate fi cunoscut nu este adevarata Entitate care Cunoaste. Gandurile vin si pleaca, dar ele nu-mi afecteaza sinele interior, Martorul. Am ganduri, dar nu sunt gandurile mele.

Sunt ceea ce ramane, un centru pur al constiintei, un Martor nemiscat al tuturor acestor ganduri, emotii, sentimente, senzatii.

…………….

Misticismul real presupune in primul rand sa descoperi lumina de dincolo de forma, si apoi sa descoperi absenta formei dincolo de lumina.

 

Sursa: Ken Wilber – Gratie si Forta