Tag Archives: brene brown

Curajul in salbaticie II

Nu vreau sa cosmetizez lucrurile: e infiorator sa stai la marginea salbaticiei. Fiindca apartenenta e o nevoie atat de primara, e ceva atat de necesar, riscul de a-ti pierde tribul sau de a ramane singur este atat de inspaimantator, incat ne tine pe multi departe de salbaticie, toata viata. Aprobarea celorlalti e unul dintre cei mai slaviti idoli ai nostri, iar ofranda cu care trebuie sa-i satisfacem nesatul este sa facem astfel incat sa le fie bine celorlalti. Sunt convinsa ca disconfortul este marele obstacol al generatiei noastre. Iar protejarea status-quoului in defavoarea convingerilor interioare este evident un lux al celor privilegiati, fiindca ciudatii, perdantii si marginalizatii nu au de ales decat sa traiasca, zi de zi, in salbaticie. Sa alegi o pozitie riscanta, in afara zidurilor cetatii, e un adevarat act de curaj. Acel prim pas va va taia rasuflarea.

Sa te opui structurilor de putere care ii includ pe unii si ii exclud pe altii presupune un cost, iar moneda cu care platesc cel mai des e apartenenta. In consecinta, salbaticia mi se pare uneori singuratica si aspra, ceea ce poate fi foarte descurajant. Dar am descoperit ceva frumos; te simti cel mai singur cand pleci dintre zidurile cetatii si mergi spre inima salbaticiei, cand vezi in oglinda retrovizoare adapostul, in fata ti se asterne un nou teritoriu, iar pe drumul spre necunoscut nu pare sa fie nimeni. Insa pe masura ce inaintezi, pas cu pas, afundandu-te suficient de mult in salbaticie, vei fi uimit cati oameni sunt deja acolo – prosperand, dansand, creand, sarbatorind si traind apartenenta. Nu e un pustiu. Nu e un teritoriu lipsit de aparare. Nu e lipsit de prosperitate. Salbaticia e locul in care au trait dintotdeauna creatorii, profetii, curajosii si opozantii sistemului – si e spectaculos de vibranta. Drumul pana acolo e greu, dar autenticitatea la care ajungi e viata adevarata.

Presupun ca eu am chiar domiciliul in salbaticie, ceea ce e si frumos, si greu.

(…)Suntem altfel, dar asta nu cred ca ne va impiedica defel sa dansam in salbaticie.

[Jen Hatmaker]

………………..

Tine spatele tare. Lasa pieptul vulnerabil. Inima las-o salbatica.

…………………….

Paradoxul este unul dintre cele mai valoroase bunuri spirituale ale noastre… este singurul care se apropie de revelarea complexitatii vietii.

[C.G. Jung]

…………………

Apartenenta adevarata este practica spirituala de a crede in tine si a-ti apartine atat de profund, incat te poti arata lumii pe deplin autentic, gasind sacrul atat in participarea la ceva, cat si in singuratatea salbaticiei. Apartenenta adevarata nu presupune sa te schimbi; presupune sa fii cine esti.

…………….

Nu mai colinda lumea cautand confirmarea faptului ca nu apartii. O vei gasi intotdeauna, fiindca asta ti-e misiunea. Nu mai cauta pe fetele oamenilor dovezi ca nu esti de ajuns. Le vei gasi intotdeauna, fiindca asta ti-e scopul. Apartenenta adevarata si stima de sine nu sunt niste bunuri; valoarea lor nu se negociaza cu restul lumii. Adevarul despre cine suntem traieste in noi. Curajul inseamna sa ne protejam inima salbatica de evaluarile constante, in special ale noastre. Nimeni nu isi are locul aici mai mult decat tine.

Sursa: Brene Brown – Curajul in salbaticie

Advertisements

Curajul in salbaticie

Imagini pentru Brene brown curajul in salbaticie

Esti liber doar atunci cand iti dai seama ca nu apartii niciunui loc anume, ci tuturor – locul tau este pretutindeni. Pretul e mare. Recompensa e uriasa.

(Maya Angelou)

………………..

Daca-ti poti vedea calea asternandu-ti-se inainte, pas cu pas, stii ca nu e a ta. Propria cale se construieste cu fiecare pas pe care il faci. Asta o face sa fie a ta.

(Joseph Campbell)

……………

Lumea asta dezgustatoare, oamenii dezgustatori, guvernul dezgustator, totul e dezgustator…vremea e dezgustatoare… bla, bla, bla, absolut dezgustator. Suntem nervosi. E prea cald aici. E prea frig. Nu-mi place cum miroase. Persoana din fata e prea inalta, iar cea de alaturi e prea grasa.

Cineva s-a dat cu un parfum la care am alergie si … pur si simplu… of!

E ca si cum ai merge descult pe nisip incins, pe cioburi sau pe un camp cu spini. Ai picioarele goale si spui: „E prea greu. Ma doare, e groaznic, inteapa prea tare, durerea e teribila… e prea cald.” Dar ti-a venit o idee! Peste tot pe unde mergi vei asterne piele. In felul acesta nu te vor mai durea picioarele.

A asterne piele pe unde calci, ca sa acoperi durerea, e ca si cum ai spune: „Voi scapa de femeia aceasta, voi scapa si de omul acela. Imi voi crea temperatura potrivita, voi interzice parfumul si nicaieri nu va mai fi ceva care sa ma deranjeze. Voi scapa de tot, inclusiv de tantari, de peste tot din lume, si apoi voi fi un om foarte fericit si multumit.”

[Face o pauza.]

Radem, dar asta facem cu totii. Asa punem problema. Ne gandim ca daca am putea sa scapam de tot sau sa acoperim totul cu piele, durerea va disparea. Sigur, fiindca nu ne-am mai rani talpile. Logic, nu? Dar, de fapt, nu are nicio noima. Shantideva spunea: „De ce nu ti-ai inveli, pur si simplu, picioarele in piele?” Cu alte cuvinte, daca te incalti, poti sa mergi pe nisipul incins si pe cioburi si pe spini, fara sa te deranjeze. In concluzie, analogia e sa lucrezi cu propria minte, in loc sa incerci sa schimbi totul din jurul tau, iar astfel te vei linisti.

[Pema Chodron, discursul `This Lousy World’]

Sursa: Brene Brown – Curajul in salbaticie