Arta esentei III

20180322_130247

Arta KUFU

Kufu este un alt concept zen deseori folosit la nivel cotidian. El defineste arta de a te descurca in orice situatie folosind numai „mijloacele la indemana”. Kufu inseamna sa incropesti o masa doar din resturile gasite in frigider, inseamna sa-ti impachetezi hainele intr-o esarfa ale carei colturi le innozi apoi impreuna, atunci cand nu ai loc unde sa le pui sau o geanta in care sa le transporti, inseamna sa pui pe tine doua pulovere, unul peste altul, in loc sa dai fuga la primul magazin ca sa-ti cumperi unul mai gros imediat ce temperaturile incep sa scada.

Kufu presupune sa-ti folosesti imaginatia pentru a atinge un scop, fara a procura nimic suplimentar, si inseamna sa apreciezi ceea ce ai, folosind totul cat mai bine cu putinta si evitand astfel risipa.

In Japonia, mai mult decat obiectele in sine, gratia si eleganta cu care traiesti se concretizeaza intr-o arta. Cum sa te descurci cu putin si din putin este o chestiune care se invata: ia lucrurile asa cum vin si profita de ce au ele mai bun; transforma un spatiu mic si neatragator, aparent spartan, intr-o locuinta confortabila si calda. Filozofia zen ne indeamna chiar sa ne restrangem cele trei „nevoi vitale”: imbracamintea, hrana si somnul. Aceasta autodisciplina – conform filozofiei zen – ne permite sa facem fata oricarui tip de situatie, utilizand exact nivelul corect de efort (nici mai mult, nici mai putin), si ne invata sa ne controlam astfel incat sa putem rezista oricarui pericol, fie el exterior sau interior (patima, gelozie, plictis de viata).

Filozofia zen insista ca orice scop poate fi atins folosind mijloacele la indemana, cu conditia ca omul sa-si pastreze spiritul treaz.

…….

Nimic nu-mi apartine

Cu exceptia sentimentului de pace din inima

si a seninului din cer.

(Kobayashi Issa, haiku)

………….

Cand daruiti ceva unei persoane, nu uitati sa-i spuneti: „Esti liber sa-l arunci sau sa-l dai mai departe. Pentru mine e suficient ca l-ai primit.”

…………..

Civilizatia este multiplicarea fara limite a necesitatilor inutile.

(Mark Twain)

…………..

Cea mai mare comoara este sa poti fi fericit cu putin.

Pentru ca putinul nu iti va lipsi niciodata!

(Seneca)

…………………

Cred ca nicio civilizatie, oricare ar fi ea, nu poate pretinde ca este „completa” decat dupa ce a progresat de la nivelul sofisticarii la cel al non-sofisticarii, decat dupa ce s-a intors, in mod deliberat, catre simplitate, o simplitate a gandirii si a traiului.

(Lin Yutang, Importanta trairii)

……………

Cineva i se plangea lui Gandhi ca nu poate sa renunte la carti. Inteleptul i-a raspuns: „Atunci, nu renunta la ele. Atat timp cat un lucru iti furnizeaza un sprijin interior si o stare de confort, trebuie sa-l pastrezi. Daca renunti la ceva avand impresia ca faci un sacrificiu, vei regreta gestul pentru totdeauna. Nu te desparti de un obiect decat atunci cand acesta nu te mai atrage sau cand ti se pare ca sta in calea unui alt obiect pe cate il doresti mai mult.”

…………..

Sa ai tot ce iti doresti este semn de bogatie, dar sa te poti descurca fara este o dovada de putere.

(George MacDonald)

Sursa: Dominique Loreau – Arta esentei

Advertisements

Viata si carti II

20180215_140528

Ceea ce imi amintesc foarte clar este sentimentul de proprietate pe care mi-l trezeau cartile mele. Inainte de a fi un cititor adevarat, eram, iata, posesor de carti. Asta imi placea nespus. Proprietatea privata era pe cale de disparitie in Romania, dar eu ma simteam, la cei noua sau zece ani, proprietar. De carti.

……

Am devenit constient de mine scriind.

…………..

Lectura a reprezentat mereu pentru mine una dintre acele, cateva, ocupatii pe care le-am simtit capabile sa ma justifice in chip esential.

……………….

„A se inchide si a se instala, iata visul existential al lui Jule Verne.” Roland Barthes

……………

E imposibil de stiut ce e mai rau: sa citesti ziua (cand oamenii cinstiti lucreaza) sau sa-ti pierzi noptile cu cititul (cand oamenii cinstiti dorm)?

…………..

In viata zilnica nu avem decat rareori ocazia sa conversam cu oameni exceptionali, pierzand un timp pretios in cautarea lor; in carti, societatea acestor oameni ne este permanent la indemana.

…………

„Eram mai mult murati decat morti de sete.” Ion Creanga

Sursa: Nicolae Manolescu – Viata si carti

 

Arta esentei II

wabi1

Conceptul de wabi sabi

Wabi sabi este o estetica rafinata, elaborata in jurul a tot ceea ce e uzat, vechi, patinat, tocit. Este dragostea fata de vechi si respingerea a tot ceea ce este sclipicios, ostentativ, din sfera nouveau riche, este respingerea virtuozitatii fabricantilor care fac tot posibilul sa ne indeparteze de tot ceea ce e natural si necesar pentru sufletul nostru – cu alte cuvinte, pentru a ne indeparta pur si simplu, de viata. Maestrii niponi ai ceaiului au fondat aceasta miscare pe la inceputul secolului al XV-lea. Ei vizau revenirea la o practica a artei ceaiului care fusese mult prea influentata de China si de fastul ei.

Conform maestrilor niponi ai ceaiului, cuvintele nu pot exprima totul si, asemenea filozofiei zen, wabi sabi nu este un concept care poate fi inteles la nivel intelectual. Ei doreau sa revina la un stil de viata detasat de bogatia materiala, de banii care aduc deseori necazuri, temeri si angoase. Wabi sabi inseamna sa alegi un tip de saracie care se traduce prin absenta posesiunilor inutile, in avantajul altora, pline de sens. Inseamna sa apreciezi ceea ce e tranzitoriu, sa te multumesti cu lucruri simple. Este opusul obiectelor din plastic produse in serie, fiindca originalul, prin definitie, nu poate fi copiat. Depuneri de rugina, cocleala de pe un vechi obiect de arama, din toate wabi sabi face veritabili artisti, care pun in evidenta caracterul temporal al lucrurilor si permanenta lor transformare. Wabi sabi face din timp un maestru care desavarseste o opera punandu-si asupra sa patina.

 wabi2

Obiectele wabi sabi

In zilele noastre, wabi sabi respinge cultura excesului, abuzul de grafica de pe pachetele cu cereale, cutiile de CD-uri, revistele glossy si decoratiunile ieftine. Wabi sabi poate fi recunoscut in semnele toamnei, in orizontul rural din linii estompate si frante, in ogoarele cultivate, in pasarile cenusii cautand hrana printre frunzele ruginii. Wabi sabi este un fotoliu din lemn lucrat de mana, un fotoliu simplu, adevarat, drept, fara zorzoane, functional si totusi plin de rafinament, un fotoliu cu o patina in acele tonuri calde si bogate pe care lemnul le dobandeste in timp, un fotoliu care ne ofera placere de fiecare data cand il privim, cand il atingem sau cand ne asezam pe el. Este o papiota, un ac, o lingura de lemn, o bucata de sapun, o matura, o pereche de blugi, un creion, toate aceste obiecte atemporale. Si totusi, ele sunt cele care ne daruiesc cel mai mult. Wabi sabi este frumusetea lucrurilor care par sa ignore timpul: un parchet sau niste scari stravechi, piei, ceramica, roci, metale platinate, covoare tocite, pietre acoperite de muschi, foi de hartie ingalbenite, un ceainic elegant, o soba din fonta neagra, plina de funingine din pricina folosirii repetate, o lumanare alba cu picuri scursi pe ea. Wabi sabi este tot ceea ce poarta amprenta timpului, tot ce nu se pierde in uniformitate. Este unicitatea obiectelor, istoria lor.

Mai are oare rost sa precizam ca estetica wabi sabi exclude prea multul? Sa ai in jur prea multe obiecte wabi sabi este o contradictie in termeni.

Unele obiecte, datorita istoriei pe care o poarta in ele (istoria voastra), sunt de-a dreptul fascinante: acestea sunt obiectele pe care puteti alege sa le pastrati. Celelalte pot sa dispara din universul vostru. Bogatia wabi sabi este suficienta.

wabi3

sursa foto

Sursa: Dominique Loreau – Arta esentei

Arta esentei I

20180322_130247

Dispozitiile umane si reactiile la intalnirea cu Nimicul variaza considerabil de la persoana la persoana si de la o cultura la alta.

Taoistii chinezi au considerat Marele Vid ca fiind linistitor, odihnitor si aducator de bucurie. Pentru budistii din India, ideea de Nimic evoca o atmosfera de compasiune universala inerenta aspectelor unei existente care, pana la urma, nu are fundament material.
In cultura japoneza, ideea de Nimic ofera tonalitati incantatoare ale unui sentiment estetic care se regaseste in pictura, arhitectura si chiar si in ritualurile cotidiene.

Occidentalul se afunda insa in posesiuni pana la gat, are bunuri si afaceri de intretinut si se folosete de ele ca sa se apere de posibila intalnire cu Nimicul.

(William Barrett 1913-1992, Studiu despre Nimic)

………………

Simplitatea vietii, chiar si atunci cand nu avem nimic in jur, nu inseamna saracie, ci este baza rafinamentului.

(William Morris, artist, designer si scriitor american 1834-1896)

…………………….

Sa doresti sa duci o viata simpla este mult mai important decat sa incerci sa traiesti mai bine! Dar asta nu se poate intampla decat dupa ce ai uitat de tine insuti. In clipa aceea stii ca viata inseamna ceva mai presus de intelect. Capeti o alta perceptie asupra realitatii. Multi budisti radiaza liniste si transparenta: ei s-au intors catre viata de zi cu zi, o viata pe care o duc in liniste, fara dorinta de a insfaca lucrurile, de a le utiliza cu orice pret, fara sa incerce in permanenta sa devina stapanii acestora, fara sa se arunce asupra lor cu lacomie. Astfel, sunt foarte departe de ideea de a trai mai bine!

…………………

Libertatea costa: are pretul mastilor pe care le purtam. Adevarata libertate presupune absenta totala a interesului fata de sine. Iar cea mai buna metoda pentru a ajunge in acest punct este sa va directionati interesul asupra celorlalti. Va puteti imagina o zi intreaga in care sa nu va ganditi nici macar o data la propria persoana? O zi in care nimic nu va ofenseaza, nimic nu va deranjeaza, nimic nu va infurie? O zi in care nu va intrebati de ce nu sunteti mai bogati, mai bine tratati, mai apreciati? O zi in care nu va comparati cu altii si nu asteptati nimic de la ei? O zi in care va multumiti pur si simplu sa traiti? O zi in care visati fara sa sperati la nimic, in care acceptati sa pierdeti totul, chiar si visul insusi? Daca reusiti sa va suprimati propria importanta, fara sa va pierdeti totusi respectul de sine, inseamna ca alegeti libertatea. Cand nu mai aveti nimic de pierdut, sunteti liberi.

O persoana care aspira la acest „non-eu” si-a construit, in interiorul propriului spirit, o lume „la purtator”, care poate s-o salveze de temeri si anxietati, de groaza sau disperare. O asemenea persoana poate sa se elibereze de controlul exercitat de presa, de demagogi, sau de exploatatorii de orice fel. Ea stie cum sa fuga de haosul societatii.

…………………..

Sa stii sa te bucuri de propria fiinta este perfectiunea absoluta, culmea splendorii.

(Michel de Montaigne, Eseuri)

…………………

Libertatea inseamna sa stii sa recunosti ceea ce este necesar.

(Friedrich Engels, Elogiu femeilor mature)

Sursa: Dominique Loreau – Arta esentei

Evanghelia dupa Isus Hristos

20180320_112242

Thomas Jefferson in corespondenta sa:

Intreaga istoria acestor carti [Evangheliile] are atatea lacune si este atat de indoielnica, incat imi pare de prisos sa intreprind o cercetare amanuntita: iar cu textul lor s-a jonglat atat de mult, ca si cu textele altor carti referitoare la acestea, incat suntem indreptatiti, din aceasta pricina, sa avem multe ezitari privind care parti din acestea sunt autentice. In Noul Testament se gasesc dovezi intrinseci ca parti din acesta provin de la un om de factura extraordinara,  dar si ca alte parti sunt emanate de minti cu totul inferioare. E la fel de usor sa discerni aceste parti pe cat de usor e sa deosebesti diamantele dintr-o gramada de balegar. (Catre John Adams, 24 ianuarie 1814)

Trebuie sa limitam volumul la relatarile simplilor evanghelisti, sa alegem, chiar si de la acestia, numai cuvintele referitoare la Isus, depasind ambiguitatile la care au recurs de multe ori, fie din uitare, fie din neintelegerea a ceea ce le-a parvenit de la el, introducand propriile opinii gresite asupra dictoanelor sale si relatand ininteligibil ceea ce ei insisi nu au inteles. Va ramane astfel cel mai sublim si generos cod etic care ii va fi vreodata daruit omului. (Catre John Adams, 12 octombrie 1813)

………

Toti oamenii de stiinta prestigiosi de astazi admit ca Evangheliile oficiale au fost compilate in Grecia, la zeci de ani dupa moartea lui Isus, de catre oameni care nu i-au auzit invatatura, si ca o mare parte din ceea ce spune „Isus” din Evanghelii isi are originea nu in propriile cuvinte rostite de Isus in aramaica, care au fost pierdute pentru totdeauna, ci in foarte feluritele invataturi ale bisericii timpurii. Iar daca de multe ori nu putem fi siguri de cele ce le-a spus, putem fi siguri de ce anume nu a spus.

……………….

Cuvintele lui Isus sunt autentice cand cercetarea lor indica faptul ca e probabil sau posibil ca acestea sa provina de la el si, in acelasi timp, cuvintele au un timbru pe care l-am auzit in enunturile sale esentiale. Un astfel de rationament poate parea drept cerc vicios. Doar ca nu e vorba de rationament, ci de o maniera de ascultare.

Niciun cititor atent al Evangheliilor nu poate sa nu fi realizat diferenta dintre respiratia ampla a unor astfel de pasaje si tonul amar, acuzator al unora din fragmentele adaugate de biserica timpurie. Nu e vorba numai de elementul polemic din Evanghelii, de crednta in diavoli, de miracolele ostentative si de invierea in sine, pe care Jefferson, Tolstoi sau Gandhi le-au perceput ca fiind neconforme cu Isus, cat mai ales tezele care contrazic direct invatatura autentica, puse in seama lui „Isus”, de doctrine si atitudini atat de ofensive, incat „i-au facut pe multi oameni de buna-credinta sa respinga totul, dezgustati”. In cuvintele si prin actiunile sale, Isus ne invata sa nu judecam (in sensul de a nu condamna), ci sa ne pastram inima deschisa in raport cu toti oamenii; „Isus” de mai tarziu este judecatorul arhetipal, care va descinde teribil pe creasta norilor, pentru recompensele si condamnarile definitive ale lumii. Isus ne avertizeaza cu privire la furie si predica iubirea fata de dusmani; „Isus” isi numeste dusmanii „copiii diavolului” si arunca asupra lor insulta si dispret. Isus vorbeste de Dumnezeu ca un tata iubitor chiar si pentru cel naravit; „Isus” predica despre un Dumnezeu care ii va arunca pe cei neascultatori in flacarile vesnice. Isus ii include pe toti oamenii atunci cand il numeste pe Dumnezeu „Tatal vostru din ceruri”; „Isus” spune „Tatal meu din ceruri”. Isus ne invata ca toti facatorii de pace si toti cei care-si iubesc dusmanii sunt fii ai lui Dumnezeu; „Isus” se refera la sine insusi ca „Fiul lui Dumnezeu”. Isus nu tine sa se defineasca cine e el ( cu exceptia, in treacat, a unei referiri la sine ca profet); „Isus” vorbeste intr-una despre sine. Isus ne invata iertarea absoluta a lui Dumnezeu; „Isus” face declaratia ingrozitoare ca „oricine va huli impotriva Duhului Sfant nu va capata iertare in veac: ci este vinovat de un pacat vesnic”. Simbolul acestei constiinte marginite, sectare, este o afirmatie pe care un invatat crestin din secolul al doilea o pune in seama Mantuitorului reinviat, la sfarsitul Evangheliei lui Marcu: „Cel ce va crede si se va boteza va fi mantuit; dar cine nu va crede va fi osandit”. Nu e de mirare ca, manat de o indignare greu stapanita, Jefferson scria urmatoarele:

Printre afirmatiile si discursurile pe care i le atribuie biografii sai, am gasit multe pasaje pline de imaginatie aleasa, de o morala corecta, ca si de atitudinea cea mai blanda; asa cum am gasit si altele denotand atat de multa ignoranta, atata absurd, atat de mult neadevar, sarlatanie si impostura, incat e imposibil sa afirmi cu certitudine ca astfel de contradictii au emanat de la aceeasi fiinta. (Catre William Short, 13 aprilie 1820)

Daca lasam deoparte pasajele sectare, putem constata faptul ca Isus vorbeste in armonie cu invataturile supreme ale tuturor marilor religii: cu Upanisadele, Tao Te Ching, cu sutrele budiste, cu maestrii Zen, sufiti si hasidici. Nu vreau sa sustin ca toate aceste invataturi spun exact acelasi lucru. Exista multe nuante, accente si mijloace tehnice diferite. Dar cand cuvintele provin din cele mai profunde experiente spirituale, dintr-o inima curatita de doctrine si credinte, ele transcend granitele religioase si ele li se pot adresa tuturor oamenilor, barbat si femeie, liber sau inrobit, grec sau evreu.

Sursa: Stephen Mitchell – Evanghelia dupa Isus Hristos

De ce rade Dumnezeu?

 

20180310_200832

Atunci cand durerea de a fi acelasi devine mai puternica decat aceea de a fi diferit, te schimbi.

…….

Ce este fericirea reala? Sa fii una cu sufletul tau.

……….

Esti o persoana care crede ca ar putea avea un suflet sau esti un suflet care stie ca joaca rolul unei persoane?

………………

Gluma preferata a lui Dumnezeu: pacatul.

…………………

Ai putea crede ca e nevoie de eforturi  eroice pentru a rezolva problemele cu care ne confruntam. Din punct de vedere spiritual, este exact invers. Viziunea sufletului nu contine lupta si lipsa de rezultate. Nu cunoaste esecul. Trebuie doar sa vezi daca actiunile tale respecta cele trei conditii simple:

Oare actionez fara lupta?

Imi place ceea ce fac?

Rezultatele vin de la sine?

Daca raspunzi „da”, asta inseamna ca, din punct de vedere spiritual, mergi in directia corecta; daca raspunzi „nu”, inseamna opusul.

….

Daca renunti la ceea ce nu e real in viata ta, ce va ramane va fi real: ce ramane este Dumnezeu.

…………….

De ce rade Dumnezeu?

Pentru ca intelege gluma…

Sursa: Deepak Chopra – De ce rade Dumnezeu?

Spirala vietii

20180216_120944

Dar daca un om are impresia Chemarii – sentimentul ca-l asteapta o aventura  -, iar el nu-l urmeaza, ci ramane in societate, fiindca acolo se afla in siguranta, atunci fluxul vietii seaca. Iar apoi, spre sfarsitul varstei de mijloc, descopera ca a ajuns pana-n varful scarii, dar scara e sprijinita de alt perete, nu de cel care trebuia.

Daca ai insa indrazneala de a risca, viata se deschide, se deschide, se deschide pe toata lungimea ei. Nu sunt superstitios, dar s-ar putea spune ca cred in magia spiritului. Simt ca daca omul da ascultare la ceea ce eu numesc „fericirea” sa – acel lucru care te atinge in miezul fiintei si despre care simti ca este insasi viata ta –  , usile se vor deschide. Chiar asa! S-au deschis in viata mea si in viata multor altor oameni pe care-i cunosc.

Schopenhauer are un eseu minunat, intitulat „O aparenta intentie a sortii individului”, in care arata ca atunci cand ajungi la o anumita varsta – cea pe care o am eu acum – si-ti privesti viata, ea pare aproape la fel de ordonata ca un roman. Si, asa cum in romanele lui Dickens micile intalniri accidentale si alte lucruri similare se dovedesc a fi elemente principale ale firului narativ, la fel si in viata ta. Iar lucrurile care, la momentul respectiv, pareau a fi greseli se dovedesc a fi crize directoare. In final, el se intreaba: „Cine a scris romanul acesta?” Joseph Campbell

Sursa: Christopher M. Bache – Spirala vietii

minuni

%d bloggers like this: