Munca profunda

concentrat

Munca profunda reprezinta abilitatea de a va concentra fara sa va lasati distrasi de sarcinile care va solicita intelectul. Va permite sa acumulati rapid informatii complexe si sa ajungeti la rezultate mai bune, intr-un timp mai scurt. Nu in ultimul rand, munca profunda va face sa deveniti mai buni in profesia voastra si va da sentimentul de implinire. Pe scurt, este un fel de superputere in economia din ce in ce mai competitiva a secolului XXI. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor si-au pierdut abilitatea de a aprofunda munca, pentru ca isi petrec timpul intr-un vartej frenetic de e-mailuri si social media, fara sa realizeze ca exista o cale mai buna de a prospera.

Mutatia spre superficialitate, suferita de cultura muncii (fie ea buna sau rea din punct de vedere filozofic), scoate la iveala o uriasa oportunitate economica si personala pentru putinii oameni care recunosc potentialul implicit in a rezista acestei tendinte si a transforma profunzimea intr-o prioritate.

Ipoteza muncii profunde – abilitatea de a indeplini o munca profunda devine din ce in ce mai rara, ajungand sa fie, simultan, din ce in ce mai valoroasa in economia noastra. Drept urmare, putinii oameni care cultiva aceasta abilitate, pe care apoi o transforma in esenta vietii lor profesionale, vor prospera.

…………..

Doi economisti de la MIT, Erik Brynjolfsson si Andrew McAfee in influenta lor carte din 2011. Race Against the Machine, demonstreaza in mod convingator ca, printre diversele forte aflate in joc, cea care ne transforma pietele de munca in moduri neasteptate este cu precadere ascensiunea tehnologiei digitale. “Ne aflam la inceputurile Marii Restructurari. Tehnologiile avanseaza galopant, dar multe dintre abilitatile si organizatiile noastre raman in urma.” Pentru multi profesionisti, aceasta defazare anunta vesti rele. Pe masura ce masinariile inteligente se imbunatatesc, iar discrepanta dintre abilitatile masinii si ale omului se reduce, angajatorii vor angaja probabil tot mai des “”noi masini” in locul unor “oameni noi”. Iar cand lucrurile nu pot fi indeplinite decat de oameni, imbunatatirile din comunicatii si tehnologia bazata  pe colaborare faciliteaza munca la distanta mai mult ca niciodata, motivand companiile sa externalizeze roluri-cheie, oferindu-le starurilor si facand ca talentele locale sa nu aiba suficiente locuri de munca.

Totusi aceasta realitate nu este in totalitate infricosatoare. Aceasta Mare Restructurare n u reduce toate slujbele, ci le divizeaza. Desi un numar tot mai mare de oameni va pierde in aceasta noua economie, in clipa in care abilitatea lor va deveni automatizabila sau externalizata cu usurinta, exista altii care nu numai ca vor supravietui, ci vor prospera – devenind mai valorosi (si, prin urmare, mai bine recompensati) decat inainte. Brynjolfsson si McAfee identifica trei grupuri care se vor situa de partea avantajoasa a acestei sciziuni, culegand o mare parte din roadele Epocii Masinilor Inteligente: profesionistii cu inalte calificari, superstarurile si patronii. Cu alte cuvinte, cei care pot lucra bine si creativ cu masini inteligente, cei care sunt cei mai buni in ceea ce fac si cei cu acces la capital.

…………….

Homo Sapiens Profundus

…………………….

Filosofii ale profunzimii:

  1. Filosofia ascetica a programarii muncii profunde –incercand sa maximizeze eforturile profunde, eliminand sau minimalizand radical obligatille superficiale. Practicantii tind sa aiba un tel profesional bine definit si extrem de valoros, pe care il urmeaza, iar succesul lor profesional provine in mare masura din indeplinirea acestui unic lucru la standarde exceptionale.
  2. Filosofia bimodala a programarii muncii profunde ( abordarea lui Jung) – iti impune sa iti imparti timpul, dedicand niste intervale clar definite preocuparilor profunde si lasand restul sa fie deschis la orice altceva. In timpul intervalelor profunde, profesionistul bimodal va actiona ascetic – urmarind sa atinga o concentrare intensa si neintrerupta. Pe durata intervalelor superficiale, concentrarea de acest tip nu este o prioritate. Aceasta divizarea a timpului intre profunzime si deschidere poate surveni la diverse niveluri. De exemplu, intr-o saptamana, ati putea dedica ultimele patru zile profunzimii, iar restul timpului sa fie deschis. Similar, in interval de un an, ati putea dedica un anotimp perioadelor de munca profunda (dupa cum procedeaza numerosi universitari pe durata verii sau in anul sabatic.

Filosofia bimodala considera ca munca profunda poate produce o productivitate extrema, insa doar daca subiectul dedica suficient de mult timp unor astfel de initiative, pentru a atinge intensitatea cognitiva maxima – starea in care survin adevaratele descoperiri. De aceea, in cadrul acestei filosofii, unitatea minima de timp pentru munca profunda tinde sa fie de cel putin o zi intreaga. A rezerva cateva ore dimineata, de pilda, este prea putin pentru a spune ca avem un segment dedicat muncii profunde, conform adeptilor acestei abordari.

In acelasi timp, filosofia bimodala este, in general, utilizata de oamenii care nu pot reusi fara a se dedica unor angajamente non-profunde. Jung, de exemplu, avea nevoie de cabinetul de consultatii pentru a-si plati facturile si de scena cafenelelor din Zurich pentru a-i stimula gandirea. Abordarea bazata pe trecerea de la un mod la altul furnizeaza o cale de a deservi cu succes ambele nevoi.

  1. Filosofia ritmica a programarii muncii profunde – sustine ca cea mai usoara cale de a incepe in mod consecvent sesiuni de munca profunda este sa le transformam intr-un simplu obicei regulat. Cu alte cuvinte, scopul este sa generati un ritm al acestei munci care elimina nevoia de a decide daca si cand veti aborda lucrurile in profunzime si de a investi energie in acest proces. Metoda lantului este un bun exemplu al filosofiei ritmice a programarii muncii profunde, deoarece combina o metoda euristica simpla de programare (a face treaba in fiecare zi) cu o modalitate usoara de a va reaminti sa o faceti:X-urile mari si rosii de pe calendar.

O alta modalitate frecventa de a implementa filosofia ritmica se poate realiza prin inlocuirea elementului vizual de sustinere din metoda lantului cu stabilirea unei anumite ore pe care o folositi in fiecare zi pentru a va dedica muncii profunde. In mare masura, la fel cum pastrarea unor indicatori vizuali ai progresului inregistrat in munca poate reduce bariera spre aprofundare, eliminarea chiar si a celor mai simple decizii de stabilire a programului, cum ar fi in ce moment al zilei sa indepliniti munca, diminueaza aceasta bariera.

  1. Filosofia jurnalistica a programarii muncii profunde – munca profunda este inserata in program oricand se poate.

……………………

Cercetarile lui Clifford Nass, regretatul profesor de comunicare de la Stanford, au dezvaluit ca, online, salturile constante ale atentiei au un efect negativ de durata asupra mintii.

        “ Asadar, avem o unitate de masura care ne permite sa-i impartim pe oameni in persoane care indeplinesc sarcini multiple tot timpul si persoane care o fac rareori, iar diferentele sunt remarcabile. Oamenii din prima categorie nu pot filtra lucrurile irelevante. Nu pot gestiona memoria de lucru. Sunt permanent distrasi. Isi activeaza parti mult mai mari din creier, care sunt irelevante pentru sarcina pe care o au de indeplinit… practic sunt niste epave la nivel mintal.

(…) Oamenii cu care vorbim continuu au afirmat: “Uite ce e, cand trebuie neaparat sa ma concentrez, inlatur orice altceva si am o precizie de laser”. Dar, din nefericire, au dezvoltat obiceiuri mintale care fac ca acest lucru sa fie imposibil. Au o slabiciune pentru lucrurile irelevante. Pur si simplu nu se pot concentra neitrerupt asupra sarcinii pe care o au de indeplinit”.

……………

In loc de pauza de la lucrurile care ne distrag, trebuie programata cate o pauza de la concentrare.

……………

Evaluati activitatile, punand o intrebare simpla dar edificatoare:

        Cat ar dura (in luni) pentru a instrui un proaspat absolvent de coelgiu, inteligent, fara nicio pregatire de specialitate in domeniul meu, sa indeplineasca acesta sarcina?

Daca absolventul nostru ipotetic are nevoie de mai multe luni pentru a indeplini o sarcina, atunci acest fapt arata ca sarcina necesita competente aprofundate. Sarcinile care va solicita competentele tind sa fie sarcini profunde si, prin urmare, pot furniza undublu beneficiu: va aduc mai multa valoare in raport cu timpul petrecut si va forteaza capacitatile, conducand la progres. Pe de alta parte, o sarcina pe care absolventul nostru ipotetic de facultate o poate prinde repede este una care nu solicita utilizarea competentelor si, in consecinta, poate fi considerata superficiala. Ce ar trebui sa faceti cu aceasta strategie? Dupa ce stiti unde se incadreaza activitatile voastre pe scala profund-superficial, canalizati-va timpul spre prima categorie.

Sursa: Cal Newport – Concentrat – cum sa prosperi prin munca profunda intr-un mediu perturbator

Advertisements

Calatoria inimii VI – Iubirea constienta

compassion

Tarmul indepartat al iubirii

In miscarea ei finala, iubirea constienta conduce doi iubiti dincolo de ei insisi, catre o legatura mai puternica cu viata in ansamblul ei. Intr-adevar, iubirea dintre doi oameni nu are loc sa creasca decat daca isi dezvolta orientarea mai larga, dincolo de ei. Arcul mai larg al iubirii dintre doi oameni tinde catre un sentiment de inrudire cu tot ce e viu, ceea ce Teilhard de Chardin numeste “o iubire a Universului”. Doar in acest fel poate iubirea, dupa cum scrie el, “sa se dezvolte intr-o lumina si putere fara margini”.

Astfel, calea iubirii se extinde in cercuri tot mai mari. Incepe acasa – mai intai ne gasim locul, ne imprietenim cu noi insine si descoperim bogatia intrinseca a fiintei noastre, sub toata confuzia si iluziile noastre egocentrice. Cand ajungem sa apreciem bunatatea fundamentala din noi, descoperim ca avem mai multe de oferit unui partener intim.

Mai departe, cand un barbat si o femeie se dedica cresterii constientei si spiritului fiecaruia, vor dori in mod natural sa-si impartaseasca iubirea cu altii. Noile calitati carora le dau nastere – generozitatea, curajul, compasiunea, intelepciunea – se pot extinde dincolo de cercul relatiei lor. Aceste calitati sunt “copilul spiritual” al unui cuplu – ceea ce intalnirea lor ofera lumii. Un cuplu va inflori cand viziunea si practica celor doi parteneri nu se concentreaza doar asupra relatiei lor, ci include si acest sens mai larg al comunitatii si lucrurilor pe care le ofera altora.

De aici, iubirea unui cuplu se poate extinde si mai mult, dupa cum sugereaza Teilhard. Cu cat doi oameni se iubesc mai profund si mai cu pasiune, cu atat vor fi mai preocupati de starea lumii in care traiesc. Vor simti legatura lor cu pamantul si se vor simti sa se dedice ocrotirii lumii si tuturor fiintelor care au nevoie de grija lor. Radiatia catre toata creatia este cel mai indepartat tarm al iubirii si expresia sa cea mai plenara, care fundamenteaza si imbogateste viata cuplului. Aceasta e marea iubire si marea cale, care ne conduce catre inima Universului.

Sursa: John Welwood – Calatoria inimii

Calatoria inimii V – Niveluri de relationare

boo

Cea mai primitiva legatura care se formeaza intre partenerii intimi este impulsul de fuziune simbiotica, nascut dintr-o dorinta de a obtine hrana emotionala care ne-a lipsit in copilarie. Desigur, e ceva obisnuit pentru multe cupluri, la inceputul relatiei lor, sa treaca printr-o faza simbiotica temporara, cand renunta la alte activitati sau prieteni si isi petrec majoritatea timpului liber impreuna. Aceasta faza a unei relatii poate ajuta doi oameni sa stabileasca o stransa legatura emotionala. Totusi, daca simbioza devine dinamica principala intr-o relatie sau se prelungeste prea mult timp, va deveni tot mai limitativa. Creeaza o dinamica de tipul parinte-copil care restrange spectrul de exprimare si interactiune a celor doi, subminand tensiunea barbat-femeie dintre ei si creand tipare de dependenta.

Dupa nevoia primitiva de fuziune simbiotica, dorinta cea mai bazala intr-o relatie intima este cea de companie . Ea poate imbraca forme mai mult sau mai putin sofisticate. La un nivel simplu, e posibil doar sa ne dorim alt corp langa noi, aproape ca un animal de casa, cu care sa impartim patul sau care sa ne tina companie. La un nivel mai sofisticat, copilul din noi vrea un tovaras de joaca, cineva cu care sa radem si sa ne zbenguim, iar adultul savureaza activitatile facute in comun, cum ar fi gatitul sau mersul la evenimente culturale impreuna. Compania simpla joaca un rol in toate relatiile, desi unii oameni nu par sa-si doreasca nimic mai mult de la un partener intim.

Un alt nivel de relationare poate sa apara cand doi oameni impart nu doar activitatile si compania celuilalt, ci si interese, scopuri sau valori comune. Putem numi acest nivel, de la care cuplul incepe sa creeze o lume impartasita, comunitatea. Ca si tovarasia, comunitatea este o forma concreta, pamanteasca de relationare.

Dupa impartasirea valorilor si intereselor se afla comunicarea. La acest nivel, impartasim ce se intampla in noi – gandurile, viziunile, experientele si sentimentele noastre. Stabilirea unei bune comunicari e mult mai solicitanta decat crearea tovarasiei si a comuniunii. Presupune ca doi parteneri de cuplu sa fie suficient de onesti si de curajosi sa expuna ce se intampla in interiorul lor si sa fie dispusi sa lucreze cu obstacolele inevitabile in calea impartasirii adevarurilor lor diferite. O buna comunicare este probabil cel mai important element pentru sanatatea de zi cu zi a unei relatii.

O extensie a comunicarii este comuniunea. Dincolo de impartasirea gandurilor si sentimentelor, este o recunoastere profunda a fiintei altei persoane. Aceasta are loc de multe ori in tacere – privind, poate, in ochii partenerului, facand dragoste, plimbandu-ne prin padure sau ascultand muzica impreuna. Deodata, ne simtim atinsi si vazuti, nu ca o personalitate, ci in profunzimea fiintei noastre. Suntem in totalitate noi insine si in acelasi timp in contact complet cu partenerul nostru. Acest tip de legatura este atat de rar si de izbitor, incat e de obicei inconfundabil atunci cand apare. Doi oameni pot lucra la comunicare, dar comuniunea e mai spontana, dincolo de vointa. Comunicarea si comuniunea sunt forme mai profunde si mai subtile de intimitate decat compania si comunitatea, avand loc la nivelul mintii si inimii.

Intimitatea mai profunda a comuniunii poate sa trezeasca o aspiratie de a depasi de tot separarea noastra, o aspiratie de uniune totala cu o persoana pe care o iubim. Chiar daca aspiratia exprima o nevoie umana autentica, e mai adecvat sa fie indreptata catre divin, absolut, infinit. Cand e atasata unei relatii intime, de multe ori creeaza probleme. Daca aducem toata aspiratia noastra de realizare spirituala intr-o relatie finita, putem ajunge la idealizare, dependenta si moarte. Cel mai adecvat mod de a ne satisface aspiratia catre unime este printr-o practica spirituala autentica, cum ar fi meditatia, care ne invata cum sa trecem dincolo de mintea opozitionala, in toate domeniile vietii noastre. Indrumandu-ne in aceasta directie, relatia intima poate sa inspire acest tip de practica, dar nu poate fi niciodata un substitut total pentru ea.

Toate relatiile vor avea anumite zone de forta de-a lungul acestui continuum de conexiune. Unele cupluri pot sa imparta compania si interesele comune, dar sa aiba putina comunicare adevarata sau comuniune; altele pot sa aiba momente ocazionale de comuniune, dar sa gaseasca cea mai puternica legatura la niveluri mai bazale. Altii pot sa imparta  o comuniune sufleteasca profunda, dar sa aiba putine in comun in planul pamantesc al comunitatii si companiei. Unor astfel de cupluri le va fi probabil greu sa-si creeze o viata impreuna, pentru ca le lipsesc formele mai simple de relationare la care sa regreseze cand intensitatea comuniunii lor scade. Cuplurile care impartasesc o conexiune profunda la nivelul fiintei, o comunicare buna, interese si valori comune si o bucurie simpla a companiei celuilalt au un echilibru ideal al relationarii ceresti si pamantesti. (Sexualitatea poate opera la oricare dintre aceste niveluri – ca forma de fuziune simbiotica, ca si companie trupeasca, ca un sport comun, ca o forma de comunicare sau ca o comuniune mai profunda. )

Sursa: John Welwood – Calatoria inimii

Calatoria inimii IV – Tendintele de izolare

isolation

Ca sa aprofundam legatura barbat-femeie, nu e suficient sa intram in contact cu spiritul nostru salbatic. Trebuie sa fim, de asemenea, capabili sa “imblanzim monstrii” – formele negative, distorsionate pe care le imbraca salbaticia noastra – care de multe ori distrug relatiile. Cand o persoana imblanzeste pe alta, se creeaza  o legatura speciala intre ele. In povestea lui Saint-Exupery Micul print, vulpoiul ii cere Micului Print sa-l imblanzeasca. Ii explica faptul ca imblanzirea inseamna “ sa stabilim legaturi. (…) Daca tu ma imblanzesti, vom avea nevoie unul de altul. Pentru mine, tu vei fi unic pe lume. Pentru tine, eu voi fi unic in toata lumea.” Imblanzirea, in acest sens, nu inseamna sa domesticesti pe cineva, sa-l faci pe partener sa intre intr-o cusca stramta. Dimpotriva, este o modalitate de a inmuia partile impietrite ale fiecaruia, eliberandu-ne astfel spiritul ca sa poata contribui pozitiv la relatie. Barbatii si femeile pot face asta apeland la spiritul razboinic din ei si infruntand monstrii cu forta si hotarare. Barbatii au nevoie de asta de la femei, ca si femeile de la barbati. Face parte din alchimia lor sacra.

…………………….

Tendintele de izolare

Fiindca tendintele noastre agresive sunt o modalitate ranita de a incerca sa intram in contact, acesti  “monstri” pot fi transformati de cineva care intra in legatura cu noi intr-un mod nou si puternic. De multe ori insa, e mult mai greu pentru partenerul nostru sa imblanzeasca acele parti din noi care cauta izolare sau fug de intimitate – lupul singuratic, Peter Pan sau amazoana.

“Lupul singuratic” – cel care, ca intr-o poezie a lui Robert Bly, “mananca distanta si tacere” – nu poate avea incredere in relatia lui cu femeile fiindca inca nu s-a maturizat ca barbat. La fel, o femeie care se intareste intr-o atitudine de amazoana, de genul “Cine are nevoie de barbati?”, de obicei nu s-a maturizat complet ca femeie. Alt mod de a ne izola e sa ramanem eterni adolescenti – ceea ce jungienii numesc puer aeternus, sau copil etern. Acest tip de barbat are contacte rare si trecatoare cu femeile si poate sa fie chiar un Don Juan, zburand din floare in floare ca o albina. Puer si Puella nu si-au dezvoltat forta si increderea care sa le permita sa faca alegeri reale. Sa se inradacineze in pamant sau sa se implice intr-o relatie angajata pe termen lung.

Toate aceste tendinte de izolare sunt modalitati ranite de a incerca sa cream un spatiu al nostru unde sa nu ne simtim doborati de altii. Ele indica faptul ca avem nevoie sa gasim sau sa ne dezvoltam propria forta, inainte de a intra intr-un contact mai profund cu altii. Adesea, un partener intim nu poate face prea multe ca sa remedieze dezvoltarea noastra incompleta ca barbati sau femei. Iubirea unui barbat poate ajuta sa scoata la lumina calitatile feminine ale partenerei, dar numai pana la un punct. Dincolo de el, daca ea nu e in contact cu puterea feminina mai profunda din ea, poate sa se maturizeze si sa se vindece doar prin contact cu alte femei care sa serveasca drept model si sa-i transmita calitatile feminine care ii lipsesc. La fel, un barbat ranit poate avea nevoie sa se maturizeze si sa se dezvolte ca barbat interactionand cu alti barbati, care pot fi pentru el modele autentice de forta yang.

Din pacate, multi barbati de astazi raman adolescenti eterni pentru ca le lipseste indrumarea din partea unor barbati mai in varsta si mai intelepti. Puterea masculina a fost folosita atat de abuziv si spiritul masculin salbatic a devenit atat de subjugat de fortele materialismului, incat avem dificultati in a gasi o intelepciune masculina matura pe care sa o putem respecta. Lumea noastra e dominata de yang tanar scapat de sub control si falsa putere masculina, dupa cum se vede din fascinatia noastra pentru arme de distrugere si tentativele nesabuite de a exploata pamantul. Acordam statutul de eroi unor vedete rock care isi fac o cariera din a fi copii rebeli, unor figuri macho ca Rambo sau barbatilor care isi petrec cea mai mare parte a vietii “departe de pamant”, in sedii de corporatii din varful zgarie-norilor. Astazi e “cool” sa rezisti maturizarii, sa fii un “copil minune” care se crede prea destept si descurcaret ca sa intre in randul barbatilor adulti. Prin urmare, nu e surprinzator ca in majoritatea caselor de americani, tatal unui baiat are putine de transmis in privinta intelepciunii ceresti sau a puterii energiei yang mature.

Fara o astfel de transmitere, un barbat se va teme de forta feminina sau va fugi de ea negand ca pamantul are vreo putere asupra lui. Cautand sa se ridice deasupra pamantului, devine un “zburator” ca Icar sau Peter Pan. Ca simbol, zborul reprezinta nesabuinta si aroganta energiei yang mature, fara sa incerce sa treaca prin disciplina lucrului cu limitarile pamantesti. Baiatul zburator provine adesea dintr-o familie in care mama a cautat la el “seva” care simte ca-i lipseste sotului ei. Ca rezultat al acestei atentii, el simte mereu nevoia  sa fie “deosebit”. E posibil sa-i placa sa se dea in spectacol in fata femeilor, dar e rareori capabil de intimitate sustinuta. Lucrul de care are nevoie un baiat zburator ca sa poata cobori pe pamant si sa se angajeze intr-o relatie cu o femeie e sa intre in contact cu puterea masculina autentica.

In culturile traditionale, ritualurile de initiere conduse de o comunitate de barbati mai in varsta sau de un invatator spiritual serveau pentru a transmite puterea intelepciunii energiei yang mature tinerilor barbati. In multe cazuri, barbatii mai varstnici din culturile tribale iau baietii de langa mame cand acestia ajung la pubertate. Baietii traiesc cu ei, danseaza cu ei, le asculta povestile – si trec prin incercari dificile inainte ca batranii sa-i considere demni de a intra in lumea barbatilor.

Desi tinerii de azi trebuie sa caute mult ca sa gaseasca un barbat matur care sa le transmita o intelepciune masculina autentica, e o parte importanta a dezvoltarii noastre peste care nu putem sari usor. Ne poate, de asemenea, ajuta sa intram intr-un contact mai profund cu femeile.

(…) O femeie trebuie sa treaca printr-o calatorie similara inainte sa se poata deschide complet catre un barbat. In special intr-o societate patriarhala, in care femeile au fost educate sa faca o prioritate din a servi si a fi pe plac barbatilor, tinerele fug adesea de angajament din frica de a fi dominate si controlate. Sau se intorc cu totul impotriva barbatilor, intarindu-si o pozitie de amazoana siesi suficienta. Ca sa treaca dincolo de puella sau de tendintele de amazoana, femeile trebuie sa intre intr-un contact mai profund cu energia yin matura, cu puterea feminina telurica si intunecata. E posibil sa aiba nevoie sa treaca printr-o perioada in care nu sunt dragute si amabile, in care isi descopera furia, durerea si capacitatea de a se descurca pe cont propriu si a infrunta viata asa cum este. E posibil sa aiba nevoie de o comunitate de femei cu care sa impartaseasca aceste experiente. Unii au descris procesul ca pe o “coborare catre zeita”, catre radacinile primordiale ale psihicului feminin, care permite unei femei sa-si dezvolte increderea in natura ei feminina profunda. Acest lucru ii va permite sa se intoarca si sa se angajeze in relatiile cu barbatii cu un sentiment innoit de putere si acceptare de sine.

Sursa: John Welwood – Calatoria inimii

Caracteristicile unei Doamne

O Doamnă este, înainte de orice, o prezență elegantă și discretă, având drept virtute fundamentală echilibrul. De aici derivă, ca într-un șirag, toate celelalte virtuți care vor reflecta cu distincție caracterul ei nobil de așa manieră încât, prin simpla ei apariție, va face și pe bărbat să se poarte ca un domn.

A fi femeie ține de gen și nu este un merit, în schimb a fi doamnă ține de educație, atitudine, stil și comportament și se dobândește în timp.

În contextul zilelor noastre, se poate cumpăra aproape orice: haine, accesorii, încălțăminte scumpă, bilete la operă, dar tocmai acel element care se constituie ca diferență specifică și care definește noblețea feminină nu se poate cumpăra: atitudinea și echilibrul. De aici porneşte totul. De aici se construiește eleganța și de aici începând se clădește cu răbdare și delicatețe chipul inconfundabil al rafinamentului.

sabie

Femeia, în calitatea ei de Doamnă,  va respecta în mod tacit câteva reguli cu valoare cutumiară:

  • O Doamnă va evolua mereu. Ea va învăța din toate greșelile pe care le-a făcut.
  • O Doamnă este preocupată în egală măsură de exteriorul şi de interiorul ei. Ea se îmbracă elegant, fără a căuta să impresioneze și își cultivă cu egal interes spiritul.
  • O Doamnă va prezuma buna credință, evitând prejudecățiile și generalizările pripite. Ea este adepta nuanțărilor.
  • O Doamnă nu dă sfaturi atunci când nu îi sunt cerute.
  • O Doamnă va evita să se auto-victimizeze și nu își va plânge niciodată de milă. Rar vei auzi o Doamnă, spunând: „pe mine nu mă înțelege nimeni“
  • O Doamnă stăpânește arta conversației. Știe să vorbească distins,  are un vocabular elegant, știe să tacă retoric și știe să zâmbească senin, niciodată zgomotos.
  • O Doamnă caută partea bună a lucrurilor, știind să valorizeze binele.
  • O Doamnă va căuta mereu să-și cultive simțul estetic, citind, documentându-se, vizitând galerii de artă etc.
  • O Doamnă știe că respectul nu se impune, nu este un dat a priori, ci se câștigă prin atitutudine.
  • O Doamnă este punctuală și nu face promisiuni pe care să nu le poată onora.
  • Gesturile unei Doamne sunt mereu temperate, ea va evita în egală măsură gesturile ample, dar și pe cele excesiv de domoale.
  • O Doamnă se îmbracă adecvat momentului zilei și al evenimentului. Ea știe să respecte un Dress code!
  • O Doamnă evită situațiile conflictuale, evită bârfele şi zvonurile. Nu este vulgară.
  • A fi o Doamnă nu presupune a fi perfectă, a nu avea slăbiciuni și defecte. O Doamnă este conștientă de slăbiciunile ei și deopotrivă de calitățile pe care le are, având conștiința limpede a valorii de sine.

Simplitatea dezarmantă, discreția si șarmul ei transcend orice modă. Trecerea timpului nu va uza nicicând virtuțile pe care o Doamnă le manifestă suveran, cu un calm desăvârșit, înfrumusețând orice loc.

Subscriu fără rezerve cuvintelor spuse de Candace Simpson-Giles: „Să fii considerată o „doamnă” ar putea fi unul dintre cele mai mari complimente pe care o femeie poate să îl primească în viață”.  

business-lady

sursa

Comunicarea cu copacii

Se spune ca batranii nativi americani le spuneau intotdeauna rudelor lor mai tinere care plecau undeva departe: „Daca simti ca te indepartezi de sufletul nostru, intoarce-te acasa si du-te pe un munte sacru. Ramai pe el pana cand capeti putere de la stanca incalzita de soare, pe marginea unui parau care iti purifica inima si te face sa uiti de tristetea acestei lumi prin curgerea lui blanda, si priveste padurea care pare sa iti faca semn cu mana prin unduirile sale, la fel ca un prieten apropiat care iti impartaseste din intelepciunea lui.”

…………………

In general vorbind, poalele copacilor reprezinta locuri ideale pentru meditatie. In acest canion exista foarte multi copaci din care emana o energie sacra. In astfel de locuri, eu nu ma gandesc  ca privesc copacii, ci ca sunt privit de acestia. Daca meditezi in natura, nu te gandi numai la tine, ci si la copacii din jur. Atunci cand vorbesti cu cineva, dar te focalizezi exclusiv asupra gandurilor tale, tu nu auzi ce spune persoana respectiva. La fel se petrec lucrurile si atunci cand interactionezi cu copacii. Goleste-ti mintea de ganduri si recepteaza energia copacilor.

Daca simti ca acestia iti transmit ceva, raspunde-le imediat si cu inima curata. In acest fel, poti stabili un dialog cu copacii. Atunci cand te plimbi printr-o padure, intalnesti intotdeauna in cale copaci de care inima ta se simte atrasa si pe care doresti sa ii atingi. Exprima ceea ce simti. Atinge scoarta copacilor de care te simti atras si simte energia lor. Converseaza in gand cu ei. Spre exemplu, daca vezi un copac foarte falnic, ii poti spune: „Arati minunat”, intrand astfel in conversatie cu el, la fel cum ai face cu un prieten. In acest fel, intre tine si copac se va stabili o legatura, si este posibil chiar ca el sa-ti transmita un mesaj.

…………………

Comunicarea cu copacii

Alege un copac cu care simti o mare afinitate. Evita copacii mai mici si alege un copac mare. Cu siguranta vei gasi unul de care te vei simti apropiat. Daca ai ales un copac, apropie-te de el, astfel incat sa fii la o distanta egala cu lungimea unui brat de frunzele sale.

Incepe prin a te prezenta copacului. Daca esti singur, poti face acest lucru cu voce tare. Daca nu, o poti face in gand. Spune-i copacului ce crezi despre el. Spre exemplu, spune-i: „Crengile tale care se unduiesc in bataia vantului par sa-mi dea binete”, sau: „Trunchiul tau puternic ma face sa cred ca ma pot baza pe tine, iar acest lucru imi transmite o stare de bine.” Exprima ceea ce simti in inima ta. La un moment dat, vei simti ca ai stabilit o conexiune cu copacul.

In continuare, ridica bratele si simte energia din frunzele copacului, fara a le atinge insa. Misca-ti bratele ca si cum ai mangaia frunzele si transmite-le energie prin palmele tale. Percepe energia verde a frunzelor care patrunde la randul ei in palmele tale, calatorind de-a lungul bratelor catre umeri si raspandindu-se apoi la intregul tau corp.

Apropie-ti palmele si adu-le in fata pieptului. Simte energia dintre ele. Pe inspiratie, departeaza-ti larg bratele, iar pe expiratie reapropie-le.

Percepe energia copacului, care patrunde in tine odata cu respiratia. Inspira lent si recepteaza oxigenul proaspat si energia copacului in corpul tau. Expira la fel de lent si elimina energia stagnanta din corpul tau. Continua sa respiri in acest fel, si imagineaza-ti ca aceasta energie vitala pura si sanatoasa iti este transferata de copac si iti umple corpul. Ea iti elimina blocajele si iti activeaza circulatia in intregul corp.

Sursa: Ilchi Lee – Chemarea Sedonei

Reasons to Stay Alive

Reasons To Stay Alive

So what, you have a label? ‘Depressive’. Everyone would have a label if they asked the right professional.

…………………..

There is this idea that you either read to escape or you read to find yourself. I don’t really see the difference. We find ourselves through the process of escaping. It is not where we are, but where we want to go, and all that. ‘Is there no way out of the mind?’ Sylvia Path famously asked. I had been interested in this question (what it meant, what the answers might be) ever since I had come across it as a teenager in a book of quotations. If there is a way out, a way that isn’t death itself, then the exit route is through words. But rather than leave the mind entirely, words help us leave a mind, and give us the building blocks to build another one, similar but better, nearby to the old one but with firmer foundations, and very often a better view.

 ‘The object of art is to give life a shape,’ said Shakespeare. And my life – and my mess of a mind – needed shape. I had ‘lost the plot’. There was no linear narrative of me. There was just mess and chaos. So yes, I loved external narratives for the hope they offered. Films. TV dramas. And most of all, books. They were, in and of themselves, reasons to stay alive. Every book written is the product of a human mind in a particular state. Add all the books together and you get the end sum of humanity. Every time I read a great book I felt I was reading a kind of map, a treasure map, and the treasure I was being directed to was in actual fact myself. But each map was incomplete, and I would only locate the treasure if I read all the books, and so the process of finding my best self was an endless quest. And books themselves seemed to me to reflect this idea. Which is why the plot of every book ever can be boiled down to ‘someone is looking for something’.

One cliché attached to bookish people is that they are lonely, but for me books were my way out of being lonely. If you are the type of person who thinks too much about stuff then there is nothing lonelier in the world than being surrounded by a load of people on a different wavelength.

In my deepest state of depression, I had felt stuck. I felt trapped in quicksand (as a kid that had been my most common nightmare). Books were about movement. They were about quests and journeys. Beginnings and middles and ends, even if not in that order. They were about new chapters. And leaving old ones behind.

…………………

THE WORLD IS increasingly designed to depress us. Happiness isn’t very good for the economy. If we were happy with what we had, why would we need more? How do you sell an anti-ageing moisturiser? You make someone worry about ageing. How do you get people to vote for a political party? You make them worry about immigration. How do you get them to buy insurance? By making them worry about everything. How do you get them to have plastic surgery? By highlighting their physical flaws. How do you get them to watch a TV show? By making them worry about missing out. How do you get them to buy a new smartphone? By making them feel like they are being left behind.

To be calm becomes a kind of revolutionary act. To be happy with your own non-upgraded existence. To be comfortable with our messy, human selves, would not be good for business.

Yet we have no other world to live in. And actually, when we really look closely, the world of stuff and advertising is not really life. Life is the other stuff.

 Life is what is left when you take all that crap away, or at least ignore it for a while. Life is the people who love you. No one will ever choose to stay alive for an iPhone. It’s the people we reach via the iPhone that matter.

And once we begin to recover, and to live again, we do so with new eyes. Things become clearer, and we are aware of things we weren’t aware of before.

…………………

‘Put your ear down next to your soul and listen hard.’

—Anne Sexton

……………

IMG_2467

You need to feel life’s terror to feel its wonder.

And I feel it today, actually, right now, on what could seem like quite a grey, overcast afternoon. I feel the sheer unfathomable marvel that is this strange life we have, here on earth, the seven billion of us, clustered in our towns and cities on this pale blue dot of a planet, spending our allotted 30,000 days as best we can, in glorious insignificance.

I like to feel the force of that miracle. I like to burrow deep into this life, and explore it through the magic of words and the magic of human beings (and the magic of peanut butter sandwiches). And I am glad to feel every tumultuous second of it, and glad for the fact that when I walk into the vast room with all the Tintorettos in it in the National Gallery my skin literally tingles, and my heart palpitates, and I am glad for the synesthesia that means when I read Emily Dickinson or Mark Twain my mind feels actual warmth from those old American words.

Feeling.

That is what it is about.

People place so much value on thought, but feeling is as essential. I want to read books that make me laugh and cry and fear and hope and punch the air in triumph. I want a book to hug me or grab me by the scruff of my neck. I don’t even mind if it punches me in the gut. Because we are here to feel.

I want life.

I want to read it and write it and feel it and live it.

I want, for as much of the time as possible in this blink-of-an-eye existence we have, to feel all that can be felt.

Source: Matt Haig – Reasons to Stay Alive