Perle de intelepciune japoneza

wisdom

1. Un obiect în plus e o grijă în plus.

2. Fără oameni simpli nu există oameni mari.

3. Memorează recunoștința ca și supărarea.

4. Nu s-a întâmplat vreodată ca cineva în pielea goală să piardă ceva.

5. Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere.

6. Fă ce poți, iar ceea ce nu poți lasă în voia soartei.

7. Dacă întrebi – ți-e rușine un minut, iar dacă nu știi – ți-e rușine toată viața.

8. Când vine nenorocirea, bizuie-te doar pe tine.

9. După ce te-ai gândit bine – hotărăște, iar după ce ai hotărât – nu te mai gândi.

10. Nu există dușman mai periculos decât prostul.

11. Nu-l reține pe cel ce pleacă și nu-l alunga pe cel ce vine.

12. Cazi de 7 ori și ridică-te de 8 ori.

13. În casa în care oamenii râd, vine fericirea.

14. Dacă o problemă poate fi rezolvată, atunci nu trebuie să-ți faci griji. Dacă problema nu are soluții, e inutil să-ți faci griji.

15. Omul rău încearcă să se justifice, omul bun – să-și îndrepte greșeala.

16. Fii învățătorul inimii tale – nu-i permite inimii să devină învățătorul tău.

17. Repede înseamnă încet, dar fără întreruperi.

18. Negustorul înțelept nu-și scoate chiar la început toată marfa.

19. Uneori o clipă e mai de preț ca o comoară.

20. Fii precaut cu cel ce tace.

sursa

Calatoria inimii III

alone together

Singuri impreuna

Nevoile vin mereu in perechi: sa fii singur, sa fii cu cineva; sa vorbesti despre probleme, sa lasi problemele deoparte; sa te joci, sa muncesti. Cand consolidam relatia cu o nevoie fata de care am avut trairi negative, aceasta ne ofera libertatea sa recunoastem si sa respectam nevoia complementara, pe care partenerul nostru a reprezentat-o de obicei in conflictele noastre. Astfel ajungem la vindecarea polaritatii care s-a creat intre noi.

Acest tip de vindecare este foarte importanta atunci cand un cuplu e in razboi in legatura cu problema de baza dintr-o relatie – cum sa negocieze polii fundamentali ai separarii si apropierii. Toti tanjim sa ne apropiem si sa intram in contact cu ceilalti, dar avem in acelasi timp o dorinta de solitudine, libertate individuala si spatiu. Doar recunoscand ambele laturi ne putem rezolva dramele din copilarie, putem dezvolta relatii mai sanatoase si putem deveni mai „intregi”.

Sa traim cu un partener intim si sa ne ramanem in acelasi timp credinciosi noua insine e dificil. Pe de o parte, un cuplu nu poate ramane intr-o stare perpetua de apropiere. Fiindca doi iubiti sunt intotdeauna oameni separati, fiecare cu propriile lui experiente, preferinte si ritmuri, cu un temperament si o cale proprie, ei nu pot realiza niciodata o uniune absoluta intr-un mod definitiv, neintrerupt. Daca incercam sa ne simtim in siguranta creandu-ne o identitate ca „noi”, nu cream decat dependenta si saracire interioara. Neglijam izvoarele adanci si tacute de vitalitate din interiorul nostru si adevarul simplu al experientei noastre, care iese adesea cel mai puternic  la suprafata in momentele cand nu suntem implicati in „relationare”. Indiferent cat de apropiati suntem de alta persoana, o parte din noi este fundamental si vesnic singura si, in felul sau propriu, salbatica si libera. Daca folosim o relatie ca sa negam asta, nu poate fi decat superficiala sau distorsionata, fiindca nu va fi conforma cu realitatea.

Pe de alta parte, daca negam sau ne reprimam nevoia de apropiere, ne distorsionam natura. Nu exista individ total independent. O retea vasta de relatii ne leaga de alti oameni si de Cosmos, ca intreg. Iubirea ne incalzeste si ne deschide catre viata. De aceea, ca sa fim in intregime noi insine, avem nevoie sa ne angajam cu caldura in relatiile cu altii.

[…] Relatia nu este o forma de a fi impreuna, ci o curgere neintrerupta inainte si inapoi intre apropiere si separare. Asa cum Luna incepe sa descreasca la apogeul cresterii si mareea isi schimba directia in momentul de maxim al fluxului, la fel, dupa momente de apropiere intensa, doi parteneri incep in mod natural sa se retraga in singuratatea lor. In momentele cand se simt cu desavarsire separati, se naste dorinta de a fi din nou impreuna. Sanatatea unei relatii depinde de capacitatea ambilor parteneri de a se misca liber intre acesti doi poli.

Este o descoperire-cheie in orice relatie. Ne imaginam adesea ca a avea un spatiu propriu e opusul intimitatii. De fapt, este exact opusul: spatiul e ceea ce permite intimitatii sa existe. Permite celor doi sa se intalneasca si sa se atinga cu intensitate, sa „se vada unul pe altul intregi, pe fundalul unui cer vast”, dupa cum scria Rilke. Iubita lui Rilke, lou Andreas-Salome, ii impartasea viziunea cand a scris: „Doi devin unul doar atunci cand raman doi.” Electrizarea din legatura erotica a unui cuplu curge cel mai liber atunci cand cei doi nu sunt intrepatrunsi, ci mai degraba se simt ca doi poli distincti, separati, barbat si femeie.

De fiecare data cand unul dintre parteneri se identifica cu apropierea sau separarea ca scop in sine, nu va face decat sa provoace o lupta cu partenerul care, constient sau nu, se va simti obligat sa compenseze pozitia dezechilibrata. Daca insa vedem cum aceste lupte ne pot ajuta sa invatam sa echilibram parti diferite din noi insine, le putem privi cu mai mult optimism – nu ca pe niste acte de razboi, ci ca pe niste pasi dintr-un dans pe care il invatam.

Asa putem sa folosim fiecare obstacol pe care il intalnim in calea relatiei ca parte a caii. Conflictele cu partenerul nostru ne ajuta sa identificam si sa intram in contact cu esentiale parti lipsa din noi. Imprietenindu-ne cu ele, eliberam un spectru mai larg de puteri si posibilitati din interiorul nostru. Incepem sa ne umplem, sa ne sensibilizam si sa ne deschidem, iar asta permite iubirii sa curga prin noi mai liber, cu mai putine piedici.

Sursa: John Welwood – Calatoria inimii

Because I Love You

compassion

Why won’t you talk to me? Why won’t you tell me what is wrong?, she asked.

Because I love you, he responded.

Why won’t you accept my apology for being scared, for being addicted to my drama, for wanting to embrace the fear that has dominated my life?

Because I love you. Because I love me.

Why won’t you help fix me, be my strength when I am weak, be my ears when I grow deaf, be my breath when I cannot breathe?

Because I love you. You are not broken, you are perfect. You are not weak, you are strong beyond measure. You are not deaf, or blind, or anything else, you simply choose to keep your ears and eyes closed. I cannot give you air when it is you who is holding your own breath. I love you enough to allow you to discover these things not through me, but through you.

Why are you so distant? Why are you being so cold?

Because I love you. I have little interest in the tattered, rotting layers of fabric you’ve wrapped yourself in. Beneath them is the light I’ve grown to love, the song I love to hear. I love you there, and I am so close to you there that I cannot be close to you anywhere else. I accept the layers, but cannot embrace them and you at the same time. Let go of them, and see me where I am, right there next to you. Hold them tightly, and see there is no room in your embrace for anything else.

But they’re part of me.  You cannot love me without loving them, too.

Ah, but I can. Because I love you, I cannot love them.  They are not part of you; you have told yourself so many times that you and they are one that you now believe the lie. You’ve adopted them as your limbs, leaned on them as your crutch, and created an entire existence based on the stories they tell.  I tell you, that because I love you I can see the entire truth. You are not the noose you place around your neck, or the shackles you place around your ankles. You are the executioner and the jailer, but you are not the gallows nor the prison.

Why don’t you just accept me, for me, and love me for who I am?

Because I love you. Through your protests and your tantrums I have loved you. Through your delusions and your fantasies I have loved you. I can’t, and I won’t, carry the crosses you have built and decided to carry. I accept you, but cannot accept them. They are yours, and yours alone, and you choose them all. If you think it isn’t painful to watch, if you think it isn’t hard not to take them from you, you are wrong. Yet, because I love you, I am willing to simply watch you struggle so that you can choose either to cast them aside onto the ground, or continue to carry them as if they have worth.  These are your lessons to learn, and I can’t take them from you and love you at the same time.

Because I love you, I will listen to you suffer under the weight of your own devices. Because I love me I will recoil when you try to hand them to me. When you try to cover me with those rotting, tattered layers of fabric you have wrapped yourself in, the light within me will burn them away, and you will become angry. You will say horrible things, you will do horrible things. You will try to use your fear to force me to grasp, you will try to use your pain to injure me. Yet, because I love you and because I love me, it will not work. I will focus on our light, and bask in its glory.

Yes, because I love you, because I love me, I let them be as they are while remain rooted in who I choose to be. We deserve nothing less than to walk as one in the experience of our own individuality discovering our complete Oneness. Is there a greater cause for which we live?

source

Calatoria inimii II

let go

E important sa distingem intre a-l vedea pe celalalt ca sursa a pasiunii noastre  –  ceea ce conduce intotdeauna la distorsiune si dependenta – si a-l lasa sa fie obiectul pasiunii noastre – ceea ce nu e o problema in sine.

………………….

Angajament constient:

“Indiferent ce probleme de compatibilitate au personalitatile noastre, nu le vom lasa sa intervina intre noi. Daca orgoliile noastre sint in razboi, nu vom lasa asta sa ne distruga legatura – ne vom intoarce mereu si ne vom intalni la acest nivel mai profund. Ne vom ajuta unul pe altul sa ne trezim si sa devenim tot ceea ce putem fi. Ne vvom deschide continuu unul catre celalalt si ctare viata insasi in si prin relatie.”

…………………………….

Cand Orage, un discipol al invatatorului rus Gurdjieff, a scris ca o mare iubire poate si sa puna stapanire, si sa elibereze, a exprimat principiul pamantului si al cerului din angajamentul constient. Sa elibereze inseamna sa creeze un spatiu deschis si vast in care ne putem lasa pe noi insine si pe partenerul nostru sa fim asa cum suntem. Sa puna stapanire inseamna sa „lucreze” cu tot ce apare in acel spatiu. Daca lucrul cu relatia devine prea serios si prea ancorat in pamant, va trage cuplul in jos. La fel cum o planta care primeste prea multe ingrasaminte se usuca, o relatie careia i se acorda o atentie exagerata va suferi. Aici, eliberarea sau desprinderea poate oferi echilibrul, adesea prin umor. Putem crea suficient spatiu intr-o relatie ca sa ne pacalim noi insine si pe calalalt si sa radem de prapastia dintre idealurile noastre inalte si felul in care suntem de fapt. Angajamentul constient ne mentine treji, fiindca implica sa ne gasim mereu echilibrul pe muchia dintre a pune stapanire si a elibera.

…………….

Chogyam Trungpa, un invatator tibetan, a fost intrebat cum a reusit sa scape de invazia chineza traversand muntii Himalaya, prin zapada, fara prea multa pregatire, fara provizii sau informatii sigure despre traseu sau rezultat. Raspunsul lui a fost scurt: „Pas cu pas.”

………………..

Oamenii aleg adesea un partener cu un scenariu care e imaginea in oglinda a propriului lor scenariu. Astfel , de exemplu, o persoana ce se teme sa-si piarda libertatea va face pereche cu una care se teme de abandon.

Sursa: John Welwood – Calatoria inimii

Lumea

happiness

Lumea este modelata din ce in ce mai mult sa ne aduca la depresie. Fericirea nu e foarte buna pentru economie. Daca am fi fericiti cu ceea ce avem, de ce am avea nevoie de mai mult? Cum vinzi o crema anti-imbatranire? Faci pe cineva ingrijorat ca imbatraneste. Cum convingi pe cineva sa voteze un partid politic? Il faci sa fie ingrijorat cu privire la imigrare. Cum convingi pe cineva sa cumpere asigurari? Il faci sa se teama de absolut orice. Cum ii convingi sa recurga la chirurgie plastica? Accentuandu-le defectele fizice. Cum ii convingi sa se uite la un show de televiziune? Ii faci sa se ingrijoreze ca vor pierde ceva daca nu se uita. Cum ii convingi sa cumpere un smartphone nou? Ii faci sa se simta lasati in urma.

A fi calm devine un fel de act revolutionar. A fi fericit cu existenta ta ne-upgradata. A fi confortabil cu sinele nostru haotic si uman, nu e bun pentru afaceri.

Calatoria inimii – constienta

fire

[..]Reactiile defensive nu fac decat sa complice situatia, pentru ca nu sunt raspunsuri adecvate la ceea ce se intampla. Ca sa aflu ce se intampla, trebuie sa las deoparte povestile si sa revin cu o constientizare proaspata in situatie.

Ca sa-mi recapat constienta, trebuie sa ma retrag putin din vartejul reactiilor. Chiar daca asta necesita antrenament la inceput, e oricand posibil, pentru ca natura constientei e mobila si fluida. In loc sa ma las in continuare aruncat in toate partile de ganduri si emotii turbulente, imi pot lasa mintea sa se indeparteze de ele, ca un obiectiv cu zoom care distanteaza, si pur si simplu sa recunosc durerea pe care o simt. Cand pot face asta, e ca si cum as iesi dintr-un foc aprins care ma consuma, si ma asez langa el.

Dupa ce imi creez un spatiu doar pentru mine, nu mai sunt cuprins de flacari. Pot lasa focul sa fie acolo, asa cum este, fara sa trebuiasca sa-i rezist. Inca ii mai simt caldura, dar nu ma mai arde de viu. Cu alte cuvinte, cand fac loc durerii mele sa fie si cand pot fi prezent „alaturi de ea”, „la marginea ei”, atunci imi gasesc locul. Acest lucru aduce usurare. Nu mai sunt blocat intr-o lupta de rezistenta. In schimb, am mai multa claritate – pot sa recunosc pur si simplu ca ma doare, fara sa devin atat de implicat intr-o drama creata in jurul acestei dureri. Am mai multa libertate de miscare pentru ca nu sunt prins in reactia contra durerii. Si, gasindu-mi locul, simt mai multa stabilitate si forta.

Dupa ce am facut loc pentru durerea mea si mi-am recastigat astfel claritatea, pot sa infrunt durerea mai direct. Fara sa incerc sa-mi „dau seama ce e cu ea”, pot sa stau alaturi de ea intr-un spirit cercetator. Chiar daca mintea imi ofera multe povesti despre motivul pentru care ma simt atat de rau, in realitate nu stiu cu adevarat de ce ma doare atat de mult acum sau ce trebuie sa fac in continuare. In loc sa incerc sa inteleg lucrurile cu mintea, pot cauta indicii in durere. Lasandu-mi constienta sa penetreze durerea intr-o maniera interogativa blanda, pot sa o cercetez („Ce ma doare atat de mult in acest moment?”) si sa ascult ce are sa-mi spuna sentimentul.

Cand fac asta, incep sa vad cum cuvintele partenerei mele au atins o parte din mine cu care mi-e dificil sa ma impac, una pe care as prefera sa nu trebuiasca sa o recunosc.

Sa devii constient de ce se intampla e simplu, dar nu e intotdeauna un lucru usor de facut. Asta pentru ca investim efort in mentinerea si promovarea unei versiuni vechi si familiare asupra realitatii, fapt care ne impiedica sa vedem ce se intampla de fapt. In special in domeniul iubirii, suntem orbiti de sperante si frici conditionate, de prejudecati valorizate, credinte si opinii de tot felul, atat personale, cat si colective.

Perpetuam modalitatile conditionate de a percepe lumea prin povesti repetitive pe care ni le spunem singuri despre „cum stau lucrurile”. Aceste povesti sunt produse ale mintii, judecati sau interpretari care plaseaza ceea ce se intampla intr-un cadru familiar. De obicei, nu recunoatem povestile drept propria noastra inventie; credem in schimb ca ele reprezinta realitatea. Povestile opereaza de obicei pe fundalul mintii, ca parte a unui flux continuu de vorbarie subconstienta pe care o purtam cu noi insine. Cu cat suntem mai putin constienti de modul in care ne controleaza, cu atat ele ne mentin mai blocati in vechi tipare de comportament. Cele mai mari obstacole in relatii sunt de obicei povestile noastre despre cum credem ca ar trebui sa fie relatiile. („Daca iubesti pe cineva, trebuie sa-l faci mereu fericit… trebuie sa vrei mereu sa fii alaturi de el… trebuie sa-ti lasi furia la o parte.”) Acestea ne ingusteaza optiunile si ne tin inchisi in cutii foarte stramte.

Tesatura densa de credinte, povesti, tipare de reactie ascunse actioneaza ca un filtru care intuneca si bareaza claritatea si fluiditatea naturala a constiintei noastre. Pentru ca plasa e atat de groasa si de incurcata, trebuie sa gasim modalitati de a ne surprinde in actul construirii povestilor, de a vedea prin ele si a ne intoarce la o constientizare de baza, simpla, a ceea ce se intampla aici si acum. Trebuie sa descoperim ca putem, in orice moment, sa trecem de la gand la constientizare, care e spatiul mai larg in care se nasc gandurile si povestile. Astfel, la fel cum exersarea cu un instrument muzical ne permite sa cantam mai cursiv, la inceput trebuie sa practicam deliberat constientizarea inainte ca ea sa poata curge mai fluid si sa reflecte singura cu mai multa acuratete. In traditia zen, acest lucru se numeste „slefuirea oglinzii”. Cu o constiinta mai vasta, putem incepe sa miscam din loc povestile care ne controleaza comportamentul, dobandind o mai mare claritate si libertate in viata noastra.

sursa: John Welwood – Calatoria inimii