Nu doar materie?

Trup si suflet

 

 

Daca suntem simple fiinte materiale, înseamna ca atunci când trupul nostru moare, si noi murim, pentru ca noi suntem trupul nostru, nu mai mult, nici mai putin. Acesta este materialismul. Nu exista diferenta între minte si creier. Reactii chimice guvernate de procese fizice – asta e tot ce se petrece în capul tau. Ceea ce noi, în mod gresit, întelegem ca fiind mintea sau sufletul, este de fapt creierul. Constiinta este doar o proprietate a creierului. Este produsa de creier si depinde de acesta. Lumea fizica este tot ce exista.

Pe de alta parte, daca e adevarata conceptia despre natura duala a omului, suntem formati atît din trup cât si din suflet. Exista o parte imateriala a vietii, care nu poate fi testata stiintific – observata, masurata, cuantificata s.a.m.d. Trupul fizic adaposteste un suflet care anima trupul – care îi da viata si unitate.
Sa presupunem deocamdata ca ai doar un trup fizic – materie complex organizata. Daca materia care îti formeaza trupul înceteaza a exista, atunci ar trebui sa spunem ca existenta ta înceteaza. Suna rezonabil, dar ia sa vedem.
Stiinta ne spune ca la un interval de aproximativ sapte pîna la noua ani, toata materia din trupul tau se schimba la nivel atomic, inclusiv creierul. Gândeste-te la asta. Probabil arati acum cu mult altfel decât acum opt ani, iar peste alti opt ani vei arata probabil si mai diferit. Asta ar însemna ca la fiecare sapte pîna la noua ani, „tu“ încetezi a exista, si apare o alta persoana.
 Dar e absurd. Pentru a accepta asta, ar trebui sa renuntam la multe idei de bun-simt. De exemplu, nu ne vom putea uita la fotografiile de când eram bebelusi, numindu-le ale noastre, deoarece acum multi ani acel bebelus era format dintr-o alta materie – avea un alt organism – si deci era o alta persoana. Zece ani de-acum încolo n-ai sa poti spune ca ai muncit mult si ai terminat o facultate, pentru ca atunci va fi un alt trup, deci o alta persoana. Si de ce sa-ti faci planuri pentru pensie? „Tu“ nu vei mai exista atunci.
Nu pare deloc în regula! Tu esti bebelusul din fotografiile tale, tu îti amintesti de aniversarea majoratului tau, si tu astepti anii când vei iesi la pensie. Însa lucrurile pot sta asa numai daca exista ceva ce ramîne la fel pe parcursul întregii tale vieti, nu ceva material, ci imaterial. Aceasta realitate constanta imateriala care te face sa fii aceeasi persoana pe parcursul întregii vieti este sufletul tau.

http://www.fitzuica.ro

 

 

 

 

Advertisements

Give

“A man who is happy with himself is full of love, flowing. He does not need anybody’s love, hence he can give. When you are in need how can you give? You are a beggar. And when you can give, much love comes towards you. It is a response, a natural response.”

Osho

…but what about me?…is it what I feel that unconditional feeling that we were talking about?…or is it conditioned by feeling your soul close ?

Despre prietenie


de Mircea Eliade

Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu “cand nu ascunzi nimic” celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.

Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume “defavorabila”, de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi “sinceri”. Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.

In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.

Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin “libertate” inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.

Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: “Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!”. Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.

O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu “sinceritatile” tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.

Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.

Timpul

 

  • Daca vrei sa-ti dai seama de importanta unui AN, intreaba un student care a ramas repetent.
  • Daca vrei sa-ti dai seama de importanta unei LUNI, intreaba o mama care a nascut un copil prematur.
  • Daca vrei sa-ti dai seama de importanta unei SAPTAMANI, intreaba editorul unei publicatii saptamanale.
  • Daca vrei sa-ti dai seama de importanta unei ORE, intreaba-i pe indragostitii care asteapta sa se intalneasca.
  • Daca vrei sa-ti dai seama de importanta unui MINUT, intreaba pe cineva care a pierdut trenul.
  • Daca vrei sa-ti dai seama de importanta unei SECUNDE, intreaba un sofer care tocmai a evitat un accident.
  • Daca vrei sa-ti dai seama de importanta unei MIIMI DE SECUNDA, intreaba pe cineva care a castigat medalia de argint la Jocurile Olimpice. Pretuieste fiecare minut pe care-l ai! Si mai ales pretuieste-l pentru ca l-ai petrecut impreuna cu cineva special, atat de special incat merita sa-ti petreci timpul cu acea persoana. Si aminteste-ti ca timpul nu asteapta pe nimeni.
    Ziua de ieri a intrat in istorie.
    Ziua de maine e invaluita in mister.
    Ziua de astazi e un dar.
 
 

Our Mystery…?!

 

“Existence is not a problem to be solved, it is a mystery to be lived. And you should be perfectly aware what the difference is between a mystery and a problem. A problem is something created by the mind; a mystery is something which is there, not created by the mind. A problem has an ugliness in it, like disease. A mystery is beautiful. With a problem, immediately a fight arises. You have to solve it; something is wrong, you have to put it right; something is missing, you have to supply the missing link. With a mystery there is no question like that. The moon arises in the night…. It is not a problem, it is a mystery. You have to live with it. You have to dance with it. You have to sing with it, or you can be just silent with it. Something mysterious surrounds you.”

OSHO

Pământul – Lucian Blaga

Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu.
Văzduh topit ca ceara-n arşiţa de soare
curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu.
Tăcere apăsătoare stăpânea pământul
şi-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund.

N-avea să-mi spună
nimic pământul? Tot pământu-acesta
neindurător de larg şi-ucigător de mut,
nimic?

Ca să-l aud mai bine mi-am lipit
de glii urechea – indoielnic şi supus –
şi pe sub glii ţi-am auzit
a inimei bătaie zgomotoasă.

Pământul răspundea.

 

 

 

 

 

 

…..inca un strop de fericire….


 

Sacred Thouhts

Every fiber of my being becomes prayerful — wordless, not addressed to any phony god. Simply out of gratitude arises the prayer towards this beautiful existence. Except for this existence, I don’t have any sacred place. This is the only holy, sacred temple. And I can treasure it now thanks to you…

minuni

%d bloggers like this: