Category Archives: Zenshuisme

Barca goala

boats

Cand un om traverseaza un rau

Si de barca lui se loveste o barca goala,

Chiar daca este iute la manie,

Nu se va supara foarte tare.

Dar de va vedea pe cineva in barca,

Ii va striga sa se dea la o parte.

Si daca strigatul lui nu va fi auzit, el va striga din nou,

Si apoi din nou si din nou si va incepe sa-l blesteme.

Totul pentru ca in barca se afla cineva.

Daca barca ar fi goala, omul nu ar striga, nu s-ar mania.

 

Daca simtiti ca intrati tot timpul in coliziune cu alti oameni si aceia se supara pe voi, retineti, nu este vina lor. Inseamna ca barca voastra nu este goala. Se supara pe voi fiindca egoul vostru se aflam in barca. Daca barca ar fi goala, ar fi o prostie din partea lor sa se supere; si-ar da seama ca ar fi o prostie si nu s-ar mai supara.

Uneori apropiatii mei se mai supara pe mine, dar isi dau seama imediat ca sunt caraghiosi. Daca barca este goala, puteti chiar sa va amuzati de mania altora, fiindca din moment ce in barca nu se afla nimeni, nu pe voi s-au suparat. Sa retineti acest lucru: daca oamenii se tot lovesc de voi, inseamna ca opuneti rezistenta ca un perete fara usi. Faceti undeva o usa, deveniti goi in acel punct, dati-le voie sa treaca.

Dar chiar si asa uneori oamenii se vor supara. Se pot supara chiar si pe un buddha, fiindca oamenii se comporta prosteste. Se poate intampla ca barca lor sa se loveasca de o barca goala si ei sa nu se uite daca acolo se afla cineva. Si sa inceapa sa tipe. Sunt atat de suparati in sinea lor, incat nu mai vad daca au la cine sa tipe sau nu.

Dar o barca goala poate savura chiar si un asemenea moment; daca nu va aflati acolo, cum ar putea sa va loveasca mania lor?

Simbolul barcii goale este foarte frumos. Oamenii se supara fiindca sunt prea mult prezenti in barcile lor, sunt prea grei in barca. Constituie piedici solide, de care nu se poate trece. Iar viata este o suma de interconexiuni. Daca sunteti prea mult ego, veti intra in coliziune cu toata lumea. Veti fi intr-un conflict continuu. Viata voastra va fi manie, depresie, agresivitate si violenta continua.

Ori de cate ori vedeti ca cineva este manios pe voi sau simtiti ca va tot ciocniti de el, aveti tendinta sa dati vina pe acea persoana. Acesta este modul in care interpreteaza ignoranta asemenea situatii. Ignoranta trage mereu concluzia ca celalalt este de vina. Intelepciunea insa spune: „Daca cineva trebuie sa poarte raspunderea pentru aceasta situatie, atunci eu sunt singurul raspunzator. Ca sa nu intru in coliziune cu alti oameni, ar trebui sa nu mai fiu prezent in barca. ”

„Eu sunt responsabil” nu inseamna ca „eu am facut ceva rau si de aceea s-a suparat cutare pe mine.” Nu asa se pune problema. Poate ca nu ati facut nimic, dar simplul fapt ca va aflati in barca este suficient ca sa atrageti mania celuilalt. Nu se pune problema de a fi facut ceva rau sau nu. Problema este ca sunteti.

Aceasta este diferenta dintre Tao si alte religii. Alte religii spun: „Fiti buni, purtati-va astfel  incat sa nu suparati pe nimeni.” Tao insa spune: „Nu fiti.”

Nu se pune problema sa va purtati bine sau rau. Nu asa se pune problema. Chiar si cel mai bun dintre oameni, un sfant chiar, poate sa atraga mania altcuiva pentru simplul fapt ca se afla acolo. Omul rau se simte vinovat – barca lui nu este plina pana la refuz, totusi el se simte vinovat. Nu este cine stie ce prezenta in barca, dar vina il face sa bata in retragere. Omul bun, in schimb, se simte atat de bun, incat umple barca pana da pe dinafara.

De aceea ori de cate ori va aflati in prezenta unui om bun va simtiti de-a dreptul torturati – nu fiindca el v-ar tortura, ci fiindca prezenta lui este apasatoare. In preajma asa-zisilor oameni buni va simtiti tristi si parca ati dori sa-i evitati. Asa-zisii oameni buni sunt intotdeauna foarte apasatori. Cum intrati in contact cu ei, cum va simtiti tristi si va doriti sa plecati cat mai repede posibil.

Moralistii, puritanii, virtuosii sunt atat de apasatori, arunca poveri atat de mari in jurul lor – umbre groase – incat nimeni nu-i agreeaza. Nu sunt o companie placuta, nu pot fi prieteni buni. Este imposibila prietenia cu un om bun, sau aproape imposibila, din cauza ca privirea lui tot timpul condamna. Imediat ce ajungi in preajma lui, el e bun si tu esti rau. Nu trebuie sa faca nimic ca sa va simtiti asa, fiinta lui creeaza aceasta situatie care va enerveaza instantaneu.

Tao este total diferit. Tao are o calitate diferita, iar in ce ma priveste, Tao este cea mai profunda religie ce a existat vreodata pe pamant. Nimic nu se compara cu Tao. Sunt asemanari, strafulgerari ale adevarului lui Tao, in zicerile lui Iisus, Buddha sau Krishna, dar doar atat, strafulgerari.

Lao Tzu si Chuang Tzu au transmis cel mai pur mesaj cu putinta, de o puritate absoluta – nimic nu-l intineaza. Iar mesajul este urmatorul: totul se intampla fiindca in barca se afla cineva. Iadul exista fiindca in barca se afla cineva.

……………

Omul perfect, omul cu adevarat intelept, omul Tao, isi urmeaza calea fara sa se raporteze la altii. Voi suferiti pentru ca inca va raportati la ceilalti si sunteti, din cauza aceasta, limitati. Atunci cand va bizuiti pe altii, deveniti slabi si dependenti.  Dar nu este un castig nici daca va mandriti cu faptul ca mergeti singuri. Mergeti singuri, dar nu va mandriti. In felul acesta, va veti  putea misca liberi prin lume, fara sa fiti o parte a ei. Puteti convietui cu familia fara sa fiti un membru al ei. Puteti fi soti fara sa va insotiti. Puteti poseda fara a fi stapaniti de ceea ce posedati. Lumea va ramane afara, nu va patrunde inauntru. Atunci puteti fi in lume, dar nu veti fi corupti de ea.

Aceasta este singuratatea autentica – sa fii in lume, fara sa fii atins de ea. Daca incepeti sa va mandriti cu retragerea voastra din lume, ati pierdut. Daca incepeti sa va ganditi: „Sunt cineva”, inseamna ca barca nu este goala si ati cazut victima egoului.

Sursa: Osho – Barca goala

Advertisements

Chogyam Trungpa II

20180819_181948

Atitudinea de compasiune reprezinta o maniera mai vasta de gandire, o gandire pe o scara mai larga. Atitudinea este aceea  de a te fi nascut bogat, nu de a deveni bogat. Este o lume a belsugului.

Fara compasiune, meditatia nu poate fi transpusa in actiune. Avem o tendinta, care de regula este aproape automata, de a fi inchisi, de a pastra lucrurile in noi insine. Pastram in noi lucrurile, pentru ca ne temem ca le vom pierde sau din teama ca ne vom pierde bogatia. Atunci cand prin meditatie incepem sa experimentam caldura [umana] fundamentala, atitudinea si experienta pline de generozitate ne invita sa relationam mai deschis cu ceilalti. Incepem sa ne dezghetam. Nu mai consideram ca oamenii ne seaca de energie. Oamenii ne reincarca cu energie. Ne fac sa ne simtim bogati, prosperi, indestulati.

Atunci cand in viata ta ai de indeplinit sarcini dificile, care ar putea implica lucrul cu oameni dificili, nu mai simti ca ramai fara resurse. De fiecare data cand ti se prezinta o sarcina dificila, ai o minunata oportunitate de a-ti demonstra bogatia si prosperitatea. Cu aceasta atitudine, nu te vei mai inchide in tine si nu te vei mai izola. Mai degraba, vei deveni generos si abordabil. Meditatia in actiune, pe care o putem numi, de asemenea, mindfulness in actiune, provine din aceasta meditatie a abundentei. Din acest punct de vedere, nu exista saracie.

…………

Pentru a conecta practica meditatiei cu viata cotidiana avem nevoie de puterea compasiunii. Cultivarea compasiunii incepe cu resimtirea unei domoliri a pasiunii si a agresivitatii in practica meditatiei in pozitia asezat. Pasiunea implica ideea de urgenta: vrei sa achizitionezi ceva exact in acest moment pentru a-ti satisface dorinta. Atunci cand exista mai putina dorinta, exista, de asemenea, mai putina agresivitate si graba. In momentul in care, in practica meditatiei, incepi sa te raportezi la simplitate, nu mai trebuie sa te grabesti. Este ca si cum ai devenit autonom. Pentru ca nu mai ai sentimentul de urgenta, iti vei putea permite sa te relaxezi. Apoi vei putea ajunge sa te cunosti pe tine insuti si, in cele din urma, vei incepe sa te iubesti.  Aceasta este sursa cordialitatii si a compasiunii. Lucrurile sunt foarte simple din acest punct de vedere.

(…) Compasiunea nu cunoaste graba. Nu inseamna sa fii pripit, ci sa abordezi fiecare situatie asa cum este ea.

(…) Este nevoie de curaj pentru a lasa lucrurile sa fie [asa cum sunt].

………………..

Meditatia inseamna sa incerci sa te uiti la proprii ochi fara sa folosesti o oglinda.

………..

Starea de prezenta este o stare lipsita de alegeri.

Sursa: Chogyam Trungpa – Mindfulness in actiune

Chogyam Trungpa

20180819_181948

Atunci cand vom reusi sa ne dezvoltam o reala incredere in noi insine, autoapararea constanta nu va mai fi necesara.

…………

Samanta blandetii exista in fiecare fiinta.

……………….

Fiecare aspect al practicii reflecta manifestarea continua a blandetii. Cu timpul, incepi sa realizezi faptul ca sunetul clopotului de meditatie sau al cronometrului – care semnaleaza inceputul sau sfarsitul sedintei de meditatie – este sunetul blandetii. Perna de meditatie sau scaunul pe care stai asezat pentru a medita este intruchiparea blandetii.

De aici, experimentarea blandetii incepe sa influenteze restul vietii noastre. In orice faci in viata, poti intotdeauna sa optezi pentru latura moale decat pentru cea dura. Constati ca intreaga lume se transforma. De fapt, lumea ramane aceeasi, doar tu esti cel transformat. Iar acest lucru conduce la transformarea experientei pe care o ai in ceea ce priveste lumea inconjuratoare. [Este ceva care] poate fi realizat.

…………….

In ultima instanta, deciziile nu vin doar din prezent. Mai exista un element, cel pe care eu il numesc al patrulea moment. Exista trecutul, prezentul si viitorul, dar mai exista un al patrulea moment, care se afla in afara acestora. Este o pauza. Deciziile pe care le luam ar putea veni, de fapt, din acest gol. Sunt constient de faptul ca poate suna putin cam esoteric.

Atunci cand ajungi intr-un punct critic, te intrebi: ”Ar trebui sa o iau la dreapta sau la stanga? Ma aflu la rascruce de drumuri”. Ce trebuie sa faci? Daca vei acorda suficienta atentie acestei rascruci, va exista un gol, in care vei simti cum stau lucrurile si daca ar trebui sa mergi la stanga sau la dreapta. Apoi vei simti ceva fata de situatia actuala si iti vei putea indrepta privirea si catre trecut si viitor, pentru a te asigura ca decizia este una buna. Mai inainte de toate, insa, trebuie sa existe o legatura directa cu ceea ce se intampla in prezent. In caz contrar, daca vei studia doar povestea din spatele situatiei prezente, va fi o solutie care duce la esec in aproape fiecare caz in parte.

E primul budist la care citesc asta. Si eu simt in corp raspunsul la o intrebare. Adevarat sau fals? Se va intampla sau nu? Are rost sa incep, sau nu? Dreapta sau stanga? E linistitor sa stii ca ai raspunsurile in tine. Si sa te abandonezi…

………………

Daca privim problemele ca fiind niste atacuri din exterior, daca ne gandim ca lupta sau revolutia este solutia, atunci nu vom face altceva decat sa perpetuam agresivitatea si, ca atare, nu ne vom putea elibera pe noi insine, cu atat mai putin nu ii vom putea ajuta pe ceilalti. Nu ne castigam libertatea razboindu-ne cu ceilalti sau platindu-ne temnicerii sa ne elibereze din confuzia in care ne aflam. Cu cat suntem mai convinsi ca eliberarea se bazeaza pe agresivitate, cu atat mai mult ne restrangem libertatea, noua si celor pe care incercam sa-i ajutam. In schimb, singura cale de a ne elibera este aceea de a fi buni, atat cu noi insine, cat si cu restul lumii. Cu aceasta abordare, putem face o treaba excelenta.

Sursa: Chogyam Trungpa – Mindfulness in actiune

Pe calea mea II

20180810_190223

Arborele nu este decat un rau cu doua izvoare, care a incremenit sub forma de lemn.

……………..

Ea locuieste singura de cand o stiu, si nu deoarece oamenii n-au chef sa fie in compania ei, ci doar pentru ca o intereseaza atat de multe domenii si este atat de ocupata citind, scriind, gradinarind, construind, gatind si calatorind, incat un sot ar fi incomodat-o. Maud ilustreaza perfect proverbul potrivit caruia pentru a fi interesant trebuie sa fii interesat.

……………

Casatoria moderna presupune o anomalie imposibila, o veritabila contradictie in termeni: un contract legal si social bazat pe actul esentialmente mistic si spontan al indragostirii. Uneori, partenerii intr-o asemenea nebunie sunt norocosi, iar asta in cel mai bun caz. Ei depind uneori de intelepciunea de a accepta toanele inimii omenesti si se suporta reciproc, dar o asemenea intelepciune poate fi dobandita si intr-un lagar de concentrare.

………….

„Azi-dimineata unii dintre psihanalistii prezenti aici au etichetat asa-numitele stari mistice de constiinta drept ”regresive” , stari ce duc individul inapoi, catre o disolutie a inteligentei individuale in baia de acid a fluidului amniotic, pentru a ajunge sa se identifice cu aceasta energie oarba si haotica a libidoului – pe care dumneavoastra o considerati Cauza Prima. Pana cand nu veti gasi o dovada serioasa pentru premisa dumneavoastra metafizica, trebuie sa recunoasteti ca nu aveti cum sa stiti care capat al universului dumneavoastra este cel de sus. Asa ca, pana una-alta, ar trebui sa va abtineti de la concluzii pripite despre directiile pe care se progreseaza si cele pe care se regreseaza.”

……………..

Se pare ca oamenii care aprofundeaza aproape oricare dintre marile traditii spirituale ajung in acelasi loc si se pomenesc vorbind aceeasi limba.

Sursa: Alan Watts – Pe calea mea, o autobiografie 1915-1965

Pe calea mea

20180810_190223

Oamenii cu adevarat religiosi glumesc intotdeauna pe seama propriei religii; credinta lor este atat de puternica, incat si-o pot permite. Mare parte din secretul vietii consta in a sti cum sa razi si, de asemenea, cum sa respiri.

…………

Secretul rezida in cautator.

…………

Cea mai inalta forma de religie este transcenderea religiei. ( Frederic Spiegelberg)

…….

Alan Watts a urmat o universitate pe care si-a conceput-o singur. Practica zazen mai rar, preferand meditatia in miscare.

…………

Yoga este uneori cea mai sofisticata modalitate de amanare a eliberarii.

……………

„era o femeie de o frumusete frapant de inteligenta”

…………….

Daca locuiesti in varful unui munte, nu ai cum sa-l vezi.

……….

Adevarata religie consta in transformarea nelinistii in ras.

……………..

Nu incerca sa-i invete pe altii; el pur si simplu isi urma nebunia.

Sursa: Alan Watts – Pe calea mea

 

Soldatii zen

20180705_163214

De ce n-am avut religia japonezilor, care privesc sacrificiul pentru patrie drept binele cel mai mare? (Adolf Hitler)

 

La sfarsitul anilor 1950, jurnalistul si autorul Arthur Koestler a facut o calatorie in Orient si s-a intalnit cu cativa lideri spirituali. Relatarea calatoriilor sale a fost publicata in cartea The Lotus and the Robot. In ultimul capitol intitulat „The Stink of Zen”, Koestler se ocupa de problema amoralitatii zenului si merge pana la a-l critica pe Suzuki, invatatul zen care a facut cunoscuta practica zen publicului larg. El citeaza din lucrarea lui Suzuki, Zen and Japanese Culture:

„Zen este…extrem de flexibil prin faptul ca se adapteaza la aproape orice filosofie si doctrina morala, cu conditia sa nu-i fie afectata invatatura intuitiva. Poate fi gasit unit cu anarhismul sau fascismul, comunismul sau democratia, ateismul sau idealismul.”

Koestler a comentat ca acest pasaj „putea sa vina din partea unui jurnalist nazist cu o minte inclinata spre filosofie sau de la unul dintre calugarii zen care au devenit piloti sinucigasi”. Intalnirile cu invatatorii zen n-au facut decat sa-i intareasca ideea ca zen nu este deloc interesat de moralitate sau etica sociala. Cand a intrebat despre persecutia religiei in tarile totalitare sau despre camerele de gazare ale lui Hitler, raspunsurile au aratat in general o lipsa de interes in diferentierea faptelor bune de cele rele. El a considerat acest lucru „o toleranta lipsita de caritate” si s-a aratat sceptic cu privire la contributia pe care budismul zen putea s-o aiba in perioada postbelica la insanatosirea morala a Japoniei sau a oricarei alte tari.

In acest scurt capitol, Koestler a aratat cu degetul un fenomen de proportii inimaginabile. Patruzeci de ani mai tarziu, toata lumea a aflat ca „duhoarea zenului” a dominat Japonia in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; Koestler avea dreptate.

Brian Victoria, preot zen si istoric al religiilor, a fost cel care a adus la lumina dovezile. El a aratat ca, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, militarii japonezi au folosit ideile si tehnicile de meditatie ale budismului zen si ca liderii budismului zen si-au exprimat explicit sprijinul pentru razboi. Verdictul lui Victoria a fost la fel de taios ca o sabie de samurai. Astfel, el a dezvaluit faptul ca aproape toti liderii budisti din Japonia erau sustinatori ferventi ai militarismului japonez. In consecinta, a sustinut istoricul, budismul zen a incalcat atat de profund principiile fundamentale ale budismului, incat n-ar mai trebui recunoscut ca expresie a Boddidharma. In contextul religios occidental, aceasta echivaleaza cu a afirma ca intr-o anumita perioada (sa spunem, in timpul Inchizitiei), Biserica Catolica nu a fost o expresie a invataturilor lui Hristos.

Victoria a dezvaluit metodic ca razboaiele si uciderile erau considerate manifestari ale compasiunii budiste, ale altruismului si devota mentului fata de imparatul Japoniei. Codul soldatilor, pe care toti trebuiau sa-l invete pe de rost in 1941, avea o sectiune intitulata „Conceptia despre viata si moarte” unde scria:

„Ceea ce stapaneste viata si moartea este spiritul semet al sacrificiului de sine pentru binele public. Trecand dincolo de viata si de moarte, fugi degraba sa-ti indeplinesti datoria. Istovindu-ti forta trupului si a mintii, gaseste cu calm bucuria de a trai in datoria eterna”.

Retorica violenta a extremismului religios este, probabil, universala, dar, in cazul budismului zen, culmea spirituala a acestuia – obtinerea altruismului iluminat – , a fost folosita in pregatirea soldatilor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, care erau dispusi sa se sacrifice ca si cum vietile lor n-ar fi avut nicio importanta. Astfel, un maior ii sfatuia astfel pe soldati:

„[Soldatul] trebuie sa devina una cu superiorul lui. De fapt, trebuie sa devina superiorul acestuia. In  mod similar, el trebuie sa devina ordinul pe care il primeste. Cu alte cuvinte, eul sau trebuie sa dispara”.

Promisiunea vietii eterne pe care o fac crestinismul si islamismul este inlocuita la budisti cu ideea ca, devenind altruist, viata si moartea iti sunt nediferentiate. Nu mai ai nimic de pierdut murind pe campul de lupta dupa ce realizezi vacuitatea eului. Acest spirit este adanc inradacinat in budismul japonez, mergand pana in epoca samurailor. Takuan, un vestit maestru zen din secolul al XVII-lea, a scris:

„Sabia ridicata nu are vointa proprie, totul e vacuitate. Este ca lumina fulgerului. Omul  care e pe cale sa fie doborat este si el vacuitate, asa cum e cel care manuieste sabia. Niciunul dintre ei nu poseda o minte care sa aiba vreo substantialitate. Intrucat fiecare dintre ei este vacuitate si nu are minte, omul care loveste nu este om, sabia din mainile sale nu este sabie, iar acel „eu” pe cale sa fie doborat e ca si cum un vanticel de primavara ar fi spintecat de un trasnet”.

D.T.Suzuki a exprimat acelasi punct de vedere in secolul al XX-lea. El a comparat in mod elocvent folosirea de un maestru zen a sabiei cu producerea unei capodopere artistice. Desi maestrul zen nu are intentia de a provoca rau nimanui, inamicul apare si se face victima spadasinului iluminat, sugereaza Suzuki. E ca si cum sabia actioneaza fara un agent sau prin intermediul unui robot, daca vrem sa folosim o imagine mai putin poetica. Atunci nu mai e de mirare ca Hitlersi ceilalti nazisti au fost indragostiti de zen. Heinrich Himmler, comandantul trupelor SS, care era obsedat de idei ezoterice si trimisese experti in Tibet si India, credea ca toti militarii sai trebuiau sa actioneze cu „decenta”. Prin decenta el intelegea ca nu trebuiau sa fie atinsi de slabiciunea umana atunci cand priveau miile de cadavre asezate unul langa celalalt, asa cum cadeau in gropile comune din lagarele de concentrare. Dupa razboi, cand a fost  prins si interogat, nu a avut nici urma de o idee despre monstruozitatea actiunilor sale; asemenea unui maestru zen, parea indiferent.

Cand cartea lui Brian Victoria, Zen at War, a fost tradusa in japoneza, a avut un impact neprevazut. In loc sa incerce sa nege legaturile dintre budismul zen si militarism, mai multi maestri zen au recunoscut ca asa stateau lucrurile si si-au cerut scuze oficial. A fost o calatorie lunga pentru Victoria, care a fost hirotonit in 1964 preot zen deoarece credea ca budismul zen era lipsit de violenta care marcase religiile occidentale. Dar nu si-a pierdut credinta. El sustine principiile nonviolente ale budismului si neaga posibilitatea uciderii din compasiune, sustinand ca in nicio imprejurare un bodhisattva nu poate folosi in mod legitim violenta pana la punctul in care sa ia efectiv viata unei alte fiinte umane.

Totusi, asta ne lasa fara raspuns la o alta intrebare, nu mai putin dificila: Ce sa intelegem, cand un bodhisattva sau, in traditia zen, cineva care a atins satori si cu toate acestea comite acte violente, este acea persoana cu adevarat iluminata? Paradoxal, da. Dupa razboi, Suzuki, desi nu a retractat niciuna dintre lucrarile sale anterioare, a sustinut ca numai iluminarea nu este suficienta pentru a te face un preot zen responsabil. Un preot zen are de asemenea nevoie sa foloseasca discernamantul intelectual, deoarece iluminarea in sine este doar o stare a fiintei care nu poate distinge binele de rau.

Asta nu seamana cu ceea ce am fost obisnuiti sa auzim. In Orient, iluminarea este privita aproape ca sfintenia in Occident – oricine atinge o astfel de stare a fiintei este de asteptat sa fie o culme de altruism si de iubire. Adeptii isi venereaza invatatorii spirituali, tratandu-i adesea ca pe intruchipari vii ale nirvanei sau ale lui Dumnezeu. Ideea ca cea mai inalta realizare a dezvoltarii spirituale s-ar putea sa nu fie de ajuns pentru a distinge binele de rau este tulburatoare. Se profileaza doua ipoteze: fie iluminarea nu te face neaparat sa actionezi intr-o maniera lipsita de egoism sau pasnica; fie acele persoane pe care le credem iluminate nu sunt atat de sfinte cum par. Misticii din toate timpurile au avertizat cu privire la pericolul infatuarii spirituale. Theresa de Avila, o mistica spaniola crestina, a mers pana la a sugera ca nu trebuie sa ne incredem in bunatatea oamenilor sfinti care sunt inca in viata. In traditia crestina, comiti pacatul desertaciunii daca crezi ca esti sfant. In traditia budista, probabil ca ar fi o dovada ca maestrul cel lipsit de ego inca mai are sa se descotoroseasca de o parte din ego.

Sursa: Miguel Farias, Catherine Wikholm – Pilula Buddha

Omor din compasiune

Am dat peste o latura mai intunecata a budismului si mi s-a parut corect sa o evidentiez aici pentru a avea o perspectiva mai echilibrata. Credeam ca budismul zen este singurul fara prozelitism si cruciade. Se pare ca nu-i chiar asa… Si nu numai asta….

Preceptul budist al nonviolentei  i-a inspirat pe cei din tarile asiatice ce traiau sub influenta lui, astfel incat „de-a lungul marsului sau pasnic de 2500 de ani, nicio picatura de sange nu s-a varsat in numele lui Buddha”, dupa cum scrie Narada, un distins calugar si invatat srilankez.

Dar o privire fugara aruncata la stirile din tarile budiste pune la indoiala aceasta imagine pasnica. Sa incepem cu Sri Lanka. In 2013, grupuri de calugari organizau marsuri impotriva minoritatii musulmane; incepand din 1983, multi calugari budisti se implicasera in campanii militare impotriva unei factiuni separatiste din nordul statului Sri Lanka. In prima jumatate a secolului al XX-lea, calugarii s-au unit si au condus lupta pentru dobandirea independentei impotriva britanicilor. Cu doua mii de ani in urma, regele Duttagamani a purtat un razboi pentru restabilirea budismului in tara, „in care a folosit drept stindard o relicva a lui Buddha”. In mai 2013, la o mie de mile de Sri Lanka, in Birmania, gloate de budisti au ucis musulmani si au incendiat moschei; unui calugar birmanez, intemnitat pentru incitare la ura religioasa, ii place sa-si zica „Bin Laden din Birmania”.

In scurt timp am constatat ca aceste evenimente nu sunt exceptii de la regula. Desi le predica nonviolenta adeptilor sai, Buddha nu a incercat sa-i convinga pe regi sa adopte o pozitie pasnica. El a separat in mod clar apele neingaduindu-le fostilor soldati sa devina calugari si interzicandu-le adeptilor sai sa le predice soldatilor – violenta era inteleasa ca parte a vietii si n-a existat vreo incercare de eradicare a acesteia din lume. Efortul consta in incercarea de a o tine sub control la calugarii budisti. Dar nici acest lucru nu a reusit pe deplin. Asa cum crestinismul si-a dezvoltat teoria „razboiului drept” – potrivit careia, dupa cum afirma Sfantul Augustin, razboiul putea fi un instrument de justitie divina impotriva rautatii – budismul a ajuns sa-si elaboreze propria teorie a uciderii din compasiune. Un text scris in secolul al IV-lea, intitulat „Discurs despre etapele practicii yoga”, sustine ca, in anumite imprejurari, chiar si unei persoane iluminate ii este ingaduit sa ucida din compasiune.

„Daca un bodisattva intalneste o persoana haina care e pe cale sa ucida mai multi oameni…isi spune: Daca ucigand acest bandit ajung in iad, ce conteaza? Trebuie sa nu-l las pe el sa ajunga in iad! Atunci bodisattva…il ucide, simtind atat oroarea crimei, cat si compasiune pentru acea persoana. Procedand astfel, nu comite niciun pacat; in schimb, va fi binecuvantat”.

Buddha insusi a povestit ca, intr-o viata anterioara, omorase din compasiune.

…………..

In personalitatea psihopatului, exista un fel de indiferenta sau amoralitate legata de ucidere. Desi, la suprafata, aceasta pare sa fie exact opusul a ceea ce practica budista cauta sa realizeze, ceva similar cu aceasta indiferenta emotionala apare in unele texte budiste. Una dintre invataturile esentiale ale budismului este cea a vacuitatii: eul este in ultima instanta ireal, asa incat bodhisattva care ucide cunoscand pe deplin vacuitatea eului nu ucide pe nimeni; atat eul ucigasului, cat si eul celui ucis nu sunt cu nimic mai mult decat o iluzie.

In Nirvana sutra gasim povestea unui print care isi ucide tatal, pe rege, ca sa se poata urca pe tronul acestuia. Impovarat de remuscari, se duce la Buddha sa-i ceara sfatul. Buddha il determina sa inteleaga ca nu este responsabil de ucidere din doua motive. Mai intai, regele a fost ucis drept consecinta a karmei sale, intr-o viata anterioara ucisese un om sfant. In al doilea rand, si cel mai important, Buddha afirma irealitatea uciderii:

– Marite rege, e ca ecoul unei voci in vaile muntilor. Ignorantul crede ca este o voce reala, dar inteleptul stie ca nu e. Uciderea este la fel. Prostul crede ca e reala, dar Buddha stie ca nu este.

Un alt text budist (Jueguan lun) reflecta ideea vacuitatii uciderii; daca o comiti ca si cum ar fi fost un act spontan al naturii, atunci nu esti responsabil de ea.

„Focul din tufisuri arde muntele; uraganul frange copacii; o stanca prabusita omoara animalele salbatice; paraiele din munti ineaca insectele. Daca un om poate sa-si faca mintea asemenea [acestor forte], atunci, cand intalneste un alt om, il poate ucide fara probleme.”

Aceasta idee este confirmata de diferite alte texte. Daca te afli intr-o stare a mintii altruista si detasata, poti sa faci orice, chiar „sa te bucuri de cele cinci placeri senzuale cu libertate fara limite” (dupa cum explica Upalipariprccha), intrucat actiunile tale nu vor avea consecinte karmice negative. Cu alte cuvinte, acei bodhisattva nu sunt responsabili moral pentru actiunile lor deoarece actioneaza fara sa fie interesati personal. Al cincilea Dalai Lama a folosit acest argument ca sa justifice violenta regelui mongol Gushri Khan, care, in anii 1630 si 1640 a unificat prin mijloace violente o mare portiune a Tibetului si i-a convertit pe localnici la budism. Al cincilea Dalai Lama glorifica aceste fapte deoarece  regele mongol era o emanatie „a lui Vajrapani, bodhisattva reprezentand puterea yoghina perfecta”, care a realizat vacuitatea si „va radia 100 de raze de lumina in zece directii”.

Ideea potrivit careia budismul, spre deosebire de alte religii, nu i-a fortat pe oameni sa se converteasca, dar „a pacificat” noile tinuturi in care s-a raspandit este de asemenea un mit. Asa cum crestinii si musulmanii au transformat templele pagane in biserici si moschei si au respins ideile animiste ca fiind eretice, ceva similar s-a intamplat si cu budismul. Practicile samanice au fost interzise in Mongolia inca din secolul al XVI-lea, figurinele spirituale au fost arse si inlocuite cu imagini budiste ale acelui Mahakala cu sase brate. Cei care au continuat sa practice riturile samanice au fost supusi la pedepse brutale sau au fost executati. Aceste acte erau justificate datorita statutului spiritual al conducatorilor, care erau recunoscuti ca Buddha vii, avand o virtute si o intelepciune desavarsita si fiind inzestrati cu o compasiune nepartinitoare. Legile mongole reglementau privilegiile clerului budist si pedepsirea oricarui atac asupra manastirilor in functie de clasa sociala a faptasului: daca era nobil, pedeapsa era exilul, daca era om de rand, crestea probabilitatea sa fie pedepsit cu moartea.

Dupa cum sugereaza Bernard Faure, profesor la Universitatea Columbia, convertirea fortata era uneori vizibila in mod brutal in imagistica religioasa. In cazul Tibetului, exista mitul potrivit caruia primul sau rege budist a reusit sa supuna diavolita care stapanea tinutul tintuind-o in cuie la sol. Cel mai sfant dintre locurile budismului tibetan, templul Jokhang din Lhasa, este cunoscut in mod simbolic drept cuiul care a fost infipt in vaginul diavolitei. „Imagistica violului”, scrie Faure, „cu greu ar putea fi mai explicita”.

Demonizarea, dezumanizarea si discriminarea sociala a rivalilor pare sa fie la fel de raspandita in budism ca in alte credinte. Intr-un text sacru folosit adesea de actualul Dalai Lama (Kalachacra-tantra), batalia finala a lumii va avea loc intre budisti si eretici; ereticii sunt identificati ca musulmani.

In Thailanda, budismul a trebuit sa gestioneze alte clase de inamici. In 1976, un calugar de frunte a declarat intr-un interviu ca „uciderea comunistilor nu este un pacat”. Iata care erau motivele lui:

„Mai intai, uciderea comunistilor nu este cu adevarat ucidere; in al doilea rand, se sacrifica binele mai mic pentru binele mai mare; in al treilea rand, intentia nu este de a ucide, ci de a proteja tara; in al patrulea rand, Buddha a ingaduit uciderile”.

Si a ajuns la urmatoarea concluzie: „Intentia noastra nu este sa ucidem fiinte omenesti, ci sa ucidem monstri. Aceasta este datoria tuturor thailandezilor”.

Aceasta declaratie iesita din comun nu a  aparut din senin. In Thailanda, ca si in alte tari asiatice, statul isi protejeaza religia budista, iar calugarii budisti protejeaza statul thailandez. Templele thailandeze sunt folosite ca baze militare, iar unii soldati sunt hirotoniti calugari, fiind cunoscuti drept „calugari militari”, si una dintre principalele lor indatoriri este sa protejeze, folosind la nevoie si violenta, templele budiste.

Toate acestea erau lucruri noi pentru mine. Citisem carti despre spiritualitatea orientala si meditatie inca din adolescenta, dar nu intalnisem niciodata nici cea mai indepartata sugestie ca budismul este similar altor religii cand trebuia justificata folosirea mijloacelor violente. Daca si calugarii budisti, si invatatorii iluminati pot fi violenti fata de altii, de ce ar fi diferiti practicantii occidentali ai meditatiei? Ajungeam la concluzia ca meditatia e doar un proces: poate sa ascuta atentia, sa linisteasca gandurile si anxietatea, sa  creasca emotiile pozitive fata de noi insine si fata de altii si, in extremis, poate sa duca la o modificare profunda a identitatii noastre – un fel de anihilare extatica a egoului. Dar cu un tip gresit de motivatie si fara reguli etice clare, chiar acel altruism spiritual poate sluji tot felul de scopuri malefice. Asta s-a intamplat cu budismul japonez nu cu mult timp in urma.

Sursa: Miguel Farias, Catherine Wikholm – Pilula Buddha