…ecranizarea romanului lui Pascal Mercier
Dacă e adevărat că trăim doar o mică parte din viața noastră care ne definește, ce se întâmplă cu restul? Trăim aici și acum. Toate lucrurile de dinainte și din alte locuri rămân în trecut, și în mare parte, uitate. Ce s-ar putea… ce ar trebui făcut, cu tot timpul care zace în fața noastră? Deschis și perfect, scăldat în libertatea lui și concentrat pe incertitudinea lui? Este o dorință, fantomatică și nostalgică, care să apară încă o dată în acel moment din viață, și care să aibă puterea de a lua o direcție diferită către cei care ne-au făcut ceea ce suntem.
………………………………….
Gândește-te la eternitate, înainte să-și piardă însemnătatea.
…………………………..
Lăsăm ceva din sufletul nostru în urmă cand părăsim un loc, rămânem acolo chiar dacă ne îndepărtăm. Și există amănunte legate de noi pe care le putem găsi din nou, doar daca ne intoarcem acolo. Ne descoperim pe noi înșine când mergem într-un loc, ca am depășit un obstacol din viața noastră, indiferent de cât de dureros ar fi fost. Dar pentru a ne descoperi pe noi înșine, trebuie să ne înfruntăm singurătatea. Dar nu e adevărat că tot ce facem, facem de frica singurătății? Nu de aceea renunțăm la toate lucrurile pe care le vom regreta la sfârșitul vieții noastre? Singurul director al vieții este accidentul, un director plin de cruzime, compasiune și un șarm fascinant. Momentele decisive ale vieții, când drumul se schimbă pentru totdeauna, nu sunt mereu marcate de dramatisme mari și evidente. Adevărul e că momentele dramatice ale unei vieți care determină experiența, ascund des secrete incredibile. Când își dezvăluie efectele revoluționare și se asigură că viața e descoperită într-o ipostază complet nouă, fac asta fără să-ți dai seama. Iar în această tăcere minunată, se ascunde nobilitatea ei specială.
…………………………….
Nu aș dori să trăiesc într-o lume fără catedrale.
Îmi doresc ca frumusețea și grandoarea lor să se afle în opoziție cu culoarea.
Iubesc cuvintele puternice din biblie.
Am nevoie de puterea versurilor ei.
Am nevoie de ea împotriva descompunerii limbii si a dictaturii sloganurilor lipsite de valoare.
Dar există o altă lume în care nu aș dori să trăiesc, o lume în care gândirea independentă
este disprețuită, iar cele mai înțelepte lucruri pe care le putem experimenta sunt ca niște păcate.
O lume în care iubirea noastră e controlată de tirani, asupritori și asasini.
Și ce e cel mai absurd: oamenii sunt îndemnați să accepte acest lucru, să ierte aceste creaturi și chiar să le iubească.
Din acest motiv, nu putem pune biblia deoparte.
Trebuie să renunțăm la ea în totalitate:
pentru că vorbește despre ceva suprem, mai sfânt decât Dumnezeul nostru.
Prin omniprezența lui, Dumnezeu ne supraveghează zi și noapte.
Observă faptele și gândurile noastre.
Dar ce e un om fără secrete?
Fără gânduri și dorințe pe care doar el să le cunoască?
Apărătorul nostru nu ia în considerare că ne sfâșie sufletul cu curiozitatea lui neînfrânată?
Un suflet care ar trebui să fie nemuritor?
Dar cu toată seriozitatea lui, cine ar vrea să fie nemuritor?
Cât e de plictisitor să știi că ce se întâmplă astăzi, luna aceasta, anul acesta, nu contează?
Nimic nu ar conta.
Nimeni de aici nu știe cum ar fi să trăiești pentru eternitate.
Și e un lucru sfânt că nu vom afla niciodată.
Pot să vă asigur de un singur lucru:
Ar fi ca în iad, să trăiești în acest paradis lipsit de mortalitate.
Moartea, și numai moartea oferă fiecărui moment frumusețe și oroare.
Doar prin moarte poți profita de fiecare lucru.
De ce Dumnezeu nu știe asta?
De ce ne amenință cu viața veșnică care poate fi doar insuportabil de pustie?
Nu vreau să trăiesc într-o lume fără catedrale…
Vreau să observ luciul ferestrelor, tăcerea lor, liniștea lor imediată.
Îmi doresc niște cuvinte sfinte, grandoarea poeziei extraordinare.
Dar la fel de mult îmi doresc libertatea de a face ce-mi doresc, împotriva tuturor lucrurilor malefice din această lume.
Pentru că cele două forțe se contopesc.
Și nimeni nu mă forțează să aleg.
