De ce un barbat liber este cel mai terifiant lucru pentru o femeie

fire

Un barbat liber este cel mai terifiant lucru ce i se poate intampla unei femei pentru ca atunci cand un barbat devine liber:

Nu mai poate fi dresat.

Nu mai poate fi modelat.

Nu mai poate fi controlat.

Nu mai poate fi manipulat sa devina ce vrem noi sa fie.

Te plangi ca barbatul tau nu este suficient de puternic, ca nu te fute suficient de tare, sau suficient de bine, sau suficient de des, ca nu este suficient de puternic, pasional, excitant sau de masculin.

Spui ca vrei un rege care este stapan pe el si matur. Un barbat care nu e dependent de iubirea mamicii, sau flamand dupa ingrijirea ei si atat de speriat de retragerea acesteia incat ar face orice pentru a ramane conectat la ea.

Dar ce nu poti sa-ti dai seama este ca tocmai ceea ce l-ar face pe el cum vrei tu sau mai mult decat atat este exact ceea ce in momentul in care apare cu adevarat ameninta sa-ti distruga in totalitate fanteziile tale de printesa Disney si contractele crestine conditionate care le mentin in viata.

Si tampenia asta e terifianta.

Integritatea unui barbat liber este mai importanta pentru el decat nevoia de a-ti obtine tie aprobarea.

Te iubeste, dar se iubeste pe sine mai mult.

Un barbat liber spune ‘nu’ cand vrea sa spuna nu si ‘da’ cand vrea sa spuna da, si este 100% angajat in a-si trai propriul adevar si propria cale, indiferent daca tu alegi sa mergi cu el sau nu.

Genul asta de barbat este terifiant pentru ca ne pune pe noi femeile in pozitia in care tertipurile noastre pe care le-am tot testat si aplicat nu mai functioneaza pe el.

Nu-l mai putem controla cu superputerile noastre feminine emotionale si sexuale, cu trucuri care au functionat pe toti ceilalti barbati de cand am devenit fata lui tati’, acelea care tintesc precis toate punctele lui sensibile si il provoaca, il seduc, il coplesesc, il amagesc si il frustreaza petru ca tu sa obtii exact ce vrei si sa-l tii acolo.

Cand un barbat devine liber nu-l mai putem folosi pentru propriul sentiment de securitate, siguranta si posesiune.

Deodata acele lucruri devin responsabilitatea ta.

Suntem obligate sa avem propriul discernamant, sa pasim pe propria cale si sa ne gasim propriul adevar si propria implinire.

Vrei ca el sa-ti accepte si sa-ti iubeasca salbaticia, nu-i asa?

Dar cum ramane cu a lui?

A nu fi in controlul barbatilor este un lucru al naibii de terifiant pentru o femeie – care are in sange memoria torturii, violului, arderii pe rug si vanatorii de vrajitoare.

Dar nu fii prostita sa crezi ca suntem sexul slab orice-ar fi.

De-a lungul anilor multe dintre noi au invatat stiluri mai ascunse de a pastra avantajul.

Crezi ca patriarhatul este o forta periculoasa de control si opresiune?

La fel este si o femeie care vrea inelul pe deget.

Am schimbat chiar acel lucru care era menit sa ne stapaneasca – si ne-am folosit de el ca sa-i stapanim pe ei.

Revansa, poate.

Cine ar putea spune exact?

Dar adevarul este ca toti suferim din cauza asta.

Pentru ca, barbat sau femeie – nici unul din noi nu suntem aici pentru a fi instapaniti, pentru a ni se pune o lesa si pentru a ni se da recompense cand facem bine sau sa fim pedepsiti cand gresim.

Nu este vorba de poliandrie, monogamie sau felul corect de a fi impreuna. Este despre a examina ce este cu adevarat iubirea si de a te intreba daca negocierile, contractele si acordurile subtile de putere sunt iubire.

Este o dihotomie dificil de gestionat, stiu….pentru ca este o parte din noi toate careia ii face placere sa obtinem tot ce ne dorim:

Printesa.

Strengara.

Pustoaica.

Ea nu vrea sa auda ‘nu’. NICIODATA.

Ea vrea sa fie totul cum vrea ea. TOT TIMPUL.

Dar este un sacrificiu mare de platit daca lasi printesa, strengara, pustoaica sa controleze lucrurile, si asta este emascularea barbatului si moartea interioara a femeii.

Unui barbat adevarat nu i se scoala pentru fetite, exact asa cum o femeie adevarata nu se umezeste pentru baietei.

Totusi cumva continuam sa ne schimbam unul pe celalalt in exact asta si apoi ne intrebam de ce a disparut scanteia.

Si cel mai terifiant lucru despre un barbat liber este totodata si cel mai frumos, pentru ca a primi iubirea unui barbat liber este un lucru dintre cele mai hranitoare, uimitoare, puternice si speciale pe care le vei primi vreodata.

Cand el e cu tine stii ca este pentru ca vrea al dracului de tare sa fie cu tine.

Cand te alege, o vei stii pentru ca vrea asta cu fiecare bucatica din fiinta lui si este adevarul sau.

Nu pentru ca l-ai manevrat sa faca asta.

Nu din conditionare, din frica sau contracte de casatorie.

Ci pentru ca te-ai abandonat permitandu-i sa fie exact asa cum este si iubirea adevarata care are potentialul de a inflori de aici este magnifica.

Pentru ca poti cu adevarat accepta si primi cine este el cu adevarat, decat o versiune diluata de compromis care a rezultat din a pune tu bot atat de eficient incat el sa cedeze.

Pentru ca in secret barbatul pe care il vrei cu adevarat, tipul ‘perfect’ pe care chiar il ‘meriti’, este cel care nu te va face mereu fericita.

Te va provoca, chiar te va si speria.

Nu-ti va face pe plac mereu – si, la naiba, o sa speri sa nu faca asta, pentru ca fericirea ta nu este treaba lui…

…este a ta.

sursa: Vanessa Florence

traducere aproximativa: subsemnata

Secretul la C.G. Jung

old

Nu exista nici un mijloc mai bun care sa apere individul de riscul de a se confunda si contopi cu ceilalti decat posedarea unui secret pe care vrea sau trebuie sa-l pazeasca. Inceputurile formarii societatii lasa deja sa se iste nevoia de organizatii secrete. Acolo unde nu exista secrete de protejat din motive suficiente, se inventeaza sau se ticluiesc “secrete”, care sunt apoi “stiute” si “intelese” doar de initiatii privilegiati, ca, de exemplu, in cazul rozacrucienilor si al multor altora. Printre aceste pseudosecrete exista – in mod ironic – secrete veritabile, care nici macar nu sunt stiute de initiati, de pilda in acele societati care si-au imprumutat “secretul” mai cu seama din traditia alchimica.

Nevoia de a se inconjura de secrete este de o importanta vitala in stadiul primitiv, caci secretul comun furnizeaza cimentul necesar coeziunii grupului. In stadiul social, secretul inseamna o compensare folositoare pentru lipsa de coeziune a personalitatii individuale care, din cauza unor recaderi constante in identitatea initiala, inconstienta cu ceilalti, se tot desface. Atingerea telului, si anume a unui individ constient de specificul lui, devine astfel o munca educativa indelungata, aproape lipsita de speranta, intrucat si comunitatea unor indivizi in parte, care au avut privilegiul unei initieri, este realizata, la randul ei, tot numai printr-o identitate nestiuta, chiar daca aici este vorba de o identitate diferentiata social.

Societatea secreta este o etapa intermediara pe drumul spre individuatie: individul lasa inca pe seama unei organizatii colective efectuarea diferentierii lui de ea; deci inca nu s-a recunoscut ca de fapt este sarcina individului sa stea pe propriile sale picioare, distingandu-se de toti ceilalti. Toate identitatile colective, ca apartenenta la organizatii, profesiunile de credinta pentru cutare sau cutare “-ism” si altele asemenea stau ca o piedica in calea indeplinirii acestei sarcini. Identitatile colective sunt carje pentru paralitici, scuturi pentru fricosi, paturi pentru lenesi, crese pentru iresponsabili, dar constituie, in egala masura, si adaposturi pentru saraci si slabi, un port protector pentru naufragiati, un san al familiei pentru orfani, o tinta glorioasa, de mult ravnita, pentru ratacitori dezamagiti, o tara a fagaduintei pentru pelerini obositi, o turma si un tarc sigur pentru oi ratacite si o mama, care inseamna hrana si crestere. Ar fi, asadar, incorect sa privim etapa intermediara ca obstacol; dimpotriva, ea inseamna pentru foarte mult timp de acum incolo singura posibilitate de existenta a individului, care pare, azi mai mult ca oricand, amenintat de anonimat. Aceasta etapa intermediara este inca atat de esentiala in epoca noastra, incat e considerata de multi, cu o anumita justificare, ca tel final, in timp ce orice incercare de a sugera omului eventualitatea unui pas in plus pe drumul independentei apare drept impertinenta sau aroganta, drept fantasma sau imposibilitate.

Se poate totusi intampla ca un individ sa se vada constrans, din motive suficiente, sa efectueze pe propriile picioare drumul spre departari, intrucat in toate invelisurile, formele, adaposturile, modurile de viata, atmosferele ce i se ofera nu le gaseste pe acelea de care are el nevoie. Va merge singur si va reprezenta societatea proprie lui. El va fi propria lui multiplicitate, alcatuita din felurite pareri si tendinte. Acestea nu merg insa necesarmente in aceeasi directie. Din contra, el va fi in dubiu cu sine insusi si i se va parea foarte greu sa-si unifice propria diversitate intr-o actiune comuna. Chiar daca in exterior este aparat prin formele sociale ale etapei intermediare, asta inca nu inseamna ca poseda o protectie contra diversitatii interioare, care-l dezbina de sine insusi si-l face sa afle scapare in identitatea cu lumea din afara.

Dupa cum cel initiat in secretul societatii sale isi afla scaparea intr-o colectivitate nediferentiata, tot asa si individul are nevoie pe poteca lui singuratica de un secret care, din diferite motive, nu poate sau nu are voie sa fie divulgat. Un astfel de secret il constrange sa se izoleze in proiectul sau individual. Foarte multi indivizi nu pot suporta aceasta izolare. E vorba de nevroticii obligati sa se joace de-a v-ati ascunselea cu ceilalti ca si cu ei insisi, fara a-i putea lua nici pe unii nici pe ceilalti in serios. De regula, ei isi jertfesc telul individual nevoii lor de asimilarein colectiv, la care ii incurajeaza toate opiniile, convingerile si idealurile din jur. Impotriva acestora din urma nu exista, de altfel, nici un fel de argumente rationale. Numai un secret pe care nu-l putem trada, adica unul care ne inspira teama sau pe care nu-l putem exprima in cuvinte descriptive (si care de aceea apartine aparent categoriei “ideilor nebunesti”) poate impiedica regresul altminteri inevitabil.

Nevoia unui astfel de secret este in multe cazuri atat de stringenta, incat se produc ganduri si actiuni de care nu mai putem fi responsabili. Adesea, indaratul lor nu zac un capriciu si aroganta, ci o dira necessitas inexplicabila individului. Aceasta necesitate cruda il napadeste pe om cu o fatalitate ineluctabila si ii demonstreaza ad ocultos, poate pentru prima data in viata lui, prezenta unor factori straini mai puternici decat el in domaniul sau cel mai intim, unde se credea stapan.

(…)Nevrotic devine insa oricine incearca sa obtina ambele deodata: sa-si urmeze telul individual si sa se adapteze colectivitatii.

………………………

E important sa avem un secret si presimtirea a ceva ce nu poate fi cunoscut. Ne umple viata cu o nuanta de impersonal, cu un numinosum. Cine n-a facut niciodata experienta acestui lucru a pierdut ceva esential. Omul trebuie sa simta ca traieste intr-o lume care este misterioasa intr-o anumita privinta, sa simta ca in ea se intampla si lucruri a caror experienta o poate face, chiar daca raman inexplicabile, si nu numai acelea care se desfasoara in limitele asteptarilor. Neasteptatul si incredibilul tin de aceasta lume. Numai atunci viata este intreaga.

C. G. Jung – Amintiri. Vise. Reflectii

Liber

110620152682

Te iubesc liber pentru ca acum stiu cine sunt…

Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori.

Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile. Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este insecuritatea. Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume. A iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei tale (când fiinţa a înflorit pe deplin).

Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon, nevoia de control, teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine eşti! Când ştii cine eşti, la nivelul cel mai profund din tine însuţi, poţi iubi fără condiţii. Când eşti în contact cu Sinele nu mai ai nevoie de nimic de la celălalt şi nici nu te mai aştepţi la ceva de la el. Altfel e ca şi cum i-ai cere să-ţi aprindă o lumânare ziua în amiaza mare. E ridicol. Să-ţi simţi Sinele este o fericire atât de mare încât primul lucru care-ţi vine să-l faci este să o împărţi cu cineva, să o dăruieşti cuiva.

A afla cine eşti şi a-ţi manifesta Sinele este esenţa căutării spirituale. Cei care depind de o altă fiinţă pentru a fi fericiţi sunt undeva pe traseu sau fac primele mişcări de încălzire pentru a pleca la drum. Nimeni din afara ta nu te poate face cu adevărat fericit. Poţi avea momente de bucurie, poţi să te simţi bine perioade mai mari de timp, poţi trăi chiar o viaţă agreabilă. Dar fericit în sensul cel mai înalt eşti doar în contact cu Sinele.

Cum ai putea să te mai agăţi de cineva când trăieşti această fericire? Poţi să te bucuri împreună cu cineva, să împărtăşeşti această fericire cu ea. Dar ea, dacă pleacă, nu pleacă şi cu fericirea ta. Fericirea rămâne cu tine! De aceea nu te cramponezi, de aceea respecţi şi încurajezi libertatea.

Posesivitatea este strâns legată de ignoranţă. Iată în ce fel. Ce faci atunci când încerci să posezi o altă persoană? Ce faci când încerci să pui stăpânire pe partenerul sau partenera ta? Te agăţi de ea. Te agăţi de celălalt, încerci să-l transformi într-un bun personal, deoarece nu ştii cine eşti. Dacă ai şti ce comori deţii înlăuntrul tău, nici prin cap nu ţi-ar trece să încerci să posezi, să controlezi sau să domini o altă persoană. Dar tu nu ştii cine eşti. Crezi că eşti un biet cerşetor care s-a trezit peste noapte cu ceva valoros. De acest ceva ţii cu dinţii. A devenit posesia ta. Nu îi mai dai drumul. Te agăţi cu disperare deoarece relaţia aceasta te face să te simţi un pic mai bine. Aceasta este iubirea, în opinia ta.

Totul este, evident, o iluzie. Iubirea nu ia ostatici. Nu leagă oamenii de piciorul scaunului, şoptindu-le: „Eşti atât de important pentru mine. Te preţuiesc atât de mult.” A iubi înseamnă a dărui. Când iubeşti îi oferi celuilalt ceea ce ai tu mai bun. Nu îi oferi ceea ce nu ai. Îi oferi ceea ce ai. Ceea ce s-ar putea dovedi satisfăcător pentru el/ea. Sau nu. Asta este o altă problemă. Important este că atunci când iubeşti cu adevărat, oferi ceea ce ai de oferit şi nu ceri nimic în schimb. Desigur, primeşti dacă ţi se oferă. Ar fi o nebunie să refuzi. Dar nu pretinzi.

Iubirea nu obligă pe nimeni să facă nimic. În acest sens iubirea este libertate. Acesta e un criteriu cristalin după care poţi şti dacă iubeşti sau nu pe cineva. Dacă iubeşti o persoană îi respecţi libertatea. Mai mult decât atât. Dacă poţi, o ajuţi să-şi extindă libertatea. Hrănită cu iubirea ta, iubita ta devine o persoană din ce în ce mai liberă. Ea se extinde în mai multe direcţii, îşi revelează aspecte noi ale personalităţii, învaţă să-şi protejeze adecvat vulnerabilităţile, transformă ceea ce este grosier.

Tu nu iubeşti pentru că ai nevoie de celălalt. Nu eşti un cerşetor. Eşti un împărat! Nu se pune problema să iei ceva, ci să dăruieşti ceva. Repet: poate că şi celălalt are ceva să-ţi dăruiască. Asta este ceea ce eu numesc o relaţie minunată. Este o relaţie între un împărat şi o împărăteasă. Aristocraţia autentică la nivelul ei cel mai înalt. Doi oameni care îşi oferă reciproc ceva din bucuria, calităţile, energia sau timpul lor, fără să ceară nimic în schimb. Orice altceva nu este o relaţie de iubire reală. Este întâlnirea a doi cerşetori, care din când în când poate mai dau câte ceva şi gratuit.

Când iubeşti cu adevărat te reverşi. Dai pe dinafară. Eşti plin cu energia iubirii şi o împărtăşeşti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea a apărut în tine şi de la tine curge spre altcineva. De aceea nu ceri nimic în schimb. De aceea nu există posesivitate. Dacă cel spre care curge iubirea ta o respinge, asta nu reprezintă nici un fel de problemă pentru tine. Nu apare nici o suferinţă. O orientezi spre altcineva (nu neapărat o persoană). Eşti exact ca o apă curgătoare în calea căreia a apărut un obstacol. Vei înceta să curgi? Nici pomeneală, o să virezi puţin la stânga sau la dreapta şi asta-i tot. Vei continua să curgi.

Osho

Casatoreste-te

20161123_143947

Intotdeauna am considerat ca mai intai trebuie sa ne casatorim cu noi insine. Dupa ce ti-ai luat angajamentul fata de tine insuti si fata de calatoria interioara, esti mai rezistent. Apoi, daca apare partenerul visurilor, toate bune si frumoase, si daca nu apare, nicio problema, pentru ca esti intr-o relatie reusita cu Forta Dumnezeu si cu sinele launtric. Astfel, deveniti o optiune si mai buna pentru pentru un potential partener – deci este o idee buna sa va casatoriti cu voi insiva, mai intai. Poate vreti sa faceti o ceremonie in fata oglinzii de la baie, cu verigheta si tot ce trebuie, pronuntand numele tau.

– Iei in casatorie pe …, sa-ti fie partener/a?

– Da.

In realitate , este casatoria dintre partea yin din voi si perechea sa yang. Este juramantul vostru ca veti fi credinciosi idealurilor voastre spirituale si luminii din interiorul vostru.

Sursa: Stuart Wilde – Al saselea simt

Ce ramane nespus

wheel

Exista o poveste taoista:

Asezat la biroul sau, ducele Huan citea odata o carte. Langa el, rotarul P’yen facea o roata. Lasandu-si uneltele deoparte, P’yen a urcat treptele care duceau la biroul ducelui si i-a spus:

-Indraznesc sa o intreb pe Inaltimea Voastra ce cuvinte citeste.

-Cuvinte ale Inteleptilor, i-a raspuns ducele.

-Mai traiesc acesti Intelepti? A intrebat P’yen.

-Nu, au murit, i-a raspuns ducele.

-Atunci, a spus P’yen, inseamna ca ceea ce citeste Inaltimea Voastra sunt doar sedimentele si ramasitele acelor oameni din vechime.

-Ce stii tu, un biet rotar, despre cartea pe care o citesc eu? s-a enervat ducele. Explica-te, sau unde iti sta capul iti vor sta si picioarele.

Era foarte manios. Ce tupeu: un biet rotar sa isi deranjeze stapanul spunandu-i: “Ceea ce citeste Inaltimea Voastra sunt doar sedimentele si ramasitele acelor oameni din vechime”.

Rotarul i-a raspuns:

-Slujitorul Inaltimii Voastre priveste lucrurile din perspectiva artei sale. Atunci cand confectionez o roata si procedez cu blandete, munca este destul de placuta, dar rezultatul final nu este foarte trainic. Daca actionez prea violent, fortez lucrurile si spitele nu vor intra in lacasul lor. In schimb, daca miscarile mainii mele nu sunt nici foarte blande, nici prea violente, realizez perfect ceea ce mi-am propus. Din pacate, nu pot explica acest lucru in cuvinte.

Nici prea bland, nici prea violent – ci la mijloc, intr-o maniera echilibrata…

Rotarul i-a spus ducelui ca nu poate explica in cuvinte cum poate atinge aceasta stare de echilibru intre efort si lipsa de efort, intre actiune si non-actiune. Exista un secret, dar acesta nu poate fi descris in cuvinte. Rotarul il cuonstea, dar nu il putea descrie. Nu i-l putea transmite nici macar propriului sau fiu, care urma sa-i mosteneasca mestesugul. Pur si simplu, secretul nu poate fi predat sau invatat. Invatarea si predarea sunt modalitati exterioare de transmitere a cunoasterii. Acest secret tine insa de o cunoastere interioara. Asa se face ca rotarul a ajuns la 70 de ani, dar continua totusi sa construiasca roti. Ce mai puteau transmite atunci inteleptii care au trait in vechime si care erau morti de mult? De fapt, ceea ce citea ducele erau doar sedimentele si ramasitele lor…

“Daca eu sunt in viata si cunosc secretul, dar nu-l pot transmite nici macar fiului meu, pe care il iubesc; daca sunt nevoit sa muncesc inca, desi am 70 de ani, daca nu ma pot pensiona, cum ar putea acesti intelepti morti sa va transmita ceea ce nu poate fi decat experimentat? Secretul nu poate fi transmis nici macar atunci cand inteleptii sunt in viata, daramite daca acestia au murit de secole? Nu faceti decat sa va pierdeti timpul, domnule. Toate acestea sunt prostii!”

In mod evident, batranul era un taoist. Taoistii au o sumedenie de parabole minunate, la fel ca aceasta: un om obisnuit, sarac, un rotar, o persoana pe care nu o cunoaste nimeni – are o viziune superioara asupra vietii. Intregul mesaj taoist se refera la experienta. Poti pune oricate intrebari, poti gasi raspunsul la ele, dar acesta nu te va ajuta cu nimic. Ca sa cunosti gustul, trebuie sa mananci; ca sa cunosti iubirea, trebuie sa iubesti. Acest gen de cunoastere nu  poate fi transmis. De aceea, “este mai bine sa ramai linistit”, dupa cum spunea Lieh Tse, decat sa cauti raspunsul.

Sita din ocean

deep

Intr-o zi, in timp ce un guru le preda discipolilor sai, unul dintre acestia i-a spus:

“Maestre, ne inveti de luni de zile, dar niciunul dintre noi nu pare sa se apropie vreun pic de starea de Iluminare. E nevoie sa facem ceva?”

Guru a zambit si a spus:

“Trebuie sa pui o sita in ocean si sa o umpli cu apa.”

Discipolii nu au inteles. Ei au murmurat printre dinti: “Asta nu e un guru adevarat. Toata lumea stie ca nu poti umple o sita cu apa. Ea se scurge imediat. Aceeasi problema o are si invatatura lui. Suna bine, dar se risipeste imediat.” Asa ca l-au parasit. Cu exceptia unuia dintre ei, o femeie tanara, care i-a spus:

“Maestre, eu stiu ca problema nu e legata de ceea ce ma inveti tu, ci de ceea ce inteleg eu. Ajuta-ma sa inteleg.”

Plin de compasiune, guru i-a raspuns:

“Vino cu mine.” El a dus-o la un magazin si a cumparat o sita. Apoi, a dus-o la malul marii. “Uite, a indemnat-o el, umple aceasta sita cu apa.”

Dornica sa invete, ea s-a dus la marginea apei si a cufundat sita in apa. Dar, cand i-a dus-o lui, toata apa se scursese. El doar a zambit.

“Umple sita cu apa”, i-a spus el incet, iar ea a incercat din nou, stiind ca nu i-ar fi cerut sa faca ceva, daca ea nu ar fi putut face acel lucru. Dar degeaba. A alergat cu sita inapoi la el, cat de repede a putut, dar apa s-a scurs din nou.

“Umple sita cu apa” – i-a spus el simplu, iar ea a  incercat din nou. In continuare, nu a ramas niciun strop de apa in sita.

“Fir-ar sa fie!”- a rostit ea atunci, tipand. “M-am saturat! M-am saturat sa fiu toata viata, discipol spiritual!”A aruncat cu violenta sita in aer si a plecat hotarata.

“Asteapta!” – i-a strigat guru. “Priveste.”

Tanara femeie s-a intors exact la timp pentru a vedea ca sita plutea deasupra apei oceanului… iar apoi s-a scufundat si a disparut. Guru s-a apropiat de eleva sa. “Nu poti sa intri putin in apa, ici si colo. Nu intri putin in apa, iar apoi dai bir cu fugitii. Trebuie sa te cufunzi cu totul in apa. Trebuie sa fii cu totul in apa.”

Iar eleva a inteles.