Caracteristicile unei Doamne

O Doamnă este, înainte de orice, o prezență elegantă și discretă, având drept virtute fundamentală echilibrul. De aici derivă, ca într-un șirag, toate celelalte virtuți care vor reflecta cu distincție caracterul ei nobil de așa manieră încât, prin simpla ei apariție, va face și pe bărbat să se poarte ca un domn.

A fi femeie ține de gen și nu este un merit, în schimb a fi doamnă ține de educație, atitudine, stil și comportament și se dobândește în timp.

În contextul zilelor noastre, se poate cumpăra aproape orice: haine, accesorii, încălțăminte scumpă, bilete la operă, dar tocmai acel element care se constituie ca diferență specifică și care definește noblețea feminină nu se poate cumpăra: atitudinea și echilibrul. De aici porneşte totul. De aici se construiește eleganța și de aici începând se clădește cu răbdare și delicatețe chipul inconfundabil al rafinamentului.

sabie

Femeia, în calitatea ei de Doamnă,  va respecta în mod tacit câteva reguli cu valoare cutumiară:

  • O Doamnă va evolua mereu. Ea va învăța din toate greșelile pe care le-a făcut.
  • O Doamnă este preocupată în egală măsură de exteriorul şi de interiorul ei. Ea se îmbracă elegant, fără a căuta să impresioneze și își cultivă cu egal interes spiritul.
  • O Doamnă va prezuma buna credință, evitând prejudecățiile și generalizările pripite. Ea este adepta nuanțărilor.
  • O Doamnă nu dă sfaturi atunci când nu îi sunt cerute.
  • O Doamnă va evita să se auto-victimizeze și nu își va plânge niciodată de milă. Rar vei auzi o Doamnă, spunând: „pe mine nu mă înțelege nimeni“
  • O Doamnă stăpânește arta conversației. Știe să vorbească distins,  are un vocabular elegant, știe să tacă retoric și știe să zâmbească senin, niciodată zgomotos.
  • O Doamnă caută partea bună a lucrurilor, știind să valorizeze binele.
  • O Doamnă va căuta mereu să-și cultive simțul estetic, citind, documentându-se, vizitând galerii de artă etc.
  • O Doamnă știe că respectul nu se impune, nu este un dat a priori, ci se câștigă prin atitutudine.
  • O Doamnă este punctuală și nu face promisiuni pe care să nu le poată onora.
  • Gesturile unei Doamne sunt mereu temperate, ea va evita în egală măsură gesturile ample, dar și pe cele excesiv de domoale.
  • O Doamnă se îmbracă adecvat momentului zilei și al evenimentului. Ea știe să respecte un Dress code!
  • O Doamnă evită situațiile conflictuale, evită bârfele şi zvonurile. Nu este vulgară.
  • A fi o Doamnă nu presupune a fi perfectă, a nu avea slăbiciuni și defecte. O Doamnă este conștientă de slăbiciunile ei și deopotrivă de calitățile pe care le are, având conștiința limpede a valorii de sine.

Simplitatea dezarmantă, discreția si șarmul ei transcend orice modă. Trecerea timpului nu va uza nicicând virtuțile pe care o Doamnă le manifestă suveran, cu un calm desăvârșit, înfrumusețând orice loc.

Subscriu fără rezerve cuvintelor spuse de Candace Simpson-Giles: „Să fii considerată o „doamnă” ar putea fi unul dintre cele mai mari complimente pe care o femeie poate să îl primească în viață”.  

business-lady

sursa

Perle de intelepciune japoneza

wisdom

1. Un obiect în plus e o grijă în plus.

2. Fără oameni simpli nu există oameni mari.

3. Memorează recunoștința ca și supărarea.

4. Nu s-a întâmplat vreodată ca cineva în pielea goală să piardă ceva.

5. Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere.

6. Fă ce poți, iar ceea ce nu poți lasă în voia soartei.

7. Dacă întrebi – ți-e rușine un minut, iar dacă nu știi – ți-e rușine toată viața.

8. Când vine nenorocirea, bizuie-te doar pe tine.

9. După ce te-ai gândit bine – hotărăște, iar după ce ai hotărât – nu te mai gândi.

10. Nu există dușman mai periculos decât prostul.

11. Nu-l reține pe cel ce pleacă și nu-l alunga pe cel ce vine.

12. Cazi de 7 ori și ridică-te de 8 ori.

13. În casa în care oamenii râd, vine fericirea.

14. Dacă o problemă poate fi rezolvată, atunci nu trebuie să-ți faci griji. Dacă problema nu are soluții, e inutil să-ți faci griji.

15. Omul rău încearcă să se justifice, omul bun – să-și îndrepte greșeala.

16. Fii învățătorul inimii tale – nu-i permite inimii să devină învățătorul tău.

17. Repede înseamnă încet, dar fără întreruperi.

18. Negustorul înțelept nu-și scoate chiar la început toată marfa.

19. Uneori o clipă e mai de preț ca o comoară.

20. Fii precaut cu cel ce tace.

sursa

Lumea

happiness

Lumea este modelata din ce in ce mai mult sa ne aduca la depresie. Fericirea nu e foarte buna pentru economie. Daca am fi fericiti cu ceea ce avem, de ce am avea nevoie de mai mult? Cum vinzi o crema anti-imbatranire? Faci pe cineva ingrijorat ca imbatraneste. Cum convingi pe cineva sa voteze un partid politic? Il faci sa fie ingrijorat cu privire la imigrare. Cum convingi pe cineva sa cumpere asigurari? Il faci sa se teama de absolut orice. Cum ii convingi sa recurga la chirurgie plastica? Accentuandu-le defectele fizice. Cum ii convingi sa se uite la un show de televiziune? Ii faci sa se ingrijoreze ca vor pierde ceva daca nu se uita. Cum ii convingi sa cumpere un smartphone nou? Ii faci sa se simta lasati in urma.

A fi calm devine un fel de act revolutionar. A fi fericit cu existenta ta ne-upgradata. A fi confortabil cu sinele nostru haotic si uman, nu e bun pentru afaceri.

Calatoria inimii – constienta

fire

[..]Reactiile defensive nu fac decat sa complice situatia, pentru ca nu sunt raspunsuri adecvate la ceea ce se intampla. Ca sa aflu ce se intampla, trebuie sa las deoparte povestile si sa revin cu o constientizare proaspata in situatie.

Ca sa-mi recapat constienta, trebuie sa ma retrag putin din vartejul reactiilor. Chiar daca asta necesita antrenament la inceput, e oricand posibil, pentru ca natura constientei e mobila si fluida. In loc sa ma las in continuare aruncat in toate partile de ganduri si emotii turbulente, imi pot lasa mintea sa se indeparteze de ele, ca un obiectiv cu zoom care distanteaza, si pur si simplu sa recunosc durerea pe care o simt. Cand pot face asta, e ca si cum as iesi dintr-un foc aprins care ma consuma, si ma asez langa el.

Dupa ce imi creez un spatiu doar pentru mine, nu mai sunt cuprins de flacari. Pot lasa focul sa fie acolo, asa cum este, fara sa trebuiasca sa-i rezist. Inca ii mai simt caldura, dar nu ma mai arde de viu. Cu alte cuvinte, cand fac loc durerii mele sa fie si cand pot fi prezent „alaturi de ea”, „la marginea ei”, atunci imi gasesc locul. Acest lucru aduce usurare. Nu mai sunt blocat intr-o lupta de rezistenta. In schimb, am mai multa claritate – pot sa recunosc pur si simplu ca ma doare, fara sa devin atat de implicat intr-o drama creata in jurul acestei dureri. Am mai multa libertate de miscare pentru ca nu sunt prins in reactia contra durerii. Si, gasindu-mi locul, simt mai multa stabilitate si forta.

Dupa ce am facut loc pentru durerea mea si mi-am recastigat astfel claritatea, pot sa infrunt durerea mai direct. Fara sa incerc sa-mi „dau seama ce e cu ea”, pot sa stau alaturi de ea intr-un spirit cercetator. Chiar daca mintea imi ofera multe povesti despre motivul pentru care ma simt atat de rau, in realitate nu stiu cu adevarat de ce ma doare atat de mult acum sau ce trebuie sa fac in continuare. In loc sa incerc sa inteleg lucrurile cu mintea, pot cauta indicii in durere. Lasandu-mi constienta sa penetreze durerea intr-o maniera interogativa blanda, pot sa o cercetez („Ce ma doare atat de mult in acest moment?”) si sa ascult ce are sa-mi spuna sentimentul.

Cand fac asta, incep sa vad cum cuvintele partenerei mele au atins o parte din mine cu care mi-e dificil sa ma impac, una pe care as prefera sa nu trebuiasca sa o recunosc.

Sa devii constient de ce se intampla e simplu, dar nu e intotdeauna un lucru usor de facut. Asta pentru ca investim efort in mentinerea si promovarea unei versiuni vechi si familiare asupra realitatii, fapt care ne impiedica sa vedem ce se intampla de fapt. In special in domeniul iubirii, suntem orbiti de sperante si frici conditionate, de prejudecati valorizate, credinte si opinii de tot felul, atat personale, cat si colective.

Perpetuam modalitatile conditionate de a percepe lumea prin povesti repetitive pe care ni le spunem singuri despre „cum stau lucrurile”. Aceste povesti sunt produse ale mintii, judecati sau interpretari care plaseaza ceea ce se intampla intr-un cadru familiar. De obicei, nu recunoatem povestile drept propria noastra inventie; credem in schimb ca ele reprezinta realitatea. Povestile opereaza de obicei pe fundalul mintii, ca parte a unui flux continuu de vorbarie subconstienta pe care o purtam cu noi insine. Cu cat suntem mai putin constienti de modul in care ne controleaza, cu atat ele ne mentin mai blocati in vechi tipare de comportament. Cele mai mari obstacole in relatii sunt de obicei povestile noastre despre cum credem ca ar trebui sa fie relatiile. („Daca iubesti pe cineva, trebuie sa-l faci mereu fericit… trebuie sa vrei mereu sa fii alaturi de el… trebuie sa-ti lasi furia la o parte.”) Acestea ne ingusteaza optiunile si ne tin inchisi in cutii foarte stramte.

Tesatura densa de credinte, povesti, tipare de reactie ascunse actioneaza ca un filtru care intuneca si bareaza claritatea si fluiditatea naturala a constiintei noastre. Pentru ca plasa e atat de groasa si de incurcata, trebuie sa gasim modalitati de a ne surprinde in actul construirii povestilor, de a vedea prin ele si a ne intoarce la o constientizare de baza, simpla, a ceea ce se intampla aici si acum. Trebuie sa descoperim ca putem, in orice moment, sa trecem de la gand la constientizare, care e spatiul mai larg in care se nasc gandurile si povestile. Astfel, la fel cum exersarea cu un instrument muzical ne permite sa cantam mai cursiv, la inceput trebuie sa practicam deliberat constientizarea inainte ca ea sa poata curge mai fluid si sa reflecte singura cu mai multa acuratete. In traditia zen, acest lucru se numeste „slefuirea oglinzii”. Cu o constiinta mai vasta, putem incepe sa miscam din loc povestile care ne controleaza comportamentul, dobandind o mai mare claritate si libertate in viata noastra.

sursa: John Welwood – Calatoria inimii

Portretul cuiva care a eliminat toate zonele eronate I

err

Sunt prea ocupati sa fie ca sa observe ce fac vecinii.

Individul complet lipsit de zone eronate pare sa fie un personaj fictiv, dar eliberarea de comportamente autodistructive nu e ceva fantezist, ci posibil cu adevarat. Iti sta la indemana sa functionezi optim, iar a fi perfect sanatos mental in momentul prezent e o optiune realista.

Oamenii fara zone eronate sunt altfel decat restul lumii. Ei pot arata ca toti ceilalti, dar au calitati speciale, care nu sunt de natura rasiala, socio-economica sau sexuala. Nu corespund perfect vreunui rol, loc de munca, model geografic, nivel educational sau financiar. Au ceva diferit, dar diferenta nu este vizibila in factorii traditionali externi, in functie de care judecam in mod obisnuit oamenii. Pot fi saraci sau bogati, barbati sau femei, negri sau albi, pot locui oriunde si face aproape orice. Compun un grup variat, dar toti impartasesc aceeasi caracteristica, lipsa zonelor eronate. Cum poti sa stii cand ai dat peste asemenea oameni? Urmareste-i atent! Asculta-i! Si iata ce vei descoperi.

In primul rand si cel mai evident, vei vedea niste oameni carora le face placere aproape totul in viata – oameni care se simt bine indiferent ce fac si care nu-si irosesc timpul vaitandu-se sau regretand ca lucrurile nu stau altfel. Viata ii entuziasmeaza si isi doresc tot ce pot obtine de la ea. Le plac picnicurile, filmele, cartile, concertele, sportul, orasele, femeile, animalele, muntii si tot restul. Iubesc viata. Cand te afli in preajma lor, vei constata ca nu se aud murmure sau gemete, nici macar oftaturi pasive. Daca ploua, le place. Daca e cald nu se plang, ci se bucura. Daca se nimeresc intr-un blocaj de circulatie, se afla la o petrecere sau sunt complet singuri, iau lucrurile asa cum sunt. Nu se prefac ca le place, ci accepta situatia cu o neobisnuita capacitate de a gasi partea ei buna. Daca ii intrebi ce le displace, vor trebui sa se gandeasca mult pana sa-ti dea un raspuns cinstit. Nu le trece prin minte sa se adaposteasca de ploaie, pentru ca ploaia li se pare frumoasa sau incitanta, o experienta care merita traita. Le place. Baltile nu ii infurie, le vad, lipaie prin ele si le accepta ca pe o parte necesara a vietii. Le plac pisicile? Da. Ursii? Da. Viermii? Da. Chiar daca nu se omoara dupa lucruri inconfortabile precum boala, seceta, tantarii sau inundatiile, nu-si irosesc niciodata clipele prezente plangandu-se  de asemenea lucruri sau dorindu-si sa nu fi existat. Daca apar situatii care se cer eradicate, le vor eradica – si asta le va face placere. Oricat ai incerca, iti va veni greu sa inventezi o activitate care sa nu le fie pe plac. Sunt oameni care iubesc cu adevarat viata, care se cufunda in ea complet, obtinand tot ce se poate obtine de la ea.

Oamenii sanatosi si impliniti nu cunosc sentimentul de vina si nici anxietatea care insotesc momentele prezente de imobilizare din cauza unor evenimente trecute. Desigur, pot recunoaste ca au gresit si isi pot promite ca vor evita un comportament care s-a dovedit contraproductiv, dar nu-si pierd timpul regretandu-si faptele sau fiind suparati pentru ca le displace un lucru pe care l-au facut mai demult. Lipsa totala a vinovatiei este marca persoanelor sanatoase. Ele nu se lamenteaza din cauza trecutului si nu incearca sa-I faca pe altii sa aleaga vinovatia, punand intrebari prostesti precum: “De ce n-ai procedat asa?” sau “Nu ti-e rusine?” Acesti oameni par sa stie ca viata traita deplin nu reprezinta nimic mai mult decat atat si ca vinovatia, in orice cantitate, nu poate modifica trecutul. Ei insisi se elibereaza cu usurinta de sentimentul vinovatiei; si, pentru ca asa e normal, nu ii imping niciodata pe altii sa aleaga vinovatia. Inteleg ca a te simti stanjenit in momentul prezent nu face decat sa accentueze imaginea negativa a propriei persoane si ca mai importante sunt lectiile trecutului, nu remuscarile provocate de el. Nu ii vei vedea niciodata manipulandu-i pe cei din jur, dar nici ei nu se vor lasa manipulati. Nu se vor infuria pe tine, ci doar te vor ignora. In loc sa se supere, iti vor intoarce spatele sau vor schimba subiectul. Strategiile care functioneaza cu rezultate atat de bune asupra majoritatii oamenilor dau gres cu acesti indivizi sanatosi. In loc sa-si impuna, lor insisi si altora, suferinta vinovatiei, ei prefera sa n-o bage in seama cand isi face aparitia.

Oamenii fara zone eronate sunt, de asemenea, oameni care nu-si fac griji. Situatiile care pe multi ii innebunesc pe ei abia daca-i ating. Nici nu-si fac planuri, nici nu le amana. Refuza sa se ingrijoreze si se lipsesc de anxietatea care insoteste grijile. De fapt nu stiu cum sa se ingrijoreze. Nu face parte din repertoriul lor. Nu sunt neaparat calmi in orice moment, dar nici dispusi sa-si petreaca momentele prezente suferind din cauza unor evenimente viitoare asupra carora n-au niciun control. Se concentreaza asupra prezentului si poseda un sistem de semnale interne ce par sa le reaminteasca incontinuu ca grija trebuie consumata in prezent.

Oamenii acestia traiesc acum, nu in trecut sau in viitor. Nu se simt amenintati de ceea ce nu cunosc si cauta experientele noi si nefamiliare. Adora ambiguitatea. Savureaza clipa, pentru ca stiu ca ea e tot ce au. Nu-si fac planuri depinzand de evenimentele viitoare pentru ca apoi sa ramana inerti, in asteptarea lor. Momentele dintre evenimente trebuie traite la fel de intens ca si cele ocupate de evenimente, iar ei au darul neobisnuit de a gasi placere in viata de zi cu zi. Nu amana, economisind pentru zile negre, si chiar daca societatea ii dezaproba, su-si fac singuri reprosuri. Acumuleaza fericirea acum si, cand soseste un alt acum, viitor, il acumuleaza si pe acela. Acesti oameni se bucura mereu – pentru ca inteleg ce prostie este sa astepti sa te bucuri. E un mod de a trai natural, asemanator cu al copiilor sau al animalelor. Se grabesc sa “apuce” implinirea in prezent, in timp ce majoritatea oamenilor isi petrec viata asteptand recompense, dar nu reusesc  sa le savureze niciodata.

Acesti oameni sanatosi sunt socant de independenti. Isi iau zborul din cuib si, chiar daca isi iubesc familia si ii sunt devotati, considera independenta superioara dependentei, indiferent de relatie. Pun pret pe viata libera de asteptari. Relatiile lor sunt bazate pe respectul reciproc fata de dreptul unui individ de a lua decizii in privinta propriei persoane. Pentru ei, iubirea nu inseamna sa-i impui fiintei iubite anumite valori. Acorda o mare importanta intimitatii, ceea ce-i poate face pe cei din jur sa se simta respinsi sau desconsiderati. Uneori le place singuratatea si vor face tot posibilul ca viata lor privata sa fie ocrotita. Nu-i vei gasi implicati in multe relatii sentimentale. Sunt selectivi in iubire, dar iubesc profund si tandru. Celor dependenti sau nesanatosi le vine greu sa-i iubeasca, pentru ca tin enorm la libertatea lor. Daca cineva are nevoie de ei, resping aceasta nevoie ca pe ceva daunator nu numai lor, ci si celuilalt. Vor ca cei dragi sa fie independenti si sa-si traiasca din plin viata. Chiar daca le place compania celorlalti, vor neaparat ca ei sa stea pe propriile picioare, fara carje sau sprijin. De aceea, cand incerci sa te sprijini de ei, constati ca dispar – mai intai emotional, apoi si fizic. Refuza sa fie dependenti – sau sa-i vada pe altii dependenti  de ei –  intr-o relatie matura. Cu copiii sunt un model de grija, dar le incurajeaza increderea in sine aproape de la bun inceput, oferindu-le multa dragoste la fiecare cotitura.

Sursa: Wayne Dyer – Zonele tale eronate

De ce un barbat liber este cel mai terifiant lucru pentru o femeie

fire

Un barbat liber este cel mai terifiant lucru ce i se poate intampla unei femei pentru ca atunci cand un barbat devine liber:

Nu mai poate fi dresat.

Nu mai poate fi modelat.

Nu mai poate fi controlat.

Nu mai poate fi manipulat sa devina ce vrem noi sa fie.

Te plangi ca barbatul tau nu este suficient de puternic, ca nu te fute suficient de tare, sau suficient de bine, sau suficient de des, ca nu este suficient de puternic, pasional, excitant sau de masculin.

Spui ca vrei un rege care este stapan pe el si matur. Un barbat care nu e dependent de iubirea mamicii, sau flamand dupa ingrijirea ei si atat de speriat de retragerea acesteia incat ar face orice pentru a ramane conectat la ea.

Dar ce nu poti sa-ti dai seama este ca tocmai ceea ce l-ar face pe el cum vrei tu sau mai mult decat atat este exact ceea ce in momentul in care apare cu adevarat ameninta sa-ti distruga in totalitate fanteziile tale de printesa Disney si contractele crestine conditionate care le mentin in viata.

Si tampenia asta e terifianta.

Integritatea unui barbat liber este mai importanta pentru el decat nevoia de a-ti obtine tie aprobarea.

Te iubeste, dar se iubeste pe sine mai mult.

Un barbat liber spune ‘nu’ cand vrea sa spuna nu si ‘da’ cand vrea sa spuna da, si este 100% angajat in a-si trai propriul adevar si propria cale, indiferent daca tu alegi sa mergi cu el sau nu.

Genul asta de barbat este terifiant pentru ca ne pune pe noi femeile in pozitia in care tertipurile noastre pe care le-am tot testat si aplicat nu mai functioneaza pe el.

Nu-l mai putem controla cu superputerile noastre feminine emotionale si sexuale, cu trucuri care au functionat pe toti ceilalti barbati de cand am devenit fata lui tati’, acelea care tintesc precis toate punctele lui sensibile si il provoaca, il seduc, il coplesesc, il amagesc si il frustreaza petru ca tu sa obtii exact ce vrei si sa-l tii acolo.

Cand un barbat devine liber nu-l mai putem folosi pentru propriul sentiment de securitate, siguranta si posesiune.

Deodata acele lucruri devin responsabilitatea ta.

Suntem obligate sa avem propriul discernamant, sa pasim pe propria cale si sa ne gasim propriul adevar si propria implinire.

Vrei ca el sa-ti accepte si sa-ti iubeasca salbaticia, nu-i asa?

Dar cum ramane cu a lui?

A nu fi in controlul barbatilor este un lucru al naibii de terifiant pentru o femeie – care are in sange memoria torturii, violului, arderii pe rug si vanatorii de vrajitoare.

Dar nu fii prostita sa crezi ca suntem sexul slab orice-ar fi.

De-a lungul anilor multe dintre noi au invatat stiluri mai ascunse de a pastra avantajul.

Crezi ca patriarhatul este o forta periculoasa de control si opresiune?

La fel este si o femeie care vrea inelul pe deget.

Am schimbat chiar acel lucru care era menit sa ne stapaneasca – si ne-am folosit de el ca sa-i stapanim pe ei.

Revansa, poate.

Cine ar putea spune exact?

Dar adevarul este ca toti suferim din cauza asta.

Pentru ca, barbat sau femeie – nici unul din noi nu suntem aici pentru a fi instapaniti, pentru a ni se pune o lesa si pentru a ni se da recompense cand facem bine sau sa fim pedepsiti cand gresim.

Nu este vorba de poliandrie, monogamie sau felul corect de a fi impreuna. Este despre a examina ce este cu adevarat iubirea si de a te intreba daca negocierile, contractele si acordurile subtile de putere sunt iubire.

Este o dihotomie dificil de gestionat, stiu….pentru ca este o parte din noi toate careia ii face placere sa obtinem tot ce ne dorim:

Printesa.

Strengara.

Pustoaica.

Ea nu vrea sa auda ‘nu’. NICIODATA.

Ea vrea sa fie totul cum vrea ea. TOT TIMPUL.

Dar este un sacrificiu mare de platit daca lasi printesa, strengara, pustoaica sa controleze lucrurile, si asta este emascularea barbatului si moartea interioara a femeii.

Unui barbat adevarat nu i se scoala pentru fetite, exact asa cum o femeie adevarata nu se umezeste pentru baietei.

Totusi cumva continuam sa ne schimbam unul pe celalalt in exact asta si apoi ne intrebam de ce a disparut scanteia.

Si cel mai terifiant lucru despre un barbat liber este totodata si cel mai frumos, pentru ca a primi iubirea unui barbat liber este un lucru dintre cele mai hranitoare, uimitoare, puternice si speciale pe care le vei primi vreodata.

Cand el e cu tine stii ca este pentru ca vrea al dracului de tare sa fie cu tine.

Cand te alege, o vei stii pentru ca vrea asta cu fiecare bucatica din fiinta lui si este adevarul sau.

Nu pentru ca l-ai manevrat sa faca asta.

Nu din conditionare, din frica sau contracte de casatorie.

Ci pentru ca te-ai abandonat permitandu-i sa fie exact asa cum este si iubirea adevarata care are potentialul de a inflori de aici este magnifica.

Pentru ca poti cu adevarat accepta si primi cine este el cu adevarat, decat o versiune diluata de compromis care a rezultat din a pune tu bot atat de eficient incat el sa cedeze.

Pentru ca in secret barbatul pe care il vrei cu adevarat, tipul ‘perfect’ pe care chiar il ‘meriti’, este cel care nu te va face mereu fericita.

Te va provoca, chiar te va si speria.

Nu-ti va face pe plac mereu – si, la naiba, o sa speri sa nu faca asta, pentru ca fericirea ta nu este treaba lui…

…este a ta.

sursa: Vanessa Florence

traducere aproximativa: subsemnata

Secretul la C.G. Jung

old

Nu exista nici un mijloc mai bun care sa apere individul de riscul de a se confunda si contopi cu ceilalti decat posedarea unui secret pe care vrea sau trebuie sa-l pazeasca. Inceputurile formarii societatii lasa deja sa se iste nevoia de organizatii secrete. Acolo unde nu exista secrete de protejat din motive suficiente, se inventeaza sau se ticluiesc “secrete”, care sunt apoi “stiute” si “intelese” doar de initiatii privilegiati, ca, de exemplu, in cazul rozacrucienilor si al multor altora. Printre aceste pseudosecrete exista – in mod ironic – secrete veritabile, care nici macar nu sunt stiute de initiati, de pilda in acele societati care si-au imprumutat “secretul” mai cu seama din traditia alchimica.

Nevoia de a se inconjura de secrete este de o importanta vitala in stadiul primitiv, caci secretul comun furnizeaza cimentul necesar coeziunii grupului. In stadiul social, secretul inseamna o compensare folositoare pentru lipsa de coeziune a personalitatii individuale care, din cauza unor recaderi constante in identitatea initiala, inconstienta cu ceilalti, se tot desface. Atingerea telului, si anume a unui individ constient de specificul lui, devine astfel o munca educativa indelungata, aproape lipsita de speranta, intrucat si comunitatea unor indivizi in parte, care au avut privilegiul unei initieri, este realizata, la randul ei, tot numai printr-o identitate nestiuta, chiar daca aici este vorba de o identitate diferentiata social.

Societatea secreta este o etapa intermediara pe drumul spre individuatie: individul lasa inca pe seama unei organizatii colective efectuarea diferentierii lui de ea; deci inca nu s-a recunoscut ca de fapt este sarcina individului sa stea pe propriile sale picioare, distingandu-se de toti ceilalti. Toate identitatile colective, ca apartenenta la organizatii, profesiunile de credinta pentru cutare sau cutare “-ism” si altele asemenea stau ca o piedica in calea indeplinirii acestei sarcini. Identitatile colective sunt carje pentru paralitici, scuturi pentru fricosi, paturi pentru lenesi, crese pentru iresponsabili, dar constituie, in egala masura, si adaposturi pentru saraci si slabi, un port protector pentru naufragiati, un san al familiei pentru orfani, o tinta glorioasa, de mult ravnita, pentru ratacitori dezamagiti, o tara a fagaduintei pentru pelerini obositi, o turma si un tarc sigur pentru oi ratacite si o mama, care inseamna hrana si crestere. Ar fi, asadar, incorect sa privim etapa intermediara ca obstacol; dimpotriva, ea inseamna pentru foarte mult timp de acum incolo singura posibilitate de existenta a individului, care pare, azi mai mult ca oricand, amenintat de anonimat. Aceasta etapa intermediara este inca atat de esentiala in epoca noastra, incat e considerata de multi, cu o anumita justificare, ca tel final, in timp ce orice incercare de a sugera omului eventualitatea unui pas in plus pe drumul independentei apare drept impertinenta sau aroganta, drept fantasma sau imposibilitate.

Se poate totusi intampla ca un individ sa se vada constrans, din motive suficiente, sa efectueze pe propriile picioare drumul spre departari, intrucat in toate invelisurile, formele, adaposturile, modurile de viata, atmosferele ce i se ofera nu le gaseste pe acelea de care are el nevoie. Va merge singur si va reprezenta societatea proprie lui. El va fi propria lui multiplicitate, alcatuita din felurite pareri si tendinte. Acestea nu merg insa necesarmente in aceeasi directie. Din contra, el va fi in dubiu cu sine insusi si i se va parea foarte greu sa-si unifice propria diversitate intr-o actiune comuna. Chiar daca in exterior este aparat prin formele sociale ale etapei intermediare, asta inca nu inseamna ca poseda o protectie contra diversitatii interioare, care-l dezbina de sine insusi si-l face sa afle scapare in identitatea cu lumea din afara.

Dupa cum cel initiat in secretul societatii sale isi afla scaparea intr-o colectivitate nediferentiata, tot asa si individul are nevoie pe poteca lui singuratica de un secret care, din diferite motive, nu poate sau nu are voie sa fie divulgat. Un astfel de secret il constrange sa se izoleze in proiectul sau individual. Foarte multi indivizi nu pot suporta aceasta izolare. E vorba de nevroticii obligati sa se joace de-a v-ati ascunselea cu ceilalti ca si cu ei insisi, fara a-i putea lua nici pe unii nici pe ceilalti in serios. De regula, ei isi jertfesc telul individual nevoii lor de asimilarein colectiv, la care ii incurajeaza toate opiniile, convingerile si idealurile din jur. Impotriva acestora din urma nu exista, de altfel, nici un fel de argumente rationale. Numai un secret pe care nu-l putem trada, adica unul care ne inspira teama sau pe care nu-l putem exprima in cuvinte descriptive (si care de aceea apartine aparent categoriei “ideilor nebunesti”) poate impiedica regresul altminteri inevitabil.

Nevoia unui astfel de secret este in multe cazuri atat de stringenta, incat se produc ganduri si actiuni de care nu mai putem fi responsabili. Adesea, indaratul lor nu zac un capriciu si aroganta, ci o dira necessitas inexplicabila individului. Aceasta necesitate cruda il napadeste pe om cu o fatalitate ineluctabila si ii demonstreaza ad ocultos, poate pentru prima data in viata lui, prezenta unor factori straini mai puternici decat el in domaniul sau cel mai intim, unde se credea stapan.

(…)Nevrotic devine insa oricine incearca sa obtina ambele deodata: sa-si urmeze telul individual si sa se adapteze colectivitatii.

………………………

E important sa avem un secret si presimtirea a ceva ce nu poate fi cunoscut. Ne umple viata cu o nuanta de impersonal, cu un numinosum. Cine n-a facut niciodata experienta acestui lucru a pierdut ceva esential. Omul trebuie sa simta ca traieste intr-o lume care este misterioasa intr-o anumita privinta, sa simta ca in ea se intampla si lucruri a caror experienta o poate face, chiar daca raman inexplicabile, si nu numai acelea care se desfasoara in limitele asteptarilor. Neasteptatul si incredibilul tin de aceasta lume. Numai atunci viata este intreaga.

C. G. Jung – Amintiri. Vise. Reflectii