Category Archives: Carti cu care m-am imprietenit

Pe calea mea

20180810_190223

Oamenii cu adevarat religiosi glumesc intotdeauna pe seama propriei religii; credinta lor este atat de puternica, incat si-o pot permite. Mare parte din secretul vietii consta in a sti cum sa razi si, de asemenea, cum sa respiri.

…………

Secretul rezida in cautator.

…………

Cea mai inalta forma de religie este transcenderea religiei. ( Frederic Spiegelberg)

…….

Alan Watts a urmat o universitate pe care si-a conceput-o singur. Practica zazen mai rar, preferand meditatia in miscare.

…………

Yoga este uneori cea mai sofisticata modalitate de amanare a eliberarii.

……………

„era o femeie de o frumusete frapant de inteligenta”

…………….

Daca locuiesti in varful unui munte, nu ai cum sa-l vezi.

……….

Adevarata religie consta in transformarea nelinistii in ras.

……………..

Nu incerca sa-i invete pe altii; el pur si simplu isi urma nebunia.

Sursa: Alan Watts – Pe calea mea

 

Advertisements

Evanghelia eseniana

20180809_110636

Am avut parte de o deosebita surpriza citind Evanghelia Eseniana a Pacii si fragmente din scrierile eseniene.

Sfanta Treime este alta: Tatal Ceresc, Mama Pamanteasca si Fiul Omului. In loc de Sfantul Duh apare Mama Pamanteasca. Ea apare ca parte semnificativa a Divinului care este implicata in aspectul material al realitatii, cu alte cuvinte, ca stapana a materiei, a corpurilor fizice ale tuturor fiintelor vii si a sanatatii lor. Cum putea aparea aspectul divin feminin in invataturile bisericesti? Bineinteles ca aceasta l-a indepartat.

Cand Iisus s-a referit la Arborele Vietii aratand ca acesta este un Mister al Misterelor, spune ca El se afla in mijlocul Gradinii Eternintatii, din Marea Eternitatii si ca are sapte ramuri catre cer si sapte radacini; cele sapte ramuri sunt alcatuite din cei sase ingeri ai Tatalui Ceresc impreuna cu Tatal Ceresc, iar radacinile sunt alcatuite din cei sase ingeri ai Maicii Pamantesti, impreuna cu Maica Pamanteasca.

Cei sase ingeri ai Tatalui Ceresc (care tin de spirit) sunt:

Ingerul Intelepciunii

Ingerul Puterii

Ingerul Creatiei

Ingerul Vietii Eterne

Ingerul Pacii

Ingerul Iubirii

Ingerii Maicii Pamantesti (care tin de corp) sunt:

Ingerul Soarelui

Ingerul Apei

Ingerul Aerului

Ingerul Pamantului

Ingerul Vietii

Ingerul Bucuriei.

Ingerii sunt aici mai degraba diversele atribute ale lui Dumnezeu.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu le vad general valabile. Aceste atribute pot fi regasite in hermetism, in filozofia perena, in budism si alte religii… nu doar exclusivist in scrierile crestine. La un moment dat, citind despre Dumnezeu in Evanghelia Eseniana, aveam impresia ca citesc Tao te Ching si despre Tao. Iata:

El nici nu se manifesta,

Nici nu se ascunde.

El nu este revelat,

Nici nerevelat.

Copiii Mei, nu exista cuvinte

De a exprima ceea ce este El!

Un alt aspect abordat de Iisus este alimentatia. Subliniaza importanta ajunarii, ca omului i-ar fi suficiente doua mese pe zi, chiar si una singura… si ca mancarea sa fie vie, din ceea ce ofera natura, nealterata de foc si fermentatie. Pomeneste de curatarea trupului cu ajutorul ingerilor Mamei Pamantesti: Soarele, Aerul, Apa, Pamantul, Bucuria…

Simplu, natural si frumos.

Iubindu-l pe Pablo, urandu-l pe Escobar

20180808_111714

O femeie ale carei inteligente si forte ii depasesc frumusetea exterioara…

Din fericire, nu-l iubesc pe Pablo cu o pasiune exclusivista sau posesiva, ci cu inima si sufletul, cu capul si cu trupul, nebuneste, dar nu irrational, fiindca, mai presus de el, ma iubesc pe mine insami.

…………………

Raman cu gandul la faptul ca nu trupul femeilor trece prin mainile barbatilor, ci capetele barbatilor trec prin mainile femeilor.

………

Eu si Pablo ne surprindem, ne scuturam, ne contrazicem, ne infruntam si ne scandalizam reciproc de fiecare data, ne impingem pana la limita inainte de a reveni cu picioarele pe pamant, dupa ce l-am facut pe celalalt sa se simta, pentru scurt timp, un dumnezeu uman atotputernic pentru care nimic nu este imposibil. Fiindca nu exista nimic, nimic pe lume care sa faca un ego sa pulseze mai mult decat sa intalneasca un altul pe potriva sa, cata vreme acesta este de sex opus, iar trupurile lor sfarsesc inlantuite.

………….

Din principiu, nu vorbesc niciodata despre un barbat pe care l-am iubit cu altul.

Sursa: Virginia Vellejo – Iubindu-l pe Pablo, urandu-l pe Escobar

Soldatii zen

20180705_163214

De ce n-am avut religia japonezilor, care privesc sacrificiul pentru patrie drept binele cel mai mare? (Adolf Hitler)

 

La sfarsitul anilor 1950, jurnalistul si autorul Arthur Koestler a facut o calatorie in Orient si s-a intalnit cu cativa lideri spirituali. Relatarea calatoriilor sale a fost publicata in cartea The Lotus and the Robot. In ultimul capitol intitulat „The Stink of Zen”, Koestler se ocupa de problema amoralitatii zenului si merge pana la a-l critica pe Suzuki, invatatul zen care a facut cunoscuta practica zen publicului larg. El citeaza din lucrarea lui Suzuki, Zen and Japanese Culture:

„Zen este…extrem de flexibil prin faptul ca se adapteaza la aproape orice filosofie si doctrina morala, cu conditia sa nu-i fie afectata invatatura intuitiva. Poate fi gasit unit cu anarhismul sau fascismul, comunismul sau democratia, ateismul sau idealismul.”

Koestler a comentat ca acest pasaj „putea sa vina din partea unui jurnalist nazist cu o minte inclinata spre filosofie sau de la unul dintre calugarii zen care au devenit piloti sinucigasi”. Intalnirile cu invatatorii zen n-au facut decat sa-i intareasca ideea ca zen nu este deloc interesat de moralitate sau etica sociala. Cand a intrebat despre persecutia religiei in tarile totalitare sau despre camerele de gazare ale lui Hitler, raspunsurile au aratat in general o lipsa de interes in diferentierea faptelor bune de cele rele. El a considerat acest lucru „o toleranta lipsita de caritate” si s-a aratat sceptic cu privire la contributia pe care budismul zen putea s-o aiba in perioada postbelica la insanatosirea morala a Japoniei sau a oricarei alte tari.

In acest scurt capitol, Koestler a aratat cu degetul un fenomen de proportii inimaginabile. Patruzeci de ani mai tarziu, toata lumea a aflat ca „duhoarea zenului” a dominat Japonia in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; Koestler avea dreptate.

Brian Victoria, preot zen si istoric al religiilor, a fost cel care a adus la lumina dovezile. El a aratat ca, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, militarii japonezi au folosit ideile si tehnicile de meditatie ale budismului zen si ca liderii budismului zen si-au exprimat explicit sprijinul pentru razboi. Verdictul lui Victoria a fost la fel de taios ca o sabie de samurai. Astfel, el a dezvaluit faptul ca aproape toti liderii budisti din Japonia erau sustinatori ferventi ai militarismului japonez. In consecinta, a sustinut istoricul, budismul zen a incalcat atat de profund principiile fundamentale ale budismului, incat n-ar mai trebui recunoscut ca expresie a Boddidharma. In contextul religios occidental, aceasta echivaleaza cu a afirma ca intr-o anumita perioada (sa spunem, in timpul Inchizitiei), Biserica Catolica nu a fost o expresie a invataturilor lui Hristos.

Victoria a dezvaluit metodic ca razboaiele si uciderile erau considerate manifestari ale compasiunii budiste, ale altruismului si devota mentului fata de imparatul Japoniei. Codul soldatilor, pe care toti trebuiau sa-l invete pe de rost in 1941, avea o sectiune intitulata „Conceptia despre viata si moarte” unde scria:

„Ceea ce stapaneste viata si moartea este spiritul semet al sacrificiului de sine pentru binele public. Trecand dincolo de viata si de moarte, fugi degraba sa-ti indeplinesti datoria. Istovindu-ti forta trupului si a mintii, gaseste cu calm bucuria de a trai in datoria eterna”.

Retorica violenta a extremismului religios este, probabil, universala, dar, in cazul budismului zen, culmea spirituala a acestuia – obtinerea altruismului iluminat – , a fost folosita in pregatirea soldatilor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, care erau dispusi sa se sacrifice ca si cum vietile lor n-ar fi avut nicio importanta. Astfel, un maior ii sfatuia astfel pe soldati:

„[Soldatul] trebuie sa devina una cu superiorul lui. De fapt, trebuie sa devina superiorul acestuia. In  mod similar, el trebuie sa devina ordinul pe care il primeste. Cu alte cuvinte, eul sau trebuie sa dispara”.

Promisiunea vietii eterne pe care o fac crestinismul si islamismul este inlocuita la budisti cu ideea ca, devenind altruist, viata si moartea iti sunt nediferentiate. Nu mai ai nimic de pierdut murind pe campul de lupta dupa ce realizezi vacuitatea eului. Acest spirit este adanc inradacinat in budismul japonez, mergand pana in epoca samurailor. Takuan, un vestit maestru zen din secolul al XVII-lea, a scris:

„Sabia ridicata nu are vointa proprie, totul e vacuitate. Este ca lumina fulgerului. Omul  care e pe cale sa fie doborat este si el vacuitate, asa cum e cel care manuieste sabia. Niciunul dintre ei nu poseda o minte care sa aiba vreo substantialitate. Intrucat fiecare dintre ei este vacuitate si nu are minte, omul care loveste nu este om, sabia din mainile sale nu este sabie, iar acel „eu” pe cale sa fie doborat e ca si cum un vanticel de primavara ar fi spintecat de un trasnet”.

D.T.Suzuki a exprimat acelasi punct de vedere in secolul al XX-lea. El a comparat in mod elocvent folosirea de un maestru zen a sabiei cu producerea unei capodopere artistice. Desi maestrul zen nu are intentia de a provoca rau nimanui, inamicul apare si se face victima spadasinului iluminat, sugereaza Suzuki. E ca si cum sabia actioneaza fara un agent sau prin intermediul unui robot, daca vrem sa folosim o imagine mai putin poetica. Atunci nu mai e de mirare ca Hitlersi ceilalti nazisti au fost indragostiti de zen. Heinrich Himmler, comandantul trupelor SS, care era obsedat de idei ezoterice si trimisese experti in Tibet si India, credea ca toti militarii sai trebuiau sa actioneze cu „decenta”. Prin decenta el intelegea ca nu trebuiau sa fie atinsi de slabiciunea umana atunci cand priveau miile de cadavre asezate unul langa celalalt, asa cum cadeau in gropile comune din lagarele de concentrare. Dupa razboi, cand a fost  prins si interogat, nu a avut nici urma de o idee despre monstruozitatea actiunilor sale; asemenea unui maestru zen, parea indiferent.

Cand cartea lui Brian Victoria, Zen at War, a fost tradusa in japoneza, a avut un impact neprevazut. In loc sa incerce sa nege legaturile dintre budismul zen si militarism, mai multi maestri zen au recunoscut ca asa stateau lucrurile si si-au cerut scuze oficial. A fost o calatorie lunga pentru Victoria, care a fost hirotonit in 1964 preot zen deoarece credea ca budismul zen era lipsit de violenta care marcase religiile occidentale. Dar nu si-a pierdut credinta. El sustine principiile nonviolente ale budismului si neaga posibilitatea uciderii din compasiune, sustinand ca in nicio imprejurare un bodhisattva nu poate folosi in mod legitim violenta pana la punctul in care sa ia efectiv viata unei alte fiinte umane.

Totusi, asta ne lasa fara raspuns la o alta intrebare, nu mai putin dificila: Ce sa intelegem, cand un bodhisattva sau, in traditia zen, cineva care a atins satori si cu toate acestea comite acte violente, este acea persoana cu adevarat iluminata? Paradoxal, da. Dupa razboi, Suzuki, desi nu a retractat niciuna dintre lucrarile sale anterioare, a sustinut ca numai iluminarea nu este suficienta pentru a te face un preot zen responsabil. Un preot zen are de asemenea nevoie sa foloseasca discernamantul intelectual, deoarece iluminarea in sine este doar o stare a fiintei care nu poate distinge binele de rau.

Asta nu seamana cu ceea ce am fost obisnuiti sa auzim. In Orient, iluminarea este privita aproape ca sfintenia in Occident – oricine atinge o astfel de stare a fiintei este de asteptat sa fie o culme de altruism si de iubire. Adeptii isi venereaza invatatorii spirituali, tratandu-i adesea ca pe intruchipari vii ale nirvanei sau ale lui Dumnezeu. Ideea ca cea mai inalta realizare a dezvoltarii spirituale s-ar putea sa nu fie de ajuns pentru a distinge binele de rau este tulburatoare. Se profileaza doua ipoteze: fie iluminarea nu te face neaparat sa actionezi intr-o maniera lipsita de egoism sau pasnica; fie acele persoane pe care le credem iluminate nu sunt atat de sfinte cum par. Misticii din toate timpurile au avertizat cu privire la pericolul infatuarii spirituale. Theresa de Avila, o mistica spaniola crestina, a mers pana la a sugera ca nu trebuie sa ne incredem in bunatatea oamenilor sfinti care sunt inca in viata. In traditia crestina, comiti pacatul desertaciunii daca crezi ca esti sfant. In traditia budista, probabil ca ar fi o dovada ca maestrul cel lipsit de ego inca mai are sa se descotoroseasca de o parte din ego.

Sursa: Miguel Farias, Catherine Wikholm – Pilula Buddha

Labirintul spiritelor

books

Una din cele mai frumoase carti citite de mine… romanul acesta ce incheie tetralogia m-a lasat orfana intre lumi… si hotarata sa explorez Barcelona in cautarea Cimitirului Cartilor Uitate. 🙂

Orice om care vrea sa-si pastreze puterea de judecata are nevoie de un loc unde sa poata si sa vrea sa i se piarda urma. Locul acela, ultimul refugiu, e un soi de apendice al sufletului unde, atunci cand lumea o ia razna in comedia ei absurda, te poti retrage si faci cheia pierduta.

……………

De la un anumit moment in viata, viitorul oricarui om se afla in trecutul sau.

………

Intotdeauna fusese de parere ca destinului ii placea sa se pripaseasca prin gari atunci cand voia sa se mai odihneasca. Acolo incepeau sau se sfarseau tragedii si povesti de dragoste, plecari si intoarceri, tradari si disparitii. Umbla vorba ca viata e o gara unde aproape intotdeauna urci sau esti urcat intr-un tren gresit.

……………………

Totul a fost facut de cineva inainte. Cel putin lucrurile care merita facute. Smecheria e sa incerci sa le faci putin mai bine.

………….

Fiecare trebuie sa comita propriile greseli, nu pe ale altora.

………..

O poveste nu are nici inceput, nici sfarsit, numai porti de intrare.

………..

Uneori e mai bine sa-ti pui mintea la contributie pana la epuizare decat sa o lasi sa zaca, pentru ca atunci cand se plictiseste, incepe sa te manance de viu.

………………

Adevarul nu e niciodata perfect si nici nu se potriveste tuturor asteptarilor. Adevarul naste mereu intrebari si indoieli. Numai minciuna e credibila suta la suta, pentru ca nu trebuie sa justifice realitatea, ci doar sa includa ce vrem sa auzim.

……..

Ce trebuie sa incepi tu sa faci e sa nu-i mai lasi pe altii sa-ti spuna ce si cum, sa nu-ti mai scrie nimeni dialogurile.

………

Exista lucruri care se pot vedea numai pe intuneric.

……………..

O poveste nu are inceput si nici sfarsit, doar cai de acces.

O poveste e un nesfarsit labirint de cuvinte, imagini si spirite care uneltesc pentru a ne dezvalui adevarul invizibil despre noi insine. Pana la urma o poveste nu este altceva decat o conversatie intre cel care povesteste si cel care asculta, iar un povestitor poate povesti numai atat cat il tin puterile si un cititor poate citi numai cat are scris pe suflet.

Aceasta e regula de aur care sustine intregul artificiu de hartie si cerneala, pentru ca atunci cand se sting luminile, cand muzica tace si fotoliile raman goale, tot ce conteaza e mirajul intiparit in teatrul imaginatiei pe care orice cititor il are in mintea sa. Asta, plus speranta oricarui povestitor: ca cititorul si-a deschis inima pentru vreunul dinre oamenii de hartie si i-a dat ceva din el insusi ca sa-l faca nemuritor, chiar daca numai pentru cateva minute.

………………..

Julian, locul acesta e o taina, un sanctuar. Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care a scris-o si sufletul celor care au citit-o, au trait si au visat cu ea. De fiecare data cand o carte ajunge in mainile altcuiva, de fiecare data cand altcineva isi lasa privirea sa alunece pe paginile ei, un spirit creste si se face tot mai puternic. Cand bunicul tau m-a adus aici, cu multi ani in urma, locul acesta era deja foarte vechi. Poate ca e la fel de vechi ca orasul insusi. Nimeni nu stie exact de cand exista sau cine l-a creat. O sa-ti spun ce mi-a spus si mie bunicul tau. Cand piere o biblioteca sau cand se inchide o librarie, cand o carte dispare in noianul uitarii, cei care stim de existenta acestui loc, paznicii lui, facem tot ce trebuie pentru ca ea sa ajunga aici. In locul acesta cartile de care nu-si mai aminteste nimeni, cartile pierdute in negura timpului, continua sa traiasca, asteptand ca intr-o buna zi sa ajunga din nou in mainile unui nou cititor, ale unui nou spirit. La libraria noastra vindem carti noi si cumparam carti vechi, dar in realitate cartile nu au stapan. Fiecare carte de aici a fost cel mai bun prieten al cuiva. Acum ne mai are doar pe noi, Julian. Vei putea pastra secretul acesta?

Sursa: Carlos Ruiz Zafon – Labirintul spiritelor

20180627_122243

Mananca & Alearga

20180620_111847

Motto: Fii in forma! Munceste din greu! Distreaza-te!

……………

Durerea doare, nimic mai mult.

…………….

“Cu cat stii mai mult, cu atat ai nevoie de mai putin.” Yvon Chouinard

…………..

Ritm optim de alergare de 85-90 de pasi/minut,

………………..

Pasi mai mici, aterizarea sa nu fie pe calcai.

……………..

“Nu munci pentru a dobandi libertatea, ci permite-i muncii sa fie libertatea insasi.” Dogen Roshi

Sursa: Scott Jurek – Mananca&Alearga

Quiet – puterea introvertitilor intr-o lume asurzitoare

20180616_213035

Te-ai putea intreba cum un individ atat de introvertit precum profesorul Little reuseste sa vorbeasca in public atat de eficient. Raspunsul, spune el, e simplu si are legatura cu noul domeniu din psihologie pe care l-a creat aproape de unul singur, numit Teoria trasaturilor libere. Little este de parere ca trasaturile stabile si cele libere pot coexista. Conform teoriei mentionate, ne nastem si suntem inzestrati cultural cu anumite trasaturi de personalitate – introversiunea, de exemplu -, dar putem actiiona si altfel decat suntem, de fapt, in beneficiul „proiectelor personale esentiale”.

Altfel spus, introvertitii sunt capabili sa se comporte ca extravertitii de dragul activitatii pe care o considera importanta, al oamenilor la care tin sau al altor lucruri pe care le considera importante. Teoria trasaturilor libere explica de ce un introvertit ii poate organiza sotiei lui extravertite o petrecere-surpriza sau de ce se poate alatura asociatiei parintilor de la scoala fiicei sale. Ea explica de ce e posibil ca un om de stiinta extravertit sa se poarte rezervat in laboratorul sau, ca o persoana agreabila sa faca pe incapatanata in cadrul unei negocieri de afaceri sau ca un unchi artagos sa se comporte iubitor cu nepoata sa cand o scoate la o inghetata. Asa cum sugereaza aceste exemple, Teoria trasaturilor libere se aplica in contexte diferite, dar este mai ales relevanta pentru introvertitii care traiesc sub umbrela Idealului de Extravertire.

Conform lui Little, vietile noastre se imbunatatesc spectaculos cand suntem implicati in proiecte personale esentiale pe care le consideram semnificative, usor de gestionat si mai putin stresante, pentru care avem si sustinerea celorlalti. Cand cineva ne intreaba „Ce mai faci?”, putem da un raspuns evaziv dar adevaratul nostru raspuns este in functie de cat de bine ne merg proiectele personale esentiale.

De aceea profesorul Little, care este introvertitul perfect, tine discursuri cu atata pasiune. Asemenea unui Socrate modern, el isi iubeste mult studentii; sa le deschida mintea si sa contribuie la binele lor sunt doua dintre proiectele sale personale esentiale. Cand Little primea in audienta la Harvard, studentii faceau coada pe coridor, de parca le-ar fi dat bilete gratuite la un concert rock. Timp de mai bine de 20 de ani, studentii sai il rugau sa le scrie sute de scrisori de recomandare pe an. „Brian Little este cel mai implicat, mai amuzant si mai afectuos profesor pe care l-am cunoscut vreodata”, scria despre el un student. „Nici nu stiu de unde sa incep cu nenumaratele feluri  in care mi-a influentat in mod pozitiv viata.” Prin urmare, pentru Brian Little, efortul suplimentar pe care il cere extinderea limitelor sale naturale este justificat prin fructificarea proiectului sau personal: trezirea tuturor acelor minti.

La prima vedere, Teoria trasaturilor libere pare sa se opuna unei parti din mostenirea noastra culturala, parte draga inimii noastre. Sfatul des citat al lui Shakespeare, „Lupta sa fii tu insuti”, tinteste pana departe, in ADN-ul nostru filosofic. Multora dintre noi nu ne place ideea de a deveni un personaj fals, indiferent pentru cat de mult sau de putin timp. Si daca actionam altfel decat suntem, convingandu-ne ca pseudoeul nostru este real, se poate in cele din urma sa ne epuizam, fara ca macar sa stim de ce. Geniul teoriei lui Little consta in felul curat in care rezolva acest disconfort. Da, doar pretindem ca suntem extravertiti si, da, o asemenea lipsa de autenticitate poate fi ambigua din punct de vedere moral (ca sa nu mai spunem obositoare), dar daca este in serviciul iubirii sau al vocatiei profesionale, atunci facem exact asa cum ne sfatuia Shakespeare.

………….

Dar, chiar daca iti atingi limitele pentru un proiect persoal esential, nu vei vrea sa fii prea mult sau pentru prea mult timp altfel decat esti. Iti amintesti de acele drumuri la toaleta pe care le facea profesorul Little intre discursuri? Aceste momente de retragere ne spun ca, in mod paradoxal, cea mai buna modalitate de a intra in pielea personajului este de a ramane tu insuti pe cat posibil – incepand prin a-ti crea in viata cotidiana cat de multe „nise de refacere” poti.

„Nise de refacere” este termenul profesorului Little pentru spatiul unde te duci pentru a redeveni tu insuti.

……………..

Tuturor ne-ar fi mai bine daca, inainte de a accepta un job nou, am evalua prezenta sau absenta niselor de refacere cu aceeasi grija cu care discutam despre politica de concedii sau asigurarile de sanatate. Introvertitii ar trebui sa-si puna intrebarea: acest job mi-ar permite sa acord timp unor activitati specifice mie, cum ar fi: cititul, conceperea de noi strategii, scrierea si documentarea? Voi avea un spatiu personal sau voi fi supus solicitarilor constante ale unui birou de tip open space? Daca jobul nu-mi ofera suficiente nise de refacere, voi avea destul timp liber seara si in weekenduri pentru a mi le acorda?

…………….

Poti ajunge acolo unde sa-ti transformi zilele de munca intr-o imensa nisa de refacere.

…………………..

Profesorul Little sustine, cu mare ardoare, ca fiecare dintre noi sa incheie un „Acord al trasaturilor libere”. Aceasta este ultima parte a Teoriei trasaturilor libere. Acordul recunoaste ca fiecare dintre noi va actiona altfel decat este in anumite momente – fiind asa cum este in restul timpului.

Sursa: Susan Cain – Quiet, puterea introvertitilor intr-o lume asurzitoare