Secretul la C.G. Jung

old

Nu exista nici un mijloc mai bun care sa apere individul de riscul de a se confunda si contopi cu ceilalti decat posedarea unui secret pe care vrea sau trebuie sa-l pazeasca. Inceputurile formarii societatii lasa deja sa se iste nevoia de organizatii secrete. Acolo unde nu exista secrete de protejat din motive suficiente, se inventeaza sau se ticluiesc “secrete”, care sunt apoi “stiute” si “intelese” doar de initiatii privilegiati, ca, de exemplu, in cazul rozacrucienilor si al multor altora. Printre aceste pseudosecrete exista – in mod ironic – secrete veritabile, care nici macar nu sunt stiute de initiati, de pilda in acele societati care si-au imprumutat “secretul” mai cu seama din traditia alchimica.

Nevoia de a se inconjura de secrete este de o importanta vitala in stadiul primitiv, caci secretul comun furnizeaza cimentul necesar coeziunii grupului. In stadiul social, secretul inseamna o compensare folositoare pentru lipsa de coeziune a personalitatii individuale care, din cauza unor recaderi constante in identitatea initiala, inconstienta cu ceilalti, se tot desface. Atingerea telului, si anume a unui individ constient de specificul lui, devine astfel o munca educativa indelungata, aproape lipsita de speranta, intrucat si comunitatea unor indivizi in parte, care au avut privilegiul unei initieri, este realizata, la randul ei, tot numai printr-o identitate nestiuta, chiar daca aici este vorba de o identitate diferentiata social.

Societatea secreta este o etapa intermediara pe drumul spre individuatie: individul lasa inca pe seama unei organizatii colective efectuarea diferentierii lui de ea; deci inca nu s-a recunoscut ca de fapt este sarcina individului sa stea pe propriile sale picioare, distingandu-se de toti ceilalti. Toate identitatile colective, ca apartenenta la organizatii, profesiunile de credinta pentru cutare sau cutare “-ism” si altele asemenea stau ca o piedica in calea indeplinirii acestei sarcini. Identitatile colective sunt carje pentru paralitici, scuturi pentru fricosi, paturi pentru lenesi, crese pentru iresponsabili, dar constituie, in egala masura, si adaposturi pentru saraci si slabi, un port protector pentru naufragiati, un san al familiei pentru orfani, o tinta glorioasa, de mult ravnita, pentru ratacitori dezamagiti, o tara a fagaduintei pentru pelerini obositi, o turma si un tarc sigur pentru oi ratacite si o mama, care inseamna hrana si crestere. Ar fi, asadar, incorect sa privim etapa intermediara ca obstacol; dimpotriva, ea inseamna pentru foarte mult timp de acum incolo singura posibilitate de existenta a individului, care pare, azi mai mult ca oricand, amenintat de anonimat. Aceasta etapa intermediara este inca atat de esentiala in epoca noastra, incat e considerata de multi, cu o anumita justificare, ca tel final, in timp ce orice incercare de a sugera omului eventualitatea unui pas in plus pe drumul independentei apare drept impertinenta sau aroganta, drept fantasma sau imposibilitate.

Se poate totusi intampla ca un individ sa se vada constrans, din motive suficiente, sa efectueze pe propriile picioare drumul spre departari, intrucat in toate invelisurile, formele, adaposturile, modurile de viata, atmosferele ce i se ofera nu le gaseste pe acelea de care are el nevoie. Va merge singur si va reprezenta societatea proprie lui. El va fi propria lui multiplicitate, alcatuita din felurite pareri si tendinte. Acestea nu merg insa necesarmente in aceeasi directie. Din contra, el va fi in dubiu cu sine insusi si i se va parea foarte greu sa-si unifice propria diversitate intr-o actiune comuna. Chiar daca in exterior este aparat prin formele sociale ale etapei intermediare, asta inca nu inseamna ca poseda o protectie contra diversitatii interioare, care-l dezbina de sine insusi si-l face sa afle scapare in identitatea cu lumea din afara.

Dupa cum cel initiat in secretul societatii sale isi afla scaparea intr-o colectivitate nediferentiata, tot asa si individul are nevoie pe poteca lui singuratica de un secret care, din diferite motive, nu poate sau nu are voie sa fie divulgat. Un astfel de secret il constrange sa se izoleze in proiectul sau individual. Foarte multi indivizi nu pot suporta aceasta izolare. E vorba de nevroticii obligati sa se joace de-a v-ati ascunselea cu ceilalti ca si cu ei insisi, fara a-i putea lua nici pe unii nici pe ceilalti in serios. De regula, ei isi jertfesc telul individual nevoii lor de asimilarein colectiv, la care ii incurajeaza toate opiniile, convingerile si idealurile din jur. Impotriva acestora din urma nu exista, de altfel, nici un fel de argumente rationale. Numai un secret pe care nu-l putem trada, adica unul care ne inspira teama sau pe care nu-l putem exprima in cuvinte descriptive (si care de aceea apartine aparent categoriei “ideilor nebunesti”) poate impiedica regresul altminteri inevitabil.

Nevoia unui astfel de secret este in multe cazuri atat de stringenta, incat se produc ganduri si actiuni de care nu mai putem fi responsabili. Adesea, indaratul lor nu zac un capriciu si aroganta, ci o dira necessitas inexplicabila individului. Aceasta necesitate cruda il napadeste pe om cu o fatalitate ineluctabila si ii demonstreaza ad ocultos, poate pentru prima data in viata lui, prezenta unor factori straini mai puternici decat el in domaniul sau cel mai intim, unde se credea stapan.

(…)Nevrotic devine insa oricine incearca sa obtina ambele deodata: sa-si urmeze telul individual si sa se adapteze colectivitatii.

………………………

E important sa avem un secret si presimtirea a ceva ce nu poate fi cunoscut. Ne umple viata cu o nuanta de impersonal, cu un numinosum. Cine n-a facut niciodata experienta acestui lucru a pierdut ceva esential. Omul trebuie sa simta ca traieste intr-o lume care este misterioasa intr-o anumita privinta, sa simta ca in ea se intampla si lucruri a caror experienta o poate face, chiar daca raman inexplicabile, si nu numai acelea care se desfasoara in limitele asteptarilor. Neasteptatul si incredibilul tin de aceasta lume. Numai atunci viata este intreaga.

C. G. Jung – Amintiri. Vise. Reflectii

Realitatea fiintei

salzmann

Reactia mea ma izoleaza de impresie, precum si de realitatea pe care aceasta o reprezinta. Aceasta este bariera, zidul. Reactionand, eu inchid.

………………….

Trebuie sa stiu ca am o natura dubla, ca exista doua forte in mine: forta descendenta a manifestarii si o forta ascendenta ce se intoarce la sursa. Trebuie sa le experimentez aici, in acelasi timp pentru a ma cunoaste pe mine ca pe un intreg. Trebuie sa existe vreun motiv pentru care sunt aici, ceva care este necesar pentru o relatie intre cele doua. Aceasta este insemnatatea Prezentei mele.

……………………..

Lupta mea este un efort constant de a fi libera de aceasta minciuna si de a gasi din nou ceea ce este adevarat in centrul muncii mele. Pentru aceasta, am nevoie sa am un punct de referinta, un anumit sentiment in mine insami care este intotdeauna aici, intotdeauna acelasi – intelegerea mea faptica a ceea ce inseamna sa fii o fiinta constienta.

………………………….

Un gand care ste miscat de asociatii nu este liber.

…………….

Trebuie sa le masuram in relatie cu ceva mai inalt, care este intotdeauna la fel, adica o vedere interioara care nu se schimba niciodata. Masuram inferiorul cu o parte superioara din noi insine.

Sursa: Jeanne de Salzmann – Realitatea fiintei

Calea transformarii

calea-transformarii

Ankh – Crucea care serveste drept poarta de intrare spre cercul cosmic, permite circulatia in sufletul lumii.

……………………….

Nu te duce, ci fa sa vina.

…………………………

Focul este spiritul lumii.

…………………………

Locul sacru este un camin, un semineu. Cuvantul il aminteste pe cel latin, care desemneaza athanorul: caminus (cuptor, vatra). De remarcat ca in italiana substantivul camino (semineu, camin) este vecin cu cammino (drum, cale), dupa cum se intampla si in franceza.

Cuptorul nostru transformator este chiar viata cu toate incercarile ei. Transmutatia are loc prin incalzire, dupa cum lucrarea ermetica este o coacere.

La fel ca toate ingredientele lucrarii, si agentul transmutatiei este dat tuturor, peste tot, intotdeauna si gratuit. Si este ascuns prin chiar apropierea lui de noi. Este energia noastra vitala, forta care ne determina cursul existentei, mercurul fluid. Daca printr-un act de atentie si iubire, ii recunoastem calitatea divina, materia bruta a experientelor noastre va fi transformata in elixir, in rachiu, in alambicul care ne apartine. Sa notam ca termenul provine din alchimia araba, fiind unul din numele athanorului.

……………………….

Nu ai maestru? Apropie-te de carte ca de parintii tai.

…………………………….

Facem totul, pana la cele mai absurde lucruri, pentru a evada din propriul suflet. Ne dedam practicii yoga atenti la toate prescriptiile, urmam regimuri alimentare, invatam pe de rost teozofie, intoarcem pe toate fetele textele mistice ale intregii literaturi mondiale fiindca nu ne intelegem cu noi insine si nu avem nici cea mai mica incredere ca ar putea iesi ceva util din propriul nostru suflet … Cu cat acest ceva este mai indepartat si mai extraordinar, cu atat este mai bun. (C G Jung – Psihologie si alchimie)

…………………………………..

Coagula, solve.

………………………………………

Nu eu ma creez pe mine, ci, mai degraba, ajung la mine insumi. ( C G Jung)

……………..

Detinatorii Pietrei filozofale, in manuscrisele grecesti, sunt numiti autonomoi, care inseamna „cel care siesi isi este propria lege”.

……………………

Jung se include in catena aurea, lantul de aur despre care vorbesc vechile tratate, succesiunea de flacari care se aprind unele pe altele si care transmit, din generatie in generatie, focul viu si sacru, focul nemuritor.

………………….

Nu veti vindeca pe nimeni cu ceea ce stiti, ci cu ceea ce sunteti. (C G Jung)

…………………………

Nu se umbla cu smecherii cu zeul interior. Daca totusi ii este dispretuita vocea, se va razbuna in detrimentul celui care il poarta in el, dar si al aceluia care avea rolul de a-l ajuta sa se nasca.

……………………

Cine e Dumnezeu il vede pe Dumnezeu. Fiindca trebuie sa vad adevarata lumina asa cum este, trebuie sa fiu lumina eu insumi, sau altfel nu se poate. ( Angelus Silesius)

………………

Individuarea ii determina pe cei care o duc cu bine la capat sa-si fie lor insisi propria Biserica.

………………..

„liber intr-o necesitate plina de iubire” (Nietzsche)

Sursa: Etienne Pierrot – Calea transformarii dupa C.G. Jung si alchimie

Eu sunt acela – 4

eu-sunt

M: Numai cei ce au depasit lumea pot sa transforme lumea.

……………………

M: Lasa-ti mintea singura, asta-i tot. N-o urma. La urma urmei, nu exista o minte care sa fie distincta de gandurile care vin si se duc ascultand de propriile lor legi, si nu de ale tale. Ele te domina numai pentru ca esti interesat de ele.

……………….

M: Sa ai o atentie sustinuta in tine insuti – este de ajuns. Usa care te inchide inauntru este totodata usa care te lasa afara. „Eu sunt” este usa. Ramai langa ea pana cand se deschide. La drept vorbind, ea-i deschisa, numai ca tu nu esti acolo. Tu astepti la usi care nu exista, usi pictate, care nu se vor deschide niciodata.

……………………………………

M: Acesta este scopul yogai – sa-ti realizezi independenta. Tot ceea ce se intampla, se intampla mintii si in minte, nu sursei lui „eu sunt”. Cand ai realizat ca totul se intampla de la sine tu ramai martorul care intelege si se bucura, dar care nu-i perturbat.

……………………………

M: Mintea modeleaza limbajul si limbajul modeleaza mintea. Ambele sunt unelte; intrebuinteaza-le, dar nu le intrebuinta gresit. Cuvintele te pot duce numai pana la propria lor limita; ca sa mergi dincolo, trebuie sa le abandonezi. Ramai precum martorul tacut.

…………………………..

M: Tu nu esti al lumii, nu esti nici macar in lume. Lumea nu este, tu singur esti. Tu creezi lumea in imaginatia ta, ca pe un vis. Asa cum nu poti separa visul de tine insuti, tot asa nu poti avea o lume exterioara care sa fie independenta de tine. Tu esti independent, nu lumea. Nu te teme de o lume pe care tu insuti ai creat-o.

…………………………………..

M: Ce fel de pace este aceasta? Pacea de a avea ceea ce doresti, sau de a nu dori ceea ce nu ai?

………………………..

M: Cand realizezi ca esti mai mic decat un punct din spatiu si din timp, ceva prea mic pentru a putea fi taiat si a carui viata este prea efemera pentru a fi ucis, atunci si numai atunci piere toata frica. Cand esti mai mic decat varful acului, acul nu poate sa te strapunga – tu strapungi acul!

……………………………

M: Tu esti casatorita si mama numai cand esti in mod constient barbat-femeie. Cand nu te iei drept corpul tau, atunci viata de familie a corpului, oricat ar fi de intensa si de interesanta, este vazuta doar ca un joc pe ecranul mintii, avand drept singura realitate lumina constiintei pure.

…………………..

M: Spatiul si timpul sunt in tine, si nu tu in spatiu si timp.

……………………

M: Circumstantele si conditiile il guverneaza pe ignorant. Cel ce cunoaste realitatea nu se supune constrangerilor. Singura lege de care asculta el este legea iubirii.

………………………

M: Fii pur, fii ager, fii pregatit. Fa lucrul in care crezi si increde-te in lucrul pe care-l faci.

………………………………………..

V: Ce ramane de descoperit?

M: Universul din afara si imensitatea dinauntru asa cum sunt ele in realitate in vasta minte si in vasta inima pe care le are Dumnezeu. Sensul si scopul existentei, secretul suferintei, izbavirea vietii de ignoranta.

Sursa: Nisargadatta Maharaj – Eu sunt acela

Eu sunt acela – 3

eu-sunt

M: In lumea mea iubirea este singura lege. Eu nu cersesc iubirea, ci o daruiesc. Asa este natura mea.

…………………………

M: Tot ce poate fi pierdut nu este cu adevarat al tau, deci ceea ce nu este al tau la ce-ti poate folosi? In lumea mea nimic nu forteaza mana lucrurilor, totul se intampla de la sine.

……………………………………

M: Tu esti eu insumi.

…………………….

M: Lumea este in tine, nu tu in lume.

………………………….

M: Rupeti lantul preocuparii de sine si fiti ceea ce sunteti – inteligenta si iubire in actiune. Ingrijorarea fundamentala pentru tine insuti trebuie sa dispara.

……………….

M: Falsul are nevoie de timp. Realul este intotdeauna cu tine, nu-i nevoie sa astepti ca sa fii ceea ce esti. Numai ca nu trebuie sa-ti lasi mintea sa plece in cautare afara din tine. Atunci cand vine ceva, intreaba-te: „Am intr-adevar nevoie de lucrul asta?” si daca raspunsul este nu, atunci leapada-l pur si simplu.

……………………….

V: Prin urmare, ar trebui sa renunt la orice idee de viata activa?

M: Nicidecum. Va exista casatorie, vor exista copii, va exista castigarea banilor pentru a intretine o familie; toate astea se vor intampla in cursul firesc al evenimentelor, caci destinul trebuie sa se implineasca; tu i te vei supune fara rezistenta, facand fata sarcinilor asa cum se prezinta, atent si meticulos, atat in lucrurile mici, cat si in cele mari. Insa atitudinea ta generala va fi una de detasare afectuoasa, de enorma bunavointa fara tanjire dupa rasplata, de daruire constanta fara a cere nimic in schimb. In casnicie tu nu esti nici sotul, nici sotia – esti iubirea dintre cei doi. Tu esti claritatea si bunatatea care face ca toate lucrurile sa fie ordonate si fericite. (…) Mistica este o atitudine cat se poate de practica.

Sursa: Nisargadatta Maharaj – Eu sunt acela

Eu sunt acela – 1

eu-sunt

M: Cadem de acord ca totul este un miracol.

………………………………………….

M: Lumea mea este eu insumi. Eu sunt acasa.

……………………………………….

V: Este lumea ta la fel de plina de lucruri si de oameni asa cum este lumea mea?

M: Nu, este plina de mine insumi.

……………………………………..

M: In lumea mea nimic nu merge anapoda. (In my world nothing ever goes wrong)

………………….

V: Am ceea ce nu vreau, si vreau ceea ce nu am.

M: De ce nu inversezi: sa vrei ceea ce ai si sa nu-ti pese de ceea ce nu ai?

…………………………………..

M: (Pentru pace) Detaseaza-te de tot ce iti face mintea nelinistita. Renunta la tot ce ii tulbura pacea. Daca vrei pace, merit-o. (…) O merita numai cei care n-o tulbura. Cauta sa ai o minte clara si o inima curata.

……………………………………………….

M: Lumea nu-i decat o reflectare a inchipuirii mele. Orice vreau sa vad, eu pot sa vad.

……………………

M: In loc sa vezi lucrurile asa cum ti le inchipui, invata sa le vezi asa cum sunt. Cand vei putea vedea totul asa cum este, vei vedea de asemenea asa cum esti.

………………………..

M: Mintea se ingrijeste de corp asa cum trebuie. Nu este nevoie sa intervin. Ceea ce trebuie facut se face, in modul natural si normal.

…………………………………………

M: Cand realizezi ca persoana nu–i decat o umbra a realitatii, dar nu realitatea insasi, incetezi sa te agiti si sa te ingrijorezi. Accepta sa fii calauzit din interior, iar viata devine o calatorie in necunoscut.

……………………………..

M: Toate divizarile sunt iluzorii. Tu poti cunoaste numai falsul. Adevarul trebuie sa FII tu insuti.

……………………………..

V: Amintirea minunatelor mele experiente ma urmareste. Le vreau inapoi.

M: Tocmai pentru ca le vrei inapoi, nu le poti avea. Starea de tanjire dupa ceva blocheaza orice experienta mai profunda. Nimic de valoare nu i se poate intampla unei minti care stie cu exactitate ce vrea. Caci nimic din ceea ce mintea poate sa vizualizeze si sa vrea nu este de mare valoare.

………………………………………….

M: Viata este iubire si iubirea este viata. Ce altceva mentine corpul in armonie, daca nu iubirea? Ce altceva este dorinta, daca nu iubirea de sine? Ce altceva este frica, daca nu imboldul de a proteja? Si ce altceva este cunoasterea, daca nu iubirea de adevar? Mijloacele si formele pot fi gresite, insa motivul din spate este intotdeauna iubirea – iubirea fata de mine si de al meu. Eul si ceea ce este al meu pot fi mici sau pot exploda si imbratisa universul, insa iubirea ramane.

Sursa: Nisargadatta Maharaj – Eu sunt acela

Ca sa te salvezi, citesti

 

tunel

Ca sa te salvezi, citesti. Te lasi prada gesturilor meticuloase presupuse de lectura – o strategie defensiva previzibila, insa pur si simplu geniala. Ca sa te salvezi, citesti. Panaceul perfect. Pentru ca – cred ca asta e valabil pentru toata lumea – a citi inseamna sa-ti fixezi un punct de reper in asa fel incat sa nu fii nevoit sa-ti ridici privirea spre confuzia care domneste in lumea reala, sa-ti tii ochii pironiti asupra randurilor din fata ta ca sa scapi astfel de tot si de toate – cuvinte care, unul cate unul, aduna toate zgomotele din jur intr-o albie opaca, facandu-le sa se scurga apoi in forme speciale, pe care noi le-am denumit carti. Cea mai rafinata si, totodata lasa, actiune de retragere. Dulce. Cum ar putea cineva sa inteleaga aceasta dulceata daca nu si-a concentrat niciodata propria viata, intreaga viata, in primul rand de pe prima pagina a unei carti? Singura si cea mai dulce tainita a tuturor fricilor unui om? O carte care incepe.

Paola Calvetti – Libraria iubirii

tunel1