Istoria iubirii I – Epoca Tacerii

take-my-hand

Cel dintai limbaj al omenirii a constat in gesturi. Nu exista nimic primitiv in acest limbaj care izvora din mainile oamenilor si nu era nimic din ceea ce exprimam azi care sa nu fi putut fi exprimat prin nesfarsitele miscari posibile ale degetelor si incheieturii mainilor. Gesturile erau complexe si subtile, avand o delicatete a miscarii ce astazi s-a pierdut cu desavarsire.

Pe parcursul Epocii Tacerii oamenii comunicau intre ei mai mult, nu mai putin. Necesitatile supravietuirii impuneau ca mainile sa nu se afle nici o clipa in repaus, asadar numai in somn (si uneori nici atunci) oamenii nu comunicau. Nu exista vreo distinctie intre gesturile de limbaj si cele de viata. Actiunea de a cladi o casa, sa spunem, sau de a pregati o mancare putea fi exprimata la fel de bine ca si declaratia “Te iubesc” sau “Vorbesc serios”. Cand iti aparai fata cu mana, speriat fiind de un zgomot puternic, exprimai ceva, si cand iti foloseai degetele pentru a culege vreun lucru scapat de altul exprimai ceva, si chiar si atunci cand mainile ti se odihneau exprimai ceva. Fireste, se iscau multe neintelegeri. Uneori, cand ridicai un deget ca sa-ti scarpini nasul, daca intamplator te observa persoana iubita, putea sa confunde gestul cu cel, foarte asemanator, care spunea Acum imi dau seama ca am gresit iubindu-te. Greseli de felul acesta zdrobeau inimile. Totusi, intrucat oamenii erau constienti ca asemenea confuzii pot interveni cu mare usurinta si, pentru ca nu-si faceau iluzii ca inteleg perfect ceea ce spun ceilalti, obisnuiau sa se intrerupa unii pe altii pentru a intreba daca intelesesera corect. Uneori intelegerile gresite erau chiar dezirabile deoarece iti ofereau prilejul de a spune : Iarta-ma, nu voiam decat sa-mi scarpin nasul. Fireste ca sunt convins ca nu am gresit iubindu-te. Din princina frecventei unor astfel de confuzii, cu timpul, gestul de a cere iertare s-a simplificat mult. Era suficient sa-ti deschizi palma pentru a spune: Iarta-ma.

Cu o singura exceptie, nu exista nici o dovada care sa ateste aceasta prima forma de limbaj. Exceptia pe care se bazeaza toate informatiile legate de acest subiect consta intr-o colectie de saptezeci si noua de gesturi-fosila, amprente pietrificate ale mainilor omenesti aflate in mijlocul unei fraze, fosile adapostite intr-un mic muzeu din Buenos Aires. Se poate descifra gestul care exprima : Uneori cand ploaia…, cel pentru : Dupa toti acesti ani…, precum si gestul pentru : Am gresit ca te-am iubit? Acestea au fost descoperite in Maroc in anul 1903 de catre un doctor argentinian numit Antonio Alberto de Biedma. Doctorul excalada muntii Atlas, cand a descoperit caverna in care cele saptezeci si noua de gesturi au fost imprimate in argila. Le-a studiat ani intregi fara sa se poata apropia de intelegerea lor, pana cand intr-o zi, suferind deja de dizenteria care avea sa-l rapuna, s-a simtit brusc in stare sa descifreze intelesurile miscarilor delicate ale pumnilor si degetelor, miscari captate in piatra. Curand dupa aceea a fost transportat la un spital din Fez, si pe patul de moarte mainile lui frematau ca niste pasari, formuland mii de gesturi care somnolasera in toti acei ani.

Daca uneori cand te afli la reuniuni sau la petreceri sau inconjurat de oameni care nu-ti sunt apropiati, mainile iti atarna blegi – sau daca nu stii ce sa faci cu ele si te simti coplesit de trista senzatie ca recunosti alteritatea propriului tau corp -, aceasta provine din faptul ca mainile tale isi amintesc de vremea cand diviziunea dintre trup si suflet, dintre creier si inima, dintre ceea ce e inauntru si ceea ce e la exterior era mult mai mica decat acum. Nu se poate afirma ca am uitat cu totul limbajul gesturilor. Obiceiul de a gesticula in timp ce vorbim de acolo se trage. Batutul din palme, aratatul cu degetul, ridicatul degetului mare in sus, toate acestea sunt derivate ale gesturilor antice. Cand te tii cu cineva de mana, de pilda, e un mod de a-ti aduce aminte cum e cand nu spuneti nimic impreuna. Si noaptea, cand e prea intuneric ca sa mai vedem ceva, simtim nevoia sa gesticulam cu ajutorul trupului celuilalt, pentru a ne face intelesi.

Nicole Krauss – Istoria iubirii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s