Marea supa sociala

soup

Lumea de astazi traieste intr-un asemenea vid de fiinta, incat nu are curajul singuratatii. Ce sa faci singur cu propriile ganduri? Pe cei mai multi ii sperie asta fara sa stie de ce. Unora le e frica sa descopere ca nu au nimic de gandit, dar cei mai multi nici macar nu stiu asta. A fi mereu in legatura cu cineva, eventual cu grupuri mai mari, unde se ciripesc banalitati, prefabricate de gandire si exprimare, suprima posibilitatea oricarei reflectii, a oricarei adancimi. Abrevierile codate nu ajuta nici ele. Din contra, accentueaza gandirea automata, din reflex, adica absenta ei si comportamentul gregar. Cel mai usor de manipulat sunt cei expusi astfel la influenta unui grup de care trebuie sa apartina. Eventual cu un lider charismatic care sa gandeasca pentru ei si pe intelesul lor, care sa le cunoasca butoanele si reflexele de gandire. (…)

Paradoxul este ca acest a fi mereu cu cineva te face sa fii mai singur ca niciodata. Cu cat sunt mai multi cei cu care esti in permanenta legatura, cu atat mai rau. Deoarece cresterea numarului de conexiuni scade direct proportional numitorul comun. Si toata tesatura de relatii se petrece in jurul acestui numitor comun, extrem de rudimentar. Niciun fel de legatura serioasa nu e posibila, nu exista schimb de idei, nici vreun fel de atasament in afara dependentei de a avea senzatia ca esti mereu in preajma cuiva, ca esti conectat, la o adica. Plimbi un numar finit de idei si de expresii rudimentare. Relatiile devin reduse la o superficialitate ultima, la stratul cel mai epidermic cu putinta. Plate, lipsite de orice fel de profunzime. In acest sens, nu ajungi sa cunosti cu adevarat, de fapt, pe nimeni dintre cei cu care esti in acest fel de contact. Le stii, poate, numele – cand nu sunt doar porecle – vezi fotografiile pe care aleg ei sa ti le arate si afli despre ei doar ceea ce vor ei sa transmita. De regula, lucruri comune. Familie, sef, distractii, excursii exact ca ale turistilor japonezi care se inghesuie ca oile, la nesfarsit, pe aceeasi poteca, in aceeasi coloana, cu acelasi pas, in aceleasi haine. Pana si unghiurile din care sunt facute fotografiile sunt de cele mai multe ori identice. Aceleasi locuri de vizitat, acelasi fel de a te distra, aceleasi lucruri usor de comunicat. Cu cat sunt mai usor de comunicat, cu atat sunt mai de suprafata. Gandire in absenta ei, totul este prefabricat. O singuratate extrem de zgomotoasa, asurzitoare.

Sursa: Igor Bergler – Biblia pierduta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s