Plafonul OK

memoria-inteligenta

Atunci cand oamenii invata sa foloseasca o tastatura, isi imbunatatesc foarte repede performantele, de la batutul dezordonat cu un singur deget pana la tastarea atenta cu ambele maini, ajungand ca in cele din urma degetele sa se miste fara efort peste tastatura,  intregul proces devenind inconstient si degetele parand sa fi capatat o minte proprie. In acest moment, aptitudinile de testare ale celor mai multi oameni inceteaza sa mai progreseze. Ajung sa se plafoneze. Daca te gandesti la asta, e un fenomen ciudat. La urma urmei, intotdeauna ni s-a spus ca practica ne perfectioneaza, iar multi oameni stau in fata unei tastaturi cel putin cateva ore pe zi, in special pentru a exersa dactilografierea. De ce nu ajung pur si simplu sa se descurce din ce in ce mai bine?

In anii 1960, psihologii Paul Fitts si Michael Posner au incercat sa raspunda la aceasta intrebare descriind trei etape pe care le parcurge oricine atunci cand dobandeste o noua abilitate.

In prima faza, cunoscuta sub numele de „etapa cognitiva”, intelectualizezi sarcina si descoperi noi strategii pentru a deveni mai competitiv.

In timpul celei de a doua, „etapa asociativa”, te concentrezi mai putin, facand un numar redus de erori majore si, in general, devenind mai eficient.

In cele din urma vei atinge ceea ce Fitts a numit „etapa autonoma”, atunci cand iti dai seama ca ai ajuns suficient de bun pentru a face fata cu succes cerintelor si practic treci pe pilot automat. In cursul acestei etape autonome, pierzi controlul constient asupra a ceea ce faci. De cele mai multe ori, acesta este un lucru bun. Mintea ta are o grija mai putin. De fapt, etapa autonoma pare sa fie una din acele caracteristici pe care le avem la dispozitie, astfel incat evolutia sa functioneze in beneficiul nostru. Cu cat trebuie sa ne concentram mai putin asupra sarcinilor repetitive ale vietii de zi cu zi, cu atat ne putem concentra mai mult pe lucrurile care conteaza cu adevarat, pe problemele cu care nu ne-am mai confruntat inainte. Si astfel, din momentul in care ajungem sa fim suficient de buni la dactilografiere, mutam aceasta problema in debaraua mintii noastre si incetam sa ne mai concentram asupra ei. De fapt, aceasta schimbare se poate vedea prin intermediul scanarilor RMN efectuate asupra persoanelor integrate in activitatea de dobandire a unor noi abilitati. Pe masura ce o sarcina devine automata, zonele creierului implicate in rationamentul constient devin mai putin active, alte parti ale creierului preluand stafeta. O puteti numi „plafonul OK”, in momentul in care decideti ca sunteti OK cu stadiul de performanta in realizarea a ceva, comutati pe pilot automat si puneti punct progreselor.

Ajungem cu toti la plafonul OK  in cele mai multe lucruri pe care le facem. Invatam sa sofam in adolescenta, dupa care, cand devenim suficient de buni pentru a evita amenzile de parcare si accidentele majore, nu mai progresam decat foarte putin.

Psihologii au crezut mult timp ca plafonul OK marcheaza limitele superioare ale unei abilitati innascute. Intr-o carte publicata in 1869, Hereditary Genius, Sir Francis Galton sustinea ca o persoana ar putea sa-si imbunatateasca activitatile fizice si mentale doar pana cand ajunge la o anumita limita pe care „nu o poate depasi prin nici un fel de invatare si prin nici un fel de efort”. Conform acestui punct de vedere, tot ceea ce putem face mai bine este pur si simplu tot ceea ce putem face mai bine.

Dar Ericsson si colegii sai psihologi experti in performanta au descoperit ca, in cazul unor eforturi concentrate bine directionate, acest lucru se intampla destul de rar. Ei cred ca bariera lui Galton are adesea mult mai putin de-a face cu limitele noastre innascute si mai degraba pur si simplu cu ceea ce noi consideram a fi un nivel acceptabil de performanta.

Ceea ce ii deosebeste pe experti de oamenii obisnuiti este faptul ca ei tind sa se angajeze intr-o activitate foarte concentrata si extrem de directionata, pe care Ericsson a denumit-o „exersare deliberata”. Studiindu-i pe cei mai buni dintre cei mai buni in multe domenii diferite, el a constatat ca persoanele care au ajuns la varf tind sa urmeze aceeasi schema generala de dezvoltare. Ei elaboreaza strategii pentru a se mentine in mod constient in afara etapei autonome, in timp ce continua sa faca trei lucruri: sa se concentreze asupra tehnicii lor, sa ramana orientati spre scopul avut in vedere si sa obtina o reactie de raspuns constanta si imediata la performantele lor. Ei se straduiesc sa ramana in „faza cognitiva”.

De exemplu, este mult mai probabil ca muzicienii amatori sa-si petreaca timpul alocat exersarii interpretand pur si simplu muzica, in timp ce profesionistii vor lucra prin intermediul unor exercitii obositoare sau concentrandu-se asupra unor pasaje mai dificile. Cei mai buni partinatori isi petrec cea mai mare parte din timpul alocat antrenamentului incercand sarituri pe care nu le-au facut prea des, in timp ce patinatorii de mai mica anvergura lucreaza mai mult asupra sariturilor pe care le stapanesc deja. Exersarea intentionata, prin insasi natura sa, trebuie sa fie dificila.

Cu alte cuvinte, atunci cand doriti sa deveniti buni la ceva, modul in care va petreceti timpul alocat exersarii este mult mai important decat cantitatea de timp alocata acestui scop. De fapt, in toate domeniile de manifestare a performantelor care au fost riguros examinate, de la sah si vioara la baschet, studiile au constatat ca numarul de ani in care cineva s-a indeletnicit cu practicarea acelui sport sau a acelei meserii are doar o mica legatura cu nivelul de performanta atins.

Cea mai buna cale de a iesi din etapa autonoma si din plafonul OK, a descoperit Ericsson, este, de fapt, exersarea esecului. O modalitate de a face acest lucru este sa va puneti in locul cuiva mult mai competent in domeniul pe care va straduiti sa-l stapaniti si sa incercati sa descoperiti modul in care persoana respectiva ar reactiona in fata problemelor ivite. Se pare ca Benjamin Franklin a fost unul dintre primii practicanti ai acestei tehnici. In autobiografia sa, el marturiseste ca citea eseuri ale unor mari ganditori, incercand sa reconstituie argumentele autorului in conformitate cu propria lui logica. Apoi revenea la respectivul eseu si compara reconstructia sa cu varianta originala pentru a vedea cum relationa lantul lui de rationamente cu acelea ale maestrului. Cei mai buni jucatori de sah urmeaza o strategie asemanatoare. Ei vor petrece adesea mai multe ore pe zi rejucand partide ale marilor maestri si analizand cate o mutare, incercand sa inteleaga cum a gandit expertul la fiecare pas. Intr-adevar, cea mai buna si singura modalitate de evaluare a abilitatilor unui jucator de sah nu este numarul de partide disputate impotriva adversarilor, ci mai degraba cantitatea de timp pe care a alocat-o studierii, in singuratate, a vechilor partide.

Secretul imbunatatirii unei capacitati consta in mentinerea unui anumit grad de control constient asupra ei in timpul exersarii, pentru a te forta sa nu treci pe pilot automat. In cazul dactilografierii, este relativ usor sa eviti plafonul OK. Psihologii au descoperit ca metoda cea mai eficienta este aceea de a ne forta sa tastam mai rapid decat ne convine si de a ne permite sa facem greseli. In cadrul unuia dintre experimentele consemnate, dactilografele au tastat rapid cuvinte, cu 10-15% mai repede decat erau capabile degetele lor sa urmareasca tastatura. La inceput, ele nu au fost capabile sa tina pasul, dar dupa cateva zile si-au dat seama care erau obstacolele care le incetineau si le-au depasit, continuand apoi sa dactilografieza cu viteza maxima. Prin extragerea dactilografierii din etapa autonoma si prin readucerea sub controlul lor constient, ele au izbutit sa treaca de plafonul OK.

Sursa: Joshua Foer – Memoria inteligenta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s