Intimitatea II

autenticitate

Daca inveti ceva din esecul iubirii, devii mai constient, inveti sa meditezi. Iar prin meditatie eu inteleg capacitatea de a fi fericit singur. Foarte putini oameni sunt capabili de a fi fericiti fara nici un motiv – stand pur si simplu in tacere si fiind fericiti. Altii ii cred nebuni, pentru ca ideea lor despre fericire e ca trebuie sa vina de la altcineva. Cunosti o femeie frumoasa si esti fericit, sau cunosti un barbat frumos si esti fericita. Dar sa stai singur in camera ta si sa fii fericit? Trebuie sa fii nebun, sau sa fi patit ceva! Oamenii te vor banui ca ori nu esti in toate mintile, ori te-ai drogat.

…………..

Nici o relatie nu se poate dezvolta cu adevarat daca o tii continuu pe loc. Daca te tot aperi si te tot pazesti, numai masca ta intretine relatia, nu tu, centrul tau ramane singur. Cand se intampla acest lucru, in relatia respectiva exista patru persoane, nu doua, doua persoane false continua sa se intalneasca, iar cele doua persoane reale raman in lumi separate.

Exista un risc – daca esti autentic, nimeni nu stie daca aceasta relatie va fi capabila sa inteleaga adevarul, autenticitatea, daca aceasta relatie va fi destul de puternica pentru a rezista pe furtuna. Exista un risc, si de aceea oamenii raman foarte precauti. Spun lucrurile care trebuie spuse, fac lucrurile care trebuie facute; iubirea ajunge sa semene mai mult sau mai putin cu o datorie. Dar atunci realitatea ramane flamanda, esenta nu e hranita. Asa ca esenta devine din ce in ce mai trista. Minciunile personalitatii apasa ca o povara foarte grea esenta, sufletul. Riscul este real, si nu exista nici o garantie in privinta asta, insa eu iti spun ca merita sa-ti asumi riscul.

Cel mult, relatia se poate rupe – cel mult. Dar e mai bine sa fiti despartiti si adevarati, decat impreuna si falsi, pentru ca atunci relatia nu o sa fie niciodata satisfacatoare. Din ea nu va rezulta nicicand beatitudine. O sa ramaneti flamanzi si insetati, si va veti tarî relatia mai departe, asteptand sa se intample o minune.

Pentru ca minunea sa se intample trebuie sa faci ceva, si asta e sa incepi sa fii autentic, cu riscul ca s-ar putea ca relatia sa nu fie destul de puternica pentru a suporta adevarul – dar in acest caz nici nu merita sa intretii aceasta relatie. Pentru ca relatia sa merite, trebuie sa treaca acest test cu bine.

(…)Timpul pe care il petreci folosind o personalitate falsa este pur si simplu irosit; nu se va intoarce niciodata la tine. Aceleasi momente ar fi putut sa fie reale, autentice. Chiar si un singur moment de autenticitate e mai bun decat o intreaga viata de trai neautentic. Asa ca nu-ti fie frica. Mintea iti va spune sa continui sa te agati si sa-l aperi pe celalalt, sa ramai in siguranta. Asa traiesc milioane de oameni.

……

Cunosc problema, problema tuturor indragostitilor – in adancul fiintei lor se tem. Se tot intreaba daca aceasta relatie e destul de puternica pentru a suporta adevarul. Dar de unde sa stii dinainte? Trebuie sa intri in problema si sa afli. De unde sa stii, stand in casa, daca o sa rezisti la furtuna, iar furtuna e afara? N-ai mai fost in furtuna. Du-te si vezi! Pana nu incerci, nu stii. Du-te si vezi – poate vei fi infrant, dar acea infrangere te va face mai puternic decat esti in momentul de fata.

Daca o incercare te infrange, apoi alta si alta, insusi faptul ca treci prin furtuna te va face din ce in ce mai puternic. Va veni o zi cand furtuna va fi pur si simplu o incantare, cand vei incepe sa dansezi in mijlocul furtunii. Atunci furtuna nu-ti va mai fi dusman, ci inca un prilej de a fi.

Tine minte, prilejul de a fi nu e niciodata confortabil, altfel ar profita de el toata lumea. Prilejul de a fi nu e niciodata convenabil, altfel toata lumea ar fi, fara nici o problema. Prilejul apare numai atunci cand risti, cand infrunti pericolul. Iar iubirea este cel mai mare pericol. Ea te solicita total.

Asa ca nu te teme, infrunta relatia. Daca relatia supravietuieste adevarului, va fi frumoasa. Daca moare, e tot bine, pentru ca se sfarseste o relatie si acum esti mai pregatit sa intri in alta relatie, mai adevarata, mai solida, mai preocupata de ceea ce este esential.

……………….

Indiferent de miza, cauta sa nu fii fals. Relatia s-ar putea sa fie destul de puternica. S-ar putea sa suporte adevarul, si atunci e foarte, foarte frumoasa. Daca nu poti sa fii sincer cu persoana pe care o iubesti, atunci cu cine si unde vei fi sincer? Daca nu poti sa fii autentic cu persoana pe care crezi ca o iubesti – daca pana si ei iti este frica sa ii dezvalui adevarul, sa fii gol-golut spiritual in fata ei, daca pana si de ea te ascunzi – unde vei gasi locul si spatiul in care sa fii liber cu desavarsire?

Iubirea inseamna ca cel putin in prezenta unei persoane sa putem fi gol-goluti. Stim ca ea ne iubeste, asa ca nu vom fi gresit intelesi. Stim ca ea ne iubeste, asa ca nu are de ce sa ne fie frica. Putem sa dezvaluim totul. Putem sa deschidem larg usa si sa invitam inauntru persoana respectiva. Putem sa participam la existenta celuilalt.

Iubirea inseamna participare, sau cel putin cu persoana iubita sa nu fii nesincer, neautentic. Nu spun sa te duci in piata si sa fii sincer, pentru ca acest lucru ar crea necazuri inutile. Dar incepe cu persoana iubita, apoi cu familia, apoi cu oamenii care sunt departe. Incetul cu incetul vei constata ca e atat de frumos sa fii sincer incat ai da totul pentru asta. Pe urma adevarul devine pur si simplu modul tau de viata. Alfabetul iubirii, adevarul, trebuie invatat cu cei care iti sunt foarte apropiati pentru ca ei te vor intelege.

……………………….

Cu cat meditezi mai mult, cu atat vei iubi mai mult si, in cele din urma, va veni o clipa cand numai tacerea te va ajuta. Asa ca data viitoare cand vei fi cu cineva si nu veti comunica prin vorbe, in loc sa fii stingher fii fericit. Ramai tacut si lasa tacerea sa comunice.

Ai nevoie de limbaj pentru a stabili o legatura cu oamenii cu care nu ai o relatie de iubire. Ca sa comunici cu oamenii  cu care ai o relatie de iubire nu iti trebuie limbaj. Trebuie sa redevii inocent ca un copil, si tacut. Vor exista si gesturi, uneori va veti zambi si va veti tine de mana, sau veti tacea, privindu-va in ochi, nefacand nimic. Prezentele se vor intalni si se vor contopi, si se va intampla ceva ce numai voi veti sti, caci acel ceva nu se intampla la suprafata, ci undeva in adancul fiintei.

Bucura-te de tacere; simte-i gustul si savoarea. Curand vei vedea ca tacerea comunica singura, intr-un mod mult mai profund, si ca acea comunicare e sacra, pura.

Sursa: Osho – Intimitatea, increderea in sine si in celalalt

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s