Noica – Mathesis sau bucuriile simple

E necesar cateodata sa uiti viata. Sunt anumite imprejurari cand trebuie sa te depasesti pe tine prin cultura. Sa te instrainezi  prin cultura. Sa pui distante inlauntrul tau. Nu face aceasta, cultura?

…………………………………………….

Am reusit astfel trecerea de la local la universal, saltul sufletesc de la locul unic la locul comun. „Marile locuri comune ale spiritului”. Toata cultura, cu teoremele ei de geometrie, cu legile ei naturale, cu febra ei estetica si cu innobilarea religioasa, ce sunt lucrurile acestea decat locuri comune pentru toate structurile individuale, intalnirile cu sine ale spiritului divizat in lume?

…………………………………………….

Bucuria care sta.

………………………………………………………….

Omeneste vorbind, noi putem trai in eternitate. Noi traim chiar in eternitate. E cea mai inexplicabila nebunie a oamenilor aceasta de a se refugia in biologie si deci de a cauta cu vointa singura durere care nu le este data: aceea de a fi muritori. Caci nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. Cat de inutil incercam sa ne sinucidem!

……………………………………………

„Doar o porunca pentru tine: fii pur!” (Nietzsche).Este un lucru curios ca oamenii nu vor sa stie unde e puritatea lor. De cand inecp ei sa fie puri. Dar stiti de cand? De la singuratate inainte.

Ma gandesc iarasi la acel Pascal, care a dat atatea lectii de omenie lumii. Faptele sunt stiute, dar sa le mai povestim inca o data, sa le povesteasca toti de nenumarate ori.

Lui Pascal i se interzice studiul geometriei. Tatal sau – care vrea ca tanarul Blaise, in varsta frageda inca, sa se cultive sistematic, asimiland intai literatura latina si greaca – este acela care deschide lui Pascal drumul catre creatia libera. Tanarul e curios sa afle ce se ascunde in domeniul acela care-i e interzis. Pune intruna intrebari, iar tatal sau nu-i raspunde decat ca geometria este studiul figurilor regulate. Blaise Pascal ramane singur, cu definitia aceasta, in odaia lui de lucru. Incepe sa deseneze figuri regulate, pe jos. Le boteaza asa cum se intampla, numeste cercul un rond si opereaza, pe cont propriu, mai departe.

Cand, peste catava vreme, tatal sau il surprinde, Pascal refacuse geometria euclidiana pana la propozitiunea treizeci si ceva, incercand sa dovedeasca teorema ca suma unghiurilor unui triunghi este egala cu doua unghiuri drepte.(…)

In definitiv, cine este Blaise Pascal operand? E spiritul, spiritul universal, e Adam; e omul singur.

Iata, in fiecare din noi sta un Adam care asteapta sa fie singur. Nu trebuie sa vina lucrurile spre noi, peste noi, caci lucrurile adevarate sunt inauntru. Lumile toate sunt geometriile care asteapta, nedesfasurate, in spiritul nostru. De ce totusi  se desfasoara ele atat de greu? Poate pentru ca nu suntem toti Pascal. Dar, mai ales, pentru ca lumea nu vrea sa ne lase singuri.

Ne-am invatat, asa, sa ne fie frica de singuratate. Toata educatia noastra e facuta din aceeasi groaza de singuratate. Suntem crescuti pentru a trai printre oameni, si am putea trai atat de bine singuri… Cadrele sociale, scoala, legile, prejudecatile – toate ne incarcereaza spiritul. Vor sa ne faca gregari. Se cheltuiesc sa perfecteze ceea ce avem mai prost in noi sau ceea ce, poate, nu avem deloc.(…)

Ne e frica de singuratate. Cand ramanem singuri , luam o carte, sau scriem o carte, sau fluieram. De ce sa ne fie frica? Poate ca de la singuratate incolo incepem noi insine.

………………………….

Dar nu v-a durut niciodata viata? N-ati simtit cum se incheaga ceva inauntru, cum se intregeste in trup o semnificatie si cere sa iasa la lumina? Caci, intr-o zi, toate lucurile acestea disparate, trairile, cartile citite, emotiile regionale sau generale, tristetile sau neintelegerile, toate se organizeaza intr-o bucata, simfonic. Ce-a fost mai obscur si mai inexplicabil in noi prinde deodata viata, inteles si unitate. E adevarul care a stat ascuns in lucruri, care a suferit de spargerea lor, care s-a cautat pe sine si s-a reintregit. E adevarul din noi care se aduna. De aceea viata ar trebui sa doara cateodata. Nici nu stim cat adevar avem in noi si unde e. Dar intr-o zi simtim o durere undeva, in piept, si atunci abia intelegem de ce spunea misticul acela ca simte pe Dumnezeu in pieptul lui.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s