Oana Pellea – Jurnal

Din pacate, trebuie sa ne luam cu noi peste tot. Ce odihnitor ar fi sa ne despartim din cand in cand de noi. (…)Dar cel mai usor si cu placere m-as desparti din cand in cand de mine. Ce bine ar fi sa ne uitam putin. Cred ca ne-am iubi mai mult cand ne-am regasi. Ce dor imi e sa-mi fie dor de mine.

 Mihai Popescu catre Florin Piersic : „Sa nu-ti vinzi niciodata sufletul.”

 Da, exista pe pamantul asta oameni mari. Si cand ii cunosti, iti dai seama ca aerul din jurul lor are alta densitate. Pe umerii lui Ciulei sau ai lui Peter Brook, pe care l-am cunoscut, aerul se asaza altfel. Si cand sunt in miscare aerul parca se despica, parca le face loc. Se aseza bland aerul pe umerii lui George Constantin. Era solid in jurul lui Amza. Transparent si calm in jurul Ilenei Predescu. Aerul era bun si lumina in jurul muntelui Nichita Stanescu. Daca stii sa privesti aerul din jurul unui om, iti poate spune multe despre el. Are multe de povestit, numai sa stii sa-l asculti si sa-l vezi. In jurul oamenilor meschini, aerul e imbacsit. In jurul celor rai, e intunecos. In jurul celor bucurosi, e luminos. In jurul oamenilor mari insa, e ca si cand i-ar imbraca si i-ar scoate in relief. Nu stiu sa explic, stiu sa vad.

 Oricum inveti mai mult din trecerea unui nor decat din emisiunile facute doar ca sa ramai cu creierul linistit si gol. Da, televiziunea a devenit pe tot globul cel mai folosit detergent. Nu-i zice nici Ariel, nici Omo, ci pur si simplu televiziune. Detergentul televiziune va lasa creierele curate si mirosind placut. Folositi cu incredere. Spala tot.

 Cand nu-mi place prezentul, intru in pod. Acolo e alt timp si mult mai frumos, chiar daca e prafuit. (…) Ce bine ca am podul. Deschid usa si dau peste poze vechi, unde toti zambesc. In poze nu se vede ca unii vor muri in puscarii, ca altii vor fi umiliti, ca vor pierde totul – si case, si ani. Din poze toti ma privesc zambind. Mai sunt cutii cu scrisori de dragoste intre bunicii mei, intre mama si tata, intre strabunicii mei.

In pod totul e incremenit in bine. E bine sa ai un pod. Usa cu yala pe care o deschid e o usa miraculoasa. Imi da voie sa intru in alta realitate, in alt timp, in alta civilizatie si alta educatie. Dantele rupte asteapta sa fie spalate si refolosite, pozele asteapta rame frumoase. Si podul meu asteapta ca cineva sa aiba nevoie de el. Si m-am hotarat ca am eu nevoie de el.

 Ce-mi place:…

 (…)Prin nanorobotii care sunt studiati in programul NASA pentru zborul spre Marte din 2020, vom remedia tot. Pana si batranetea va disparea. Ne vom putea schimba si infatisarea dupa dorinta etc. (…) Ma tot gandesc si cred ca vom trai aceasta realitate. Cred ca bunul Dumnezeu s-a gandit asa: „La o durata medie de viata de 70-80 de ani, omul nu prea intelege nimic din ce ar trebui sa inteleaga. Asa ca-i dau voie sa descopere tot, ca sa poata atinge 120-130 de ani. Poate asa mai are o sansa de a intelege. Cu toate ca era asa de simplu…”

 …iubirea vietii mele, mama….

 Ce legatura au toate urâteniile si toate nedreptatile si toate mârlaniile cu viata noastra? Daca ti se intâmpla ceva înseamna ca trebuia sa ti se întâmple. Nu e vina nimanui. E usor sa gasesti vinovati. Nu e vina nimanui. Daca a existat întâmplarea asta in viata mea, trebuia sa învat ceva din ea. Si am învatat. Important e sa nu ma înraiesc eu. Sa nu ma înnegresc eu.

Depinde cum le faci fata întâmplarilor de genul asta. Daca le cari cu tine toata viata, te murdaresc si te împut. Cateodata vad cunoscuti care, am impresia, cara pe umarul stâng un sac mare de cacat. Mi-e greu sa scriu cuvântul, poftim, de caca. Sunt oameni care, sub greutatea dusa, devin cocosati. Obositi de toate urâteniile, de toate gandurile de razbunare, de toate complexele si rautatile. Le cara cu ei prin lume. Si put. Si împut spatiul in care exista. Si mai exista oameni care miros frumos, sunt usori, mai au putin si ai senzatia ca se pot înalta de la pamânt în orice clipa, oameni care pe umarul stâng, daca stii sa te uiti bine, te lasa sa le vezi îngerul linistit. Ma uit la mama dupa operatie si, in locul bratului, din când in când, zaresc o aripa mare, imensa, alba si usoara.

Depinde ce aleg eu. Sa car un sac de neîmpliniri cu dejectiile vietii mele, sau sa-l las într-o seara la o ghena. Sa-mi iau la revedere definitiv de la toate urâteniile care mi s-au întâmplat in viata si sa plec mai usoara, cu mâinile in buzunar…Mi-am lasat sacul undeva, într-o noapte, afara din Bucuresti. Si e bine.

 Mama : Când esti nemultumita sau ti se pare ca ai probleme… când vii acasa, pune mâna dreapta la spate si încearca sa te descurci numai cu mana stânga: sa dai foc la aragaz, sa te speli, sa iei ce-ti trebuie din frigider… Zece minute, nu mai mult…Si, dupa zece minute, ia-ti mâna dreapta de la spate si uita-te la ea cu ochii, cu ochii tai de carne. Si ai sa vezi minunea! Ai sa vezi ce înseamna sa ai doua mâini. Sau doua picioare. Ai sa întelegi ce înseamna sa fii sanatos în minunea Domnului.

Si întreaba-te dupa asta: cât de importante erau problemele pe care credeai ca le aveai acum zece minute?

 …ascult Mozart la kilogram… J

Ce e ciudat ca senzatie este ca ori de câte ori sunt la Londra sau la Paris, sau la New York, sau… lucrurile parca se întâmpla si de „leaga” mult mai repede…Lucrurile, faptele în strainatate actioneaza prin acumulare parca, în timp ce acasa am sentimentul constructiei pe nisip, simt ca o iau tot timpul de la capat…Dar poate ca e doar o impresie.

6 thoughts on “Oana Pellea – Jurnal

  1. simona says:

    Te iubesc,Oana!

  2. Eugenia Preda says:

    Din cate stiu eu, d-na Oana Pelea nu are copii. Atunci, de unde stie ea ce este in sufletul unei mame care tocmai si-a pierdut copilul? Exista oare pe lume suferinta mai mare ? In ce calitate se erijeaza ea in Marele Judecator? Daca acei parinti isi mai linistesc sufletul intr-un fel sau altul, de ce sa nu-i lasam in pace ?

  3. Adriana Oltean says:

    Care parte a articolului sugereaza acest lucru?

  4. Cristian-Lucian Grozdan says:

    Sarut mana,
    Ma uit la interviul de pe TVR1 la ,,Profesionistii” si am simtit nevoia sa va spun… ceva chiar daca acest blog este vechi si nu stiu daca o sa ajungeti sa-l vedeti. Tot ce pot sa va spun este:
    SARUT MANA! JOS PALARIA! IMPRESIONANT(A)!
    Exista, acolo sus, doua persoane extrem de fericite de ce au lasat in urma.

    O seara buna!

    05.10.2014

  5. Adriana Oltean says:

    Multumesc pentru impartasire.
    Da, este impresionanta…si frumoasa, atat in exterior, cat si in interior…
    Exista si aici jos o multime de oameni binecuvantati ca o au…

    O zi plina de minuni,

    Adriana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s