Ce ramane nespus

wheel

Exista o poveste taoista:

Asezat la biroul sau, ducele Huan citea odata o carte. Langa el, rotarul P’yen facea o roata. Lasandu-si uneltele deoparte, P’yen a urcat treptele care duceau la biroul ducelui si i-a spus:

-Indraznesc sa o intreb pe Inaltimea Voastra ce cuvinte citeste.

-Cuvinte ale Inteleptilor, i-a raspuns ducele.

-Mai traiesc acesti Intelepti? A intrebat P’yen.

-Nu, au murit, i-a raspuns ducele.

-Atunci, a spus P’yen, inseamna ca ceea ce citeste Inaltimea Voastra sunt doar sedimentele si ramasitele acelor oameni din vechime.

-Ce stii tu, un biet rotar, despre cartea pe care o citesc eu? s-a enervat ducele. Explica-te, sau unde iti sta capul iti vor sta si picioarele.

Era foarte manios. Ce tupeu: un biet rotar sa isi deranjeze stapanul spunandu-i: “Ceea ce citeste Inaltimea Voastra sunt doar sedimentele si ramasitele acelor oameni din vechime”.

Rotarul i-a raspuns:

-Slujitorul Inaltimii Voastre priveste lucrurile din perspectiva artei sale. Atunci cand confectionez o roata si procedez cu blandete, munca este destul de placuta, dar rezultatul final nu este foarte trainic. Daca actionez prea violent, fortez lucrurile si spitele nu vor intra in lacasul lor. In schimb, daca miscarile mainii mele nu sunt nici foarte blande, nici prea violente, realizez perfect ceea ce mi-am propus. Din pacate, nu pot explica acest lucru in cuvinte.

Nici prea bland, nici prea violent – ci la mijloc, intr-o maniera echilibrata…

Rotarul i-a spus ducelui ca nu poate explica in cuvinte cum poate atinge aceasta stare de echilibru intre efort si lipsa de efort, intre actiune si non-actiune. Exista un secret, dar acesta nu poate fi descris in cuvinte. Rotarul il cuonstea, dar nu il putea descrie. Nu i-l putea transmite nici macar propriului sau fiu, care urma sa-i mosteneasca mestesugul. Pur si simplu, secretul nu poate fi predat sau invatat. Invatarea si predarea sunt modalitati exterioare de transmitere a cunoasterii. Acest secret tine insa de o cunoastere interioara. Asa se face ca rotarul a ajuns la 70 de ani, dar continua totusi sa construiasca roti. Ce mai puteau transmite atunci inteleptii care au trait in vechime si care erau morti de mult? De fapt, ceea ce citea ducele erau doar sedimentele si ramasitele lor…

“Daca eu sunt in viata si cunosc secretul, dar nu-l pot transmite nici macar fiului meu, pe care il iubesc; daca sunt nevoit sa muncesc inca, desi am 70 de ani, daca nu ma pot pensiona, cum ar putea acesti intelepti morti sa va transmita ceea ce nu poate fi decat experimentat? Secretul nu poate fi transmis nici macar atunci cand inteleptii sunt in viata, daramite daca acestia au murit de secole? Nu faceti decat sa va pierdeti timpul, domnule. Toate acestea sunt prostii!”

In mod evident, batranul era un taoist. Taoistii au o sumedenie de parabole minunate, la fel ca aceasta: un om obisnuit, sarac, un rotar, o persoana pe care nu o cunoaste nimeni – are o viziune superioara asupra vietii. Intregul mesaj taoist se refera la experienta. Poti pune oricate intrebari, poti gasi raspunsul la ele, dar acesta nu te va ajuta cu nimic. Ca sa cunosti gustul, trebuie sa mananci; ca sa cunosti iubirea, trebuie sa iubesti. Acest gen de cunoastere nu  poate fi transmis. De aceea, “este mai bine sa ramai linistit”, dupa cum spunea Lieh Tse, decat sa cauti raspunsul.

Cuvinte din tacere

words

Voi ma ascultati pentru ca ceva din adancurile fiintei mele pastreaza o tacere profunda. Cuvintele nu capata semnificatie decat datorita acestei taceri. Daca tacerea nu ar exista, cuvintele ar fi goale, lipsite de semnificatie. Ori de cate ori intalniti pe cineva care rosteste cuvinte incarcate de semnificatie, nu uitati ca in spatele lor se ascunde o tacere profunda, care se transfera asupra lor, facandu-le sa devina luminoase.

Osho – Cartea despre Tao

Sita din ocean

deep

Intr-o zi, in timp ce un guru le preda discipolilor sai, unul dintre acestia i-a spus:

“Maestre, ne inveti de luni de zile, dar niciunul dintre noi nu pare sa se apropie vreun pic de starea de Iluminare. E nevoie sa facem ceva?”

Guru a zambit si a spus:

“Trebuie sa pui o sita in ocean si sa o umpli cu apa.”

Discipolii nu au inteles. Ei au murmurat printre dinti: “Asta nu e un guru adevarat. Toata lumea stie ca nu poti umple o sita cu apa. Ea se scurge imediat. Aceeasi problema o are si invatatura lui. Suna bine, dar se risipeste imediat.” Asa ca l-au parasit. Cu exceptia unuia dintre ei, o femeie tanara, care i-a spus:

“Maestre, eu stiu ca problema nu e legata de ceea ce ma inveti tu, ci de ceea ce inteleg eu. Ajuta-ma sa inteleg.”

Plin de compasiune, guru i-a raspuns:

“Vino cu mine.” El a dus-o la un magazin si a cumparat o sita. Apoi, a dus-o la malul marii. “Uite, a indemnat-o el, umple aceasta sita cu apa.”

Dornica sa invete, ea s-a dus la marginea apei si a cufundat sita in apa. Dar, cand i-a dus-o lui, toata apa se scursese. El doar a zambit.

“Umple sita cu apa”, i-a spus el incet, iar ea a incercat din nou, stiind ca nu i-ar fi cerut sa faca ceva, daca ea nu ar fi putut face acel lucru. Dar degeaba. A alergat cu sita inapoi la el, cat de repede a putut, dar apa s-a scurs din nou.

“Umple sita cu apa” – i-a spus el simplu, iar ea a  incercat din nou. In continuare, nu a ramas niciun strop de apa in sita.

“Fir-ar sa fie!”- a rostit ea atunci, tipand. “M-am saturat! M-am saturat sa fiu toata viata, discipol spiritual!”A aruncat cu violenta sita in aer si a plecat hotarata.

“Asteapta!” – i-a strigat guru. “Priveste.”

Tanara femeie s-a intors exact la timp pentru a vedea ca sita plutea deasupra apei oceanului… iar apoi s-a scufundat si a disparut. Guru s-a apropiat de eleva sa. “Nu poti sa intri putin in apa, ici si colo. Nu intri putin in apa, iar apoi dai bir cu fugitii. Trebuie sa te cufunzi cu totul in apa. Trebuie sa fii cu totul in apa.”

Iar eleva a inteles.

Furtun-a

storm

Din ciclul “cine n-are batranica cum e a mea, sa-si cumpere” vine povestea de aseara. Oricat de amarat ai fi, nu poti sa nu impartasesti celor dragi o lectie de viata atat de profunda ca nu te lasa sa ramai serios si nacajit.

Sa incep cu inceputul…

De vreo 4 ani sunt binecuvantata cu o batranica precum pita lui Dumnezeu. Asa grija cum are ea de amandoua, mai rar…

Aseara era suparata ca din cauza chiriasilor de deasupra (altii) ne e ud tavanul in baie (iar)…la care batranica:

-Trebuie sa mergem sus sa le spunem la aia ca atunci cand mai spala in baie, sa invete sa puna furtuna in veceu !

Nu trebuie sa fii mare maestru Shifu sa iei o amarata de furtuna si s-o pui in veceu, asa-i? O iei frumos, o smotocesti bine, inveti ce-ai avut de invatat din ea…si la veceu cu ea! Ca doar n-o sa lasi norii/nervii sa te necajeasca.

PS: In alta parte de tara, colegii de lucru ai mamei se plangeau mai demult ca “A fost furtun! Furtun mare…bine ca n-a fost cu gheata.”

PSS: Nu arat cu degetul. Nici vorba. Cand voi stii eu atata maghiara… Dar astea intra in folclor. Si daca am macar o sansa sa ramai cu un zambet dupa asta, n-am trait azi degeaba.😉