Taieri ilegale in Carpati

Ce-a fost odată pădure pare acum un cimitir de soldați necunoscuți care înghite încet nordul României și vestul Ucrainei. Adică, cea mai mare pădure virgină din Europa și speciile ei protejate.

poster-cccClear Cut Crimes durează 42 de minute și a fost filmat timp de un an în Munții Carpați.

Investigația noastră urmărește banii, trece prin toate etapele tranzacțiilor financiare cu păduri seculare, studiază anatomia acestor afaceri de sute de milioane de euro și localizează corupția sistemică care anunță dezastrul.

Banii se mișcă în logică de cartel, iar cartelul e format din oameni și corporații. Principalul beneficiar: grupul austriac Holzindustrie Schweighofer. Ei sunt centrul de gravitație al cartelului și procesează mai mult lemn decât poate fi tăiat legal în România.

În jurul lor rămâne câmp și crește o rețea de crimă organizată care taie ilegal păduri, aranjează dosare de revendicare și virusează instituții. Are două niveluri: gulere albe și interlopi violenți. Primii sunt politicieni influenți, ceilalți – “echipa de intervenție”. Și ei câștigă.

Folosesc oamenii săraci drept paravan și trec la propriu cu buldozerul peste orice și oricine le stă în cale, în timp ce poliția asistă liniștită la spectacol.

Rețeaua Schweighofer se întinde și în Ucraina, de unde lemnul ajunge la fabricile din România ale companiei. Aici, în țara vecină, o mână de combatanți din conflictul cu Rusia încearcă să i se opună cu forța. Se numesc “Batalionul Cazacilor”, blochează în drum camioane, opresc trenuri care transportă copacii tăiați ilegal peste graniță și organizează ambuscade în pădure. Nu-i suficient însă: cartelul e puternic, a corupt și funcționari din Kiev.

Clear Cut Crimes dezvăluie cronicile criminale din dulapul tău. Un proiect RISE Project & OCCRP.

sursa

Ca sa te salvezi, citesti

 

tunel

Ca sa te salvezi, citesti. Te lasi prada gesturilor meticuloase presupuse de lectura – o strategie defensiva previzibila, insa pur si simplu geniala. Ca sa te salvezi, citesti. Panaceul perfect. Pentru ca – cred ca asta e valabil pentru toata lumea – a citi inseamna sa-ti fixezi un punct de reper in asa fel incat sa nu fii nevoit sa-ti ridici privirea spre confuzia care domneste in lumea reala, sa-ti tii ochii pironiti asupra randurilor din fata ta ca sa scapi astfel de tot si de toate – cuvinte care, unul cate unul, aduna toate zgomotele din jur intr-o albie opaca, facandu-le sa se scurga apoi in forme speciale, pe care noi le-am denumit carti. Cea mai rafinata si, totodata lasa, actiune de retragere. Dulce. Cum ar putea cineva sa inteleaga aceasta dulceata daca nu si-a concentrat niciodata propria viata, intreaga viata, in primul rand de pe prima pagina a unei carti? Singura si cea mai dulce tainita a tuturor fricilor unui om? O carte care incepe.

Paola Calvetti – Libraria iubirii

tunel1

Casa

20160828_124820

Este o poveste persana cu un intelept care ajunge la poarta raiului si bate. Dinauntru se aude vocea lui Dumnezeu care intreaba “Cine e acolo?” la care inteleptul raspunde “Sunt eu”. “In aceasta Casa”, raspunde vocea, “nu exista loc pentru tine si mine”. Atunci inteleptul pleca si petrecu multi ani in meditatie profunda reflectand asupra acestui raspuns. Cand se intoarse a doua oara, vocea ii puse aceeasi intrebare si inteleptul raspunse tot “Sunt eu”. Usa ramase inchisa. Dupa alti cativa ani, el se intoarse pentru a treia oara si dupa ce ciocani, vocea intreba din nou “Cine-i acolo?”. Si inteleptul striga “Esti tu!”. Atunci usa se deschise.

Sursa: Alan Watts – Intelepciunea nesigurantei

Fantana din suflet

“(…) Tocmai dumneavoastra insa nu ati pus nici o intrebare! O intrebare a dumneavoastra! Eu de aceea mai raman aici, la Aiud, in dormitorul ala, sa aud intrebarea pe care si-o va pune Petre Tutea! Nici nu ma intereseaza raspunsul, ci numai intrebarea! L-am adus si pe Nicusor! Sa-i dictati si el sa scrie citet tot ce veti spune! Tot ce nu ne-ati spus inca! Sa stim bine ca n-am stat degeaba departe de cei dragi atat amar de ani! Sa avem ce le arata atunci, la-ntors acasa! Nu rana din picior, ci fantana din suflet! Sa avem cu ce le umple si lor sufletele! Hai, haideti, domnule profesor! (…).”

Sursa: Ion Coja – Salonul de reanimare

Femeia deșteaptă e o pacoste pe capul bărbatului

În primul rând, citește. Ocupație vetustă și mâncătoare de timp. E curioasă, agilă, vivace, carevasăzică obositoare… Pe urmă, are păreri, pe care le susține și argumentează cu indecentă limpezime. Cel mai adesea, nu gătește, deși, uneori, o face, iar când o face, o face bine…

De multe ori bea, fumează și înjură ca un birjar (meserie exclusiv masculină), nu prea vrea copii, din varii motive, ba, chiar, îndrăznește uneori, să spună că nu-i plac copiii…

Detestă nunțile, botezurile și înmormântările. E, adeseori, agnostică, nu face cruci largi pe piept, nu se înduioșează ușor…

E independentă, are nevoie de spațiul ei, nu prea atârnă de nimeni și de nimic. E, adeseori, atentă, exigentă și egoistă în pat și în viață. Vorbește clar, te privește în ochi, nu se smiorcăie, e ironică, cinică, luptătoare și indiferentă deopotrivă.

femeie tigara

Femeile cu adevărat deștepte s-au prins că cel mai bine e să fie mai puțin deștepte, că altfel rămân singure cu deșteptăciunea lor și bărbații se duc să caute ființe catifelate, cu unghii lungi, lăcuite, ființe care mestecă caramele și merg de trei ori pe săptămână la coafor.

Femeia deșteaptă e un fel de bărbat cu sâni, sensibilă și tăioasă, un fel de struțo-cămilă absolut indezirabilă la casa omului!

Dacă mai e și frumoasă, nu face decât să strice și mai tare treburile bărbătești… importante.

Deci, nu mai fiți deștepte, proastelor!

Sursa: Monica Nistorescu

Ce ramane nespus

wheel

Exista o poveste taoista:

Asezat la biroul sau, ducele Huan citea odata o carte. Langa el, rotarul P’yen facea o roata. Lasandu-si uneltele deoparte, P’yen a urcat treptele care duceau la biroul ducelui si i-a spus:

-Indraznesc sa o intreb pe Inaltimea Voastra ce cuvinte citeste.

-Cuvinte ale Inteleptilor, i-a raspuns ducele.

-Mai traiesc acesti Intelepti? A intrebat P’yen.

-Nu, au murit, i-a raspuns ducele.

-Atunci, a spus P’yen, inseamna ca ceea ce citeste Inaltimea Voastra sunt doar sedimentele si ramasitele acelor oameni din vechime.

-Ce stii tu, un biet rotar, despre cartea pe care o citesc eu? s-a enervat ducele. Explica-te, sau unde iti sta capul iti vor sta si picioarele.

Era foarte manios. Ce tupeu: un biet rotar sa isi deranjeze stapanul spunandu-i: “Ceea ce citeste Inaltimea Voastra sunt doar sedimentele si ramasitele acelor oameni din vechime”.

Rotarul i-a raspuns:

-Slujitorul Inaltimii Voastre priveste lucrurile din perspectiva artei sale. Atunci cand confectionez o roata si procedez cu blandete, munca este destul de placuta, dar rezultatul final nu este foarte trainic. Daca actionez prea violent, fortez lucrurile si spitele nu vor intra in lacasul lor. In schimb, daca miscarile mainii mele nu sunt nici foarte blande, nici prea violente, realizez perfect ceea ce mi-am propus. Din pacate, nu pot explica acest lucru in cuvinte.

Nici prea bland, nici prea violent – ci la mijloc, intr-o maniera echilibrata…

Rotarul i-a spus ducelui ca nu poate explica in cuvinte cum poate atinge aceasta stare de echilibru intre efort si lipsa de efort, intre actiune si non-actiune. Exista un secret, dar acesta nu poate fi descris in cuvinte. Rotarul il cuonstea, dar nu il putea descrie. Nu i-l putea transmite nici macar propriului sau fiu, care urma sa-i mosteneasca mestesugul. Pur si simplu, secretul nu poate fi predat sau invatat. Invatarea si predarea sunt modalitati exterioare de transmitere a cunoasterii. Acest secret tine insa de o cunoastere interioara. Asa se face ca rotarul a ajuns la 70 de ani, dar continua totusi sa construiasca roti. Ce mai puteau transmite atunci inteleptii care au trait in vechime si care erau morti de mult? De fapt, ceea ce citea ducele erau doar sedimentele si ramasitele lor…

“Daca eu sunt in viata si cunosc secretul, dar nu-l pot transmite nici macar fiului meu, pe care il iubesc; daca sunt nevoit sa muncesc inca, desi am 70 de ani, daca nu ma pot pensiona, cum ar putea acesti intelepti morti sa va transmita ceea ce nu poate fi decat experimentat? Secretul nu poate fi transmis nici macar atunci cand inteleptii sunt in viata, daramite daca acestia au murit de secole? Nu faceti decat sa va pierdeti timpul, domnule. Toate acestea sunt prostii!”

In mod evident, batranul era un taoist. Taoistii au o sumedenie de parabole minunate, la fel ca aceasta: un om obisnuit, sarac, un rotar, o persoana pe care nu o cunoaste nimeni – are o viziune superioara asupra vietii. Intregul mesaj taoist se refera la experienta. Poti pune oricate intrebari, poti gasi raspunsul la ele, dar acesta nu te va ajuta cu nimic. Ca sa cunosti gustul, trebuie sa mananci; ca sa cunosti iubirea, trebuie sa iubesti. Acest gen de cunoastere nu  poate fi transmis. De aceea, “este mai bine sa ramai linistit”, dupa cum spunea Lieh Tse, decat sa cauti raspunsul.